lately, I've been
De câtva timp, adică de anul ăsta, mi-am făcut prostul, sau poate bunul obicei, de a nu-mi începe, ca tot românul, săptămâna de-a lunea. Nici vorbă dom'le, eu trebuie să prelungesc weekend-ul, dacă ar fi cu putinţă până în cel viitor...
Nici azi n-am făcut excepţie de la noua mea regulă. În loc să fiu conştiincioasă, pentru că ar fi cazul, şi să merg la şcoală, neah- mai bine shopping, primul de pe anul ăsta. Pentru că nu îmi place înghesuiala. Şi cu atât mai puţin perioada de solduri pe care o traversăm.
Nici azi n-am făcut excepţie de la noua mea regulă. În loc să fiu conştiincioasă, pentru că ar fi cazul, şi să merg la şcoală, neah- mai bine shopping, primul de pe anul ăsta. Pentru că nu îmi place înghesuiala. Şi cu atât mai puţin perioada de solduri pe care o traversăm.
Azi-dimineaţă, când am deschis ochii, am avut o revelaţie: creierul meu e în vacanţă de mai mult de jumătate de an. De asta mi-e greu să mă organizez. De asta stau şi visez cu teancul de cursuri în braţe. Nu, n-am învăţat nimic deocamdată. Aştept să intru în viteze- de obicei, asta se întâmplă cît mai aproape de deadline, dar nu mă agit. Aşa am făcut de când mă ştiu, şi oricum, nu învaţă nimeni în locul meu, tot eu le fac pe toate...
De mâine am planuri mari. Reîncep tratamentul cu MemoPlus sau MemoMinus, după caz, şi încep să pătrund pe tărâmul ştiinţei, vorba unui mare filosof în viaţă (uniriştii ştiu:D).
De acum înainte, s-a cam terminat şi cu sărbătorile, ieri am avut, sper, ultimul set de musafiri. La mine în casă se prelungeşte atmosfera de iarna. În sufragerie încă tronează bradul, lumânărelele, iar coroniţele de brad încă sunt agaţate de uşi. De când eram mică mi-era greu să mă dezobişnuiesc de a le vedea în casă. Mă deprimă să pun toate globurile în cutii, să strâng mosuleţii şi conurile poleite. Tot de mică, îmi doream să pot păstra bradul împodobit până de Paşte. Oricum nu s-ar strica. Şi, în ritmul ăsta, am toate şansele ca de data asta să-mi reuşească performanţa. Glumesc. Îl mai ţin doar câteva zile.
Ne apropiem cu paşi tot mai repezi de mijlocul lunii, şi sunt sigură ca niciunii din noi nu prea ştim cu ce ne-am irosit/petrecut timpul ce-a trecut... Eu una, mai mult cu planuri, iluzii şi speranţe de mai bine, decât cu acţiuni concrete.
Vorba lu' Coco: Las' că vin ele şi vremurile bune.
E bine că mai am şi oameni optimişti alături.
De mâine am planuri mari. Reîncep tratamentul cu MemoPlus sau MemoMinus, după caz, şi încep să pătrund pe tărâmul ştiinţei, vorba unui mare filosof în viaţă (uniriştii ştiu:D).
De acum înainte, s-a cam terminat şi cu sărbătorile, ieri am avut, sper, ultimul set de musafiri. La mine în casă se prelungeşte atmosfera de iarna. În sufragerie încă tronează bradul, lumânărelele, iar coroniţele de brad încă sunt agaţate de uşi. De când eram mică mi-era greu să mă dezobişnuiesc de a le vedea în casă. Mă deprimă să pun toate globurile în cutii, să strâng mosuleţii şi conurile poleite. Tot de mică, îmi doream să pot păstra bradul împodobit până de Paşte. Oricum nu s-ar strica. Şi, în ritmul ăsta, am toate şansele ca de data asta să-mi reuşească performanţa. Glumesc. Îl mai ţin doar câteva zile.
Ne apropiem cu paşi tot mai repezi de mijlocul lunii, şi sunt sigură ca niciunii din noi nu prea ştim cu ce ne-am irosit/petrecut timpul ce-a trecut... Eu una, mai mult cu planuri, iluzii şi speranţe de mai bine, decât cu acţiuni concrete.
Vorba lu' Coco: Las' că vin ele şi vremurile bune.
E bine că mai am şi oameni optimişti alături.
Comentarii