(Lenea) costă

Azi, aveam examen la ora 1... Adică, exact când e ora mea de somn pufos, propice pentru visat... Mdea, cumva, cumva, mă conformez.

Îmi calc o cămaşă, că doar deh, trebuie să fiu prezentabilă, pentru că în sinea mea intuiam că restul lumii vine în tricou sau în hanorace din alea hidoase cu steluţe şi blană. Groaznic, ştiu!

Mă îmbrac, în ritmul meu aşezat, dar destul de repede. Nu ştiu cum se face, dar era deja 12.30 când am ieşit din casă. Şi nu mă gândisem să sun la taxi. Aşa că mă îndrept spre staţia de taxiuri cea mai apropiată. Erau numai Loganuri cu puberi la volan (d-ăia care au permisul de 6 luni şi nici măcar atestatul de taximetrist)... Văd un Laguna, proaspăt spălat- al meu e:)). Când deschid portiera, observ că taximetristul era o ea. În fine, îmi zic că mai rău decât cu un boşorog de 70 de ani care confundă viteza 1 cu a3a nu se poate. Şi pentru că mă grăbeam, ii zic să mă lase la Prefectură, şi dacă poate să o ia peste deal. Madama taximetrista: Apăi, eu nu trec dealul.(cu o voce extrem de hotarâtă, de parcă dealul ar fi avut gheare şi o gură de lup ca să o înghită.) Da' de ce nu puteţi? Vă e greu? Frică? (eu bonomă, ca de obicei, mă gândeam că are vreo traumă sau ceva)... Puteţi să mergeţi cu altul, care vă trece dealul, dar eu nu-l trec, că costă o gramadă de bani ambreiajul. E panta prea lungă. Eu, vizibil enervată: Luaţi-o pe unde costă mai puţin ambreiajul, numai luaţi-o odată, pentru că mă grăbesc!

Pe parcursul drumului, a încercat de câteva ori sa îmi adreseze câteva fraze, şi la un moment dat, când eram pe Iuliu Maniu (eram sigur de aproape, în caz că se enerva şi mă dădea jos din maşină) i-am zis că, altădată, când nici măcar asfalt nu era pe Dobrogeanu, nu se mai plângea niciun taximetrist că nu trece dealu'. Acum te pomeneşti că ajung prea comod şi repede până în partea cealaltă, şi nu pot fura destul clientul. Când aveţi comandă să mergeţi pe Crişan, Horia, Căprioarei, ce faceţi?! Sau, când e circulaţie bară la bară, şi vă opriţi din metru-n metru, îi spuneţi clientului că nu mai puteţi merge, pen' că costă ambreiajul?! Linişte. Ajung, îi dau banii, fără niciun leu în plus faţă de ce arată aparatul, şi cobor. Îmi urează "o zi bună". La fel!

N-a fost o modalitate prea plăcută de a păşi în perioada examenelor, dar se pare că, cel puţin azi, mi-a purtat noroc: 10.

P.S. Azi am avut starea euforică de după orice 10 (am mai trăit-o la bac), dar ştiu, de mâine îmi revin, şi în niciun caz nu mă culc pe-o ureche.