Luceafăr blând


Am tot stat şi m-am gândit, de dimineaţă încoace, daca ar trebui sa postez, sau nu, ceva despre marele Eminescu... Dacă ar părea o făţărnicie, sau încă un mănunchi de rânduri aşternute de cineva care n-ar ajunge nici într-un milion de ani ca el. Şi, brusc mi-am dat seama că eu nu sunt unul din aceia care işi amintesc de Mihai doar de 15 Ianuarie, sau nici măcar atunci. Presupun că le datorez acest fapt, în mare parte, grozavilor oameni care, ani de-a rândul, au stat în faţa mea ca profesori de limba română. Lor le datorez faptul că am deschis o carte de poeme eminesciene nu doar atunci când a trebuit, ci şi atunci când aveam nevoie de o lectură de calitate şi eram în pană de idei. Am ajuns să iubesc Luceafărul, cu strofele sale interminabile, şi să plâng odată ce m-am aflat în faţa bustului său din Parcul Copou, într-o foarte frumoasă zi de astă-vară.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie

Povestea fânului