temeri de copil mic şi prost


Azi am chef să fiu rea... Dar nu pot- sunt mult prea ocupată cu devoratul ciocolatei.


Nu cred să vă fi spus că mie mi-e milă de figurinele de ciocolată... Cand eram mică, de cele mai multe ori, tot ce însemna moş de ciocolată, respectiv iepuraş de Paşte, făcute din ciocolată, erau aruncate la gunoi sau dăruite copiilor de pe stradă... Pentru că pur şi simplu nu puteam să le mănînc... Nu ma întrebaţi de ce, dar am înfrînt teama asta de-abia acum vreo doi-trei ani, cînd m-am încumetat să mănînc tot conţinutul de figurine al unei căni Milka... În anul ce a urmat, de Paşte, am primit nişte iepuraşi splendizi din Germania... Am tot stat şi privit la ei, de parcă ar fi urmat să mă mănînce ei pe mine, şi pînă la urmă, gîndindu-mă la ciocolata cu lapte din Alpi, m-am încumetat să muşc din unul, ca mai apoi să ii dau gata şi pe colegii lui... De Crăciun am primit iar moşuleţi din ciocolată, şi stăteau într-o cizmuliţă, astfel încît sa fiu nevoită să îi văd în fiecare zi... Azi mi-am luat, din nou, inima în dinţi şi mi-am lăsat amprentele dentare într-unul din moşuleţi... Încetul cu încetul îi mănînc, dar simt că teama asta o să îi dea de furcă poftei mele de ciocolată şi în anii ce urmează...


Totul e atît de promiţător- capul mă doare şi azi, şi nu trece cu nimic, nu vă obosiţi cu sfaturi... Cred că la noapte voi dormi afară, pentru că afară n-am nimic- poate interiorul casei atrage energii negative asupra scăfîrliei mele...


Doamne, cît de macabru e moşul ăla făr' de cap...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie