Soare vs. Siroaie

Nu stiu cine a fost cel care a afirmat pentru prima data ca miracolele nu tin mai mult de 3 zile (parca...), dar a avut cea mai mare dreptate... Dupa mine, miracolele nici n-ar exista, sau se risipesc atat de repede incat nici nu prea ai timp sa le cronometrezi...

Ziua de ieri, sambata, chiar pot s-o numesc un miracol, si sunt sigura ca nu sunt numai eu cea care afirma asta... A fost prima, si se pare si singura, zi din toamna asta, cu adevarat frumoasa... Nu pot sa spun ca am facut cine stie ce lucru remarcabil, insa simplul albastru al cerului si razele calde si imprastiate ale soarelui au facut deliciul zilei...

Am plecat, ca in orice dimineata de sambata, inspre Dobarlau... Inca din mijlocul saptamanii ce e pe cale sa sfarseasca, am fost extrem de nerabdatoare sa-mi vad casa, cat si ce grinzi, caramizi, sau capriori s-au mai adaugat...

Cand am ajuns nu stiam ce sa fac- totul mi s-a parut atat de perfect si de optimist, incat nici n-am stiut de ce ar trebui sa ma apuc prima data, uitand cu desavarsire de raceala care mi-a dat tarcoale de vreo saptamana si ceva...

Poze, plimbare, intalnire cu Alec, joaca cu SuperMaxx? Am inceput prin a culege nuci- da, nuci, dintr-un nuc mare si batran, care ma intampina la intrarea in curte... Inca de anul trecut am prins gustul "cautarii" nucilor prin iarba (si urzicile, auch...) din jurul sau- e relaxant, challenging, si iti sterge orice alta urma de preocupari din minte...

Am continuat cu pofta de plimbare, de alergat cu Maxxi, care devine pe saptamana ce trece tot mai obraznic... Toata lumea strange ultimul fan din anul asta, iar tavalelile lui Maxx au loc pe sub capite... Am facut cateva sute de poze, pentru ca, saptamana trecuta a cazut si bruma, noaptea, si asta a conferit niste culori superbe padurilor din jur... Nici cel mai iscusit pictor n-ar reusi sa redea cu atata exactitate frumusetea, precum o face natura... Aramiul, galbenul, rosiaticul, maroniul, branduse cat vezi cu ochii- toate intr-o lumina calda de soare- nimic mai frumos...

Vizita la bunicii adoptivi, unde am cules mere rosii- cum ar spune bunica mea, ca cele din primul ei manual de limba romana... Nici nu mai stiu... Am mai cunoscut o oita cu comportament de caine si o pisica melomana... Cand am plecat inspre Brasov, Soarele se uita inapoi, ceea ce in viziunea poporului ar insemna ca ziua ce urmeaza ar fi tot una frumoasa... Desi auzisem prognoza pentru azi, am vrut sa fiu optimista si sa cred in ce ne zice Soarele, dar se pare ca de data asta nu mai pot da vina pe meteorologi- au nimerit-o...

Duminica... Vreme prea deprimanta pentru ziua din saptamana care se presupune ca ar trebui sa fie cea mai frumoasa, ca toata lumea sa-si gaseasca o preocupare placuta, in aer liber...

Si am continuat sa fiu optimista, spre deosebire de toti ceilalti din familie, care au "facut a ploaie"... Pesi m-a convins ca ar fi bine sa ii fac o vizita... Si iata-ma, din nou, in casa unde 3 generatii de femei, una si una, convietuiesc cu 2 chinchille simpatice... Tania mi-ar zice cateva acum, pentru ce am scris, dar asta mi-a fost inspiratia pe moment... Am regretat iar, din nou, again, de nouveau, faptul ca nu mai impartim acelasi loc, aceeasi mancare si evenimente, zi de zi... Asta e... Mai sunt cativa ani, si ne facem mari, si vom lucra noi la SRI... Pe bune:))

De maine ar fi recomandat sa-mi (re)intru in ritmul normal- adica fara leneveala aiurea, cu trezit de dimineata si tot tacamul... Usor de planificat, usor si de indeplinit, sper...

Have a great week!