Când nu mai e ce-a fost odată

De cateva zile mă tot chinui să îmi găsesc dispoziţia necesară de a scrie despre EA.
Cine e EA? E cea mai iluzorie senzaţie, pentru că îţi induce convingerea că poţi ajunge la nori, dar în momentul următor te poate la fel de uşor izbi de pământul pe care credeai că-l părăsiseşi. E ca un soi de alegere pe care o faci din când în când. E cea care îţi poate întipări cel mai frumos zâmbet pe chip, dar şi cea care îţi izvorăşte cele mai aprigi lacrimi sau regrete. E cea care îţi aruncă întreaga fiinţă în ceva ce ţi se pare un vis, dar la fel de patetic (patetic=cu patos) te loveşte de pragul de sus. E cea care îţi poate reda sau întări optimismul, dar te poate şi convinge că lumea se prăbuşeşte. E cea care face timpul să treacă cu atâta repeziciune încât nici nu îţi dai seama când se sfârşeşte totul. O consideri raspunsul tuturor dorinţelor tale, dar pe parcurs poate da naştere la milioane de întrebări sau insinuări. E eternă, atat cât durează- DRAGOSTEA.

Ceea ce am scris mai sus e un fel de introducere, din perspectiva mea asupra acestui sentiment, într-o povestioară nu prea lungă, dar care m-a pus de câteva zile bune pe gânduri, în special din cauza persoanelor implicate. Două la numar, un cuplu. Am avut şansa duminică de a purta o conversaţie extrem de placută, dar foarte tristă în esenţă, cu doamna implicată. În general, îmi plac oamenii mari care ştiu să îţi spună ceva din care ai de băgat la cap. Şi, doamna îmi spunea că pentru ea, soţul nu mai e nimic din ceea ce a fost. E doar un alt personaj în casă, unul căruia trebuie să îi dea de mâncare, căruia trebuie să îi pună rufele la spălat şi să i le calce. O altă doamnă adaugă: "O grijă-n plus... Aşa e şi la mine."
Imaginaţi-vă doar expresia mea în faţa unor astfel de cuvinte... Ma gândeam că trebuie să doară. Că înstrăinarea, după atâţia ani de convieţuire, după ce ai copii cu omul respectiv, trebuie să doară. Nu ai cum să te prefaci în stană de piatră, şi să spui că nu simţi nimic. E ca şi cum ai fi călcat pe degetele de la picior de o maşină, şi să spui "Ah, un fleac, o tonă şi ceva mi-a călcat peste picior."

Eu, prin definiţie, nu pot sta cu cineva timp îndelungat, cu atât mai puţin să locuiesc şi în aceeaşi casă, să îi vad faţa dimineaţă de dimineaţă, să îi suport tabieturile mai mult sau mai puţin agreabile. Şi tocmai de asta, acum vreo 5 ani, când bunicii mei materni au sărbătorit nunta de aur, mă întrebam în sinea mea care o fi reţeta ce trebuie urmată pentru a nu te plictisi alături de un om timp de atâţia zeci de ani. Nu cred că o deţine nimeni, şi cred că până şi bunicii mei s-au plictisit. Nu ştiu dacă unul de altul, dar de viaţa împreună în mod sigur. Mai ales că sunt doar 2 în casă, fără copii sau animale de companie care să îi scoată din monotonie. Dar cazul doamnei chiar m-a întristat, în mare parte pentru că ţin enorm la ea, dar şi pentru că o priveam ca pe un fel de model într-ale familiei. Întristarea a fost dublată de intervenţia celeilalte doamne, care, la fel, este una dintre cele mai simpatice şi gospodine femei pe care le cunosc. În cazul primei doamne, sunt sigură că lipsa de comunicare a adus-o într-o astfel de situaţie. Are, zic eu, o fiică exemplară, dar soţul... soţul e o podoabă, cum ar zice bunicul meu. E exact genul de om care pe mine mă enervează până la exasperare. Şi-a întreţinut intotdeauna familia, dar e extrem de închistat şi de încăpăţânat, nu vorbeşte mult- nu pare că ar avea vreun defect, dar e pur şi simplu plictisit şi plictisitor. Plus că nu ascultă niciun sfat, şi consideră că femeile sunt doar o "bandă de complotiste" împotriva bărbaţilor.

Poate că mulţi dintre cei ce vor citi post-ul acesta sunt deja căsătoriţi. De ei fac abstracţie, dar îi întreb pe cei burlaci, aşa ca mine, aţi avea curajul să păşiţi în instituţia căsătoriei, ştiind că peste 5,10,15 ani s-ar putea să nu mai aveţi "vorbitor" şi totul să se transforme dacă nu într-un chin, într-o simplă banalitate?

P.S. Citeam mai demult undeva următoarea afirmaţie: The key to a successful longterm marriage is to be able to fall in love with the same person, everyday.