A plecat toamna? Să fie iarnă!
În urmă cu trei luni (ce repede-au trecut!) ne plângeam, care mai de care, că a venit toamna, cu tot ceea ce înseamnă ea- frunze multicolore, ploi, frig, şi deprimare.
Acum nimeni n-a mai plâns după toamnă. Nimeni n-a mai avut timp să observe că s-a terminat şi cu ea, că s-au mai dus încă trei luni din viaţa noastră, că s-au putrezit bilioane de frunze, şi au plâns după Soare miliarde de oameni.
E oficial iarnă. Şi mă bucur că nu e încă frig. Dacă ar ţine vremea tot aşa până în primăvară, ar fi perfect. Poate că doar de Crăciun ar da bine în peisaj nişte zăpadă, dar în rest, no thanks.
Luna decembrie mă bucură, pe de-o parte, mă întristează, pe de alta.
Mă bucură fiindcă, din prisma Sărbătorilor, mi se pare cea mai simpatică perioadă a anului. Vin Moşii, of course, dacă am fost cuminţi; se coace cozonac, se face piftie (maman deja mi-a potolit pofta:D), se scot zeci de globuri, ghirlande, ce se agaţă în brăduţi; coroniţe pe uşi, se pregătesc cadouri, se aleargă de colo-colo în căutare de hăinuţe pentru petreceri, şi câte şi mai câte.
De când mă ştiu, de când începe iarna, obişnuiesc să mănânc câte un kilogram de mandarine pe zi. Mi se par cele mai suave şi uşor de mâncat citrice. Nu mă dau în spate nici de la rodii, grapefruit, pomelo, sau portocale. Amestecate în tot soiul de salate de fructe, cu fulgi de cocos on top, sau ca atare, atunci când mi-e lene să tai zeci de cubuleţe şi să asezonez.
Ce-mi mai place? Aah, ador melodiile de Crăciun. Nu neapărat colindele, ci cântecelele de sezon, americane, care mă binedispun până în măduva oaselor, şi mă fac să le fredonez cât e ziulica de lungă. Pe primul loc în top rămâne Rudolph, the red-nosed raindeer :D.
Pe cealaltă parte, mă exasperează faptul că percep luna decembrie drept un deadline. Urăsc senzatia asta că trebuie să îmi pun în ordine totul, că trebuie să repar lucruri stricate, să reabilitez relaţii, că trebuie să finalizez tot ce-am început, că trebuie să mă revanşez, să, să, să.
Unde mai pui că, la sfârşitul lunii, are loc cel mai mare prilej pentru ca unii să se agite precum bulele din sticlele de şampanie- Revelionul. Cred că am zis de o sută de ori că urăsc seara aia. De fapt, n-am nimic cu seara în sine, ci cu agitaţia, în fond şi la urma urmei, inutilă, pe care reuşesc să o încropească unii oameni, din simpla trecere dintr-un an într-altul.
Urăsc situaţia în care ne aflăm, ca ţară, acum. Pentru mulţi dintre oamenii de lângă noi, Sărbătorile vor fi un motiv de întristare, de învinuit sistemul, şi regretat vremurile mai bune.
Vor exista copii care vor avea un Moş sărac, sau, mai rău, nu vor avea mai deloc, vor fi părinţi care nu vor ştii cum să încropească o masă mai acătării, pentru seara de Crăciun, vor fi bătrâni care nu-şi vor permite nici măcar un răsfăţ culinar, ori un cadou de pus sub brad.
Din acest motiv, vreau să vă rog, şi nu să vă sfătuiesc, pentru că nu mă consider în niciun fel vreo somitate caritabilă, ca, în cazul în care unele lucruri, fie ele haine, ori alimente, vă prisosesc, să le daţi unor oameni aflaţi în nevoie. Sunt convinsă că veţi fi uimiţi chiar şi voi de măreţia ce o capătă fapta voastră, atunci când un copil se va bucura de o pereche de blugi pe care n-o mai purtaţi, ori de avalanşa de binecuvântări venite din partea unor bătrâni cărora le veţi oferi o sacoşă cu cele trebuincioase unei minimale mese de Sărbători. Întrebaţi-vă cunoştinţele despre familii de acest gen, trebuie să cunoască, pe undeva pe la ţară, ori chiar în Braşov, iar de-i veţi găsi, cu puţinul pe care îl veţi oferi, le veţi aduce în suflet, licărul unor Sărbători mai generoase.
După cum bine se poate observa, în perioada asta, mă mai apucă şi melancoliile. Tocmai fiindcă niciodată nu mi-a lipsit nimic, aş vrea ca, măcar de Sărbători, acest aspect să fie prezent în viaţa tuturor. Pentru că merităm cu toţii. Şi pentru că sunt sigură că Moşul va avea grijă de noi toţi, şi anul acesta.
Declar deschis sezonul de iarnă, în care trebuie sa zâmbim mai mult, să dăruim însutit ceea ce ne-a fost nouă oferit, să vorbim mai liniştit, să cântăm colinde, să înfulecăm cozonaci, să ne bucurăm, cu începere de sâmbătă, de decoraţiunile de Sărbătoare din oraş, să le mulţumim celor de lângă noi, să ne amintim de prieteni, să îi iertăm pe cei ce ne-au greşit ori dezamăgit.
Să fim mai buni.
(Fie vorba între noi, dacă am început de-acum, până la sfârşitul lunii, vă duc capul cu atmosfera mea de Sărbători!:D )
Acum nimeni n-a mai plâns după toamnă. Nimeni n-a mai avut timp să observe că s-a terminat şi cu ea, că s-au mai dus încă trei luni din viaţa noastră, că s-au putrezit bilioane de frunze, şi au plâns după Soare miliarde de oameni.
E oficial iarnă. Şi mă bucur că nu e încă frig. Dacă ar ţine vremea tot aşa până în primăvară, ar fi perfect. Poate că doar de Crăciun ar da bine în peisaj nişte zăpadă, dar în rest, no thanks.
Luna decembrie mă bucură, pe de-o parte, mă întristează, pe de alta.
Mă bucură fiindcă, din prisma Sărbătorilor, mi se pare cea mai simpatică perioadă a anului. Vin Moşii, of course, dacă am fost cuminţi; se coace cozonac, se face piftie (maman deja mi-a potolit pofta:D), se scot zeci de globuri, ghirlande, ce se agaţă în brăduţi; coroniţe pe uşi, se pregătesc cadouri, se aleargă de colo-colo în căutare de hăinuţe pentru petreceri, şi câte şi mai câte.
De când mă ştiu, de când începe iarna, obişnuiesc să mănânc câte un kilogram de mandarine pe zi. Mi se par cele mai suave şi uşor de mâncat citrice. Nu mă dau în spate nici de la rodii, grapefruit, pomelo, sau portocale. Amestecate în tot soiul de salate de fructe, cu fulgi de cocos on top, sau ca atare, atunci când mi-e lene să tai zeci de cubuleţe şi să asezonez.
Ce-mi mai place? Aah, ador melodiile de Crăciun. Nu neapărat colindele, ci cântecelele de sezon, americane, care mă binedispun până în măduva oaselor, şi mă fac să le fredonez cât e ziulica de lungă. Pe primul loc în top rămâne Rudolph, the red-nosed raindeer :D.
Pe cealaltă parte, mă exasperează faptul că percep luna decembrie drept un deadline. Urăsc senzatia asta că trebuie să îmi pun în ordine totul, că trebuie să repar lucruri stricate, să reabilitez relaţii, că trebuie să finalizez tot ce-am început, că trebuie să mă revanşez, să, să, să.
Unde mai pui că, la sfârşitul lunii, are loc cel mai mare prilej pentru ca unii să se agite precum bulele din sticlele de şampanie- Revelionul. Cred că am zis de o sută de ori că urăsc seara aia. De fapt, n-am nimic cu seara în sine, ci cu agitaţia, în fond şi la urma urmei, inutilă, pe care reuşesc să o încropească unii oameni, din simpla trecere dintr-un an într-altul.
Urăsc situaţia în care ne aflăm, ca ţară, acum. Pentru mulţi dintre oamenii de lângă noi, Sărbătorile vor fi un motiv de întristare, de învinuit sistemul, şi regretat vremurile mai bune.
Vor exista copii care vor avea un Moş sărac, sau, mai rău, nu vor avea mai deloc, vor fi părinţi care nu vor ştii cum să încropească o masă mai acătării, pentru seara de Crăciun, vor fi bătrâni care nu-şi vor permite nici măcar un răsfăţ culinar, ori un cadou de pus sub brad.
Din acest motiv, vreau să vă rog, şi nu să vă sfătuiesc, pentru că nu mă consider în niciun fel vreo somitate caritabilă, ca, în cazul în care unele lucruri, fie ele haine, ori alimente, vă prisosesc, să le daţi unor oameni aflaţi în nevoie. Sunt convinsă că veţi fi uimiţi chiar şi voi de măreţia ce o capătă fapta voastră, atunci când un copil se va bucura de o pereche de blugi pe care n-o mai purtaţi, ori de avalanşa de binecuvântări venite din partea unor bătrâni cărora le veţi oferi o sacoşă cu cele trebuincioase unei minimale mese de Sărbători. Întrebaţi-vă cunoştinţele despre familii de acest gen, trebuie să cunoască, pe undeva pe la ţară, ori chiar în Braşov, iar de-i veţi găsi, cu puţinul pe care îl veţi oferi, le veţi aduce în suflet, licărul unor Sărbători mai generoase.
După cum bine se poate observa, în perioada asta, mă mai apucă şi melancoliile. Tocmai fiindcă niciodată nu mi-a lipsit nimic, aş vrea ca, măcar de Sărbători, acest aspect să fie prezent în viaţa tuturor. Pentru că merităm cu toţii. Şi pentru că sunt sigură că Moşul va avea grijă de noi toţi, şi anul acesta.
Declar deschis sezonul de iarnă, în care trebuie sa zâmbim mai mult, să dăruim însutit ceea ce ne-a fost nouă oferit, să vorbim mai liniştit, să cântăm colinde, să înfulecăm cozonaci, să ne bucurăm, cu începere de sâmbătă, de decoraţiunile de Sărbătoare din oraş, să le mulţumim celor de lângă noi, să ne amintim de prieteni, să îi iertăm pe cei ce ne-au greşit ori dezamăgit.
Să fim mai buni.
(Fie vorba între noi, dacă am început de-acum, până la sfârşitul lunii, vă duc capul cu atmosfera mea de Sărbători!:D )
Comentarii