Aveam o datorie

Zilele trecute, Notopic, săritor la nevoie, s-a gândit să dea un mic impuls "carierei" mele bloggeristice, care se afla sub semnul întrebării, şi mi-a "livrat" o leapşă. Despre ce-i vorba? Uite-aici:

9 lucruri care sper să mi se întâmple în 2009 (9 lucruri pe care le vreau...)


  1. Să fiu sănătoasă. Asta e condiţia esenţială pentru ca dorinţele ce urmează să poată fi îndeplinite.
  2. Să îmi menţin fizicul şi intelectul întregi, aşa cum le-am primit de la natură. Adică, să nu-mi rup capul pe stradă, sau să nu mă apuce vreo pasiune târzie pentru mersul pe bicicletă sau schiat. Şi să nu mă prostesc.
  3. Să trec de s(tre)siunea asta. Cu zâmbetul pe buze, şi cu examenele luate.
  4. Să începem finisajele la casă. Să ajung să îmi pun cu mânuţa mea, în noua mea cameră, draperia cu lalele roşii şi covoraşul în formă de inimioară, asortate cu pereţii zugraviţi în roşu şi bej, pe care deja le-am cumpărat.
  5. Să grădinăresc. Mi-e un dor cumplit de legumele pe care nu le mai am in gradină din cauza şantierului. Să îmi plantez un alt soc, pentru că pe cel de anul trecut l-au distrus cei cu buldozerele, să am mai multă grijă de trandafirii căţărători, şi să îmi plantez unul pentru dulceaţă.
  6. Să reuşesc să fac lumea să pară mai bună- pentru mine şi pentru cei pe care îi iubesc. Mi-e frică să nu dezamăgesc- ăsta e cel mai bun imbold.
  7. Inspiraţie. E cel mai bun prieten atunci când nu mai ai soluţii pentru nimic din ceea ce ţi se întâmplă.
  8. Să am o vară de 3 ori mai frumoasă decât cea din 2008. Chiar dacă n-ajung nici acum în Grecia, e ok daca mă bronzez în propria-mi curte. Unde vreau să reuşesc să instalez şi hamacul meu verde-n dungi:D
  9. Să am linişte. Să reuşesc să mă plimb mai mult pe picioarele mele. Să văd locuri noi, să fac poze multe, să simt noi miresme purtate de vânt, şi să fie senin şi soare.

Se poate să spun şi că vreau să treacă criza? Şi să meargă afacerile. Atât.

Ziceţi şi voi acum, cer prea multe de la viaţă?

Comentarii

Anonim a spus…
Pai dupa parerea mea ai dorinte mai mult decat acceptabile ( cel putin comparativ cu ale mele... sunt chiar OK !! :D ).
De asta cu s(tr)esiunea... nu tstiu ce sa zic... La mine s(tr)esiunea e doar odata pe an ( la mine si la colegii mei... viitori ingineri), in septembrie :D, ce se intampla acum si in iunie... astea se numesc " incercari" :))) . Dar nu-i bine ca noi si nu te sfatuiesc sa te culci pe o ureche.... cu cat esti mai constiincioasa cu atat mai bine.
Adevarul e ca am stat mult si m-am gandit la chestia asta... oare cum e sa nu ai restante ( nu s-a intamplat asa ceva pana acum :D ) si am ajuns la concluzia ca... pentru mine asa ceva ar insemna un chin. Sesiunea de restante e pentru studentii TCM, CA, MSP... etc... de departe... cea mai frumoasa perioada a anului. Da!! Stiu!! Integralistii se mai bucura de inca o luna de vacanta...
Eu deja pe la mijlocul lunii august incep sa resimt dorul Brasovului... apoi vine 1 septembrie si parca prind aripi... Vin la scoala si toata lumea e aici ( in timpul anului nu suntem niciodata toti...b lipseste unul...ba celalalt...ba eu... :D ). Acum insa... prezenta 100%. Si e bine...si e frumos... si razi... si examenele se iau cu zambetul pe buze ( nu ca la "incercari"... cu stres si dureri de cap)... si daca nu il iei atunci ti-l da profu' ca s-a saturat el sa te tot vada si e constient ca daca l-ai dat deja de 3 ori si ai invatat atat...poti sa-l ai dai de inca 20 de ori ca tot atat o sa inveti....
Dar... repet... ca noi e rau!! e gresit!! nu e bine!!!
Sfatuiesc pe toata lumea sa invete ... sa-si ia examenele din prima...cu 10 daca se poate ...si de ce nu?...sa prinda o bursa....
Si candva... in penultimul an... sa-si lase o restanta... la cea mai usoara materie posibila... doar asa... sa vada cum e si-n Septembrie. E pacat sa termini si sa n-ai idee si de perioada asta....
:D
Apropo... in functie de profesorii cu care urmeaza sa dai examenele iti pot "imprumuta" o geaca de piele care-ti garanteaza nota 8 la vreo 3 examene :D ... daca mai si inveti ceva ajungi la 10 fara probleme :) .

Gata ca iar ma iau cu vorba si las un comment mai lung decat post-ul :))
Eu iti doresc sa ti se indeplineasca toate dorintele si sa duci la bun sfarsit toate planurile pe 2009.
La buna citire Oana!!

Pi.Pi.Es: chiar ma intrebam daca se impune sa-ti amintesc de leapsa... :)) Ma temeam ca poate ai uitat....
Oana a spus…
@ Notopic: Mersi de sfaturi... Oricum n-aş încerca să rămân cu restanţe, pentru că sunt mult prea perfecţionistă, dar dacă se întâmplă, asta e- nu e motiv de sinucidere:))
Anonim a spus…
Interesanta moda asta cu "leapşa"... e un joc bun pentru inspiraţie...
îţi ţin pumnii cu planurile tale care ţin de normalitate...
cele bune!

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie