Eh, aţi fost cuminţi, ori ba?
Ţin minte că v-am povestit, chiar aici, anul trecut, ce amintire specială din copilarie mă leagă de Moş Nicolae. Mai exact, acea poză care ne imortalizează, pe mine şi pe bunicul meu matern, lustruind de zor la ghetuţele mele, în aşteptarea Moşului.
Vremea a trecut. Bunicul meu nu mă mai ajută la ghetuţe, dar nu ratează niciun Moş. Tot anul trecut v-am povestit şi despre ritualul lui de Moş. Nici anul ăsta nu s-a dezis. De parcă ar ştii ce bucurie îmi aduce în suflet...
Eu mi-am pregătit toate cizmele încă de marţi sau miercuri. Nu de alta, dar sunt multe, şi cred că Moşul m-ar fi prins seara tot lustruind de zor la ele. Când am terminat, le-am aşezat în hol, de-a lungul unui perete, aşa, ca la expoziţie, după lungimea carâmbului, cu toc, fără toc, pe culori, botinuţe. M-am simţit foarte mândră de mine:)).
E-adevărat că au trecut ceva ani de când nu-mi mai doresc lucruri neapărat materiale, plus că niciodată nu mi-au plăcut extravaganţele astea de sărbătoare, cu vrafuri de cadouri până în tavan. Prefer ceva mic, drăguţ, şi useful. Sau sănătate, că-i mai bună decât toate.
Aseară, mă uitam la teve, şi îi vedeam pe ţânci cum se dădeau în spectacol prin faţa camerelor video, cu pretenţii şi ifose, de păpuşi de nu-ştiu-câte milioane, cu dulciuri, cu excavatoare de jucărie, şi câte şi mai câte.
Şi brusc mi-am amintit că şi eu îl aştept pe Moş. Cizmele mele îl aşteptau încă de la începutul săptămânii. Mi-am terminat plăcinta cu mere, fierbinte, baked by maman, şi m-am îndreptat către şirul de cizme. M-am uitat înspre ele cu coada ochiului, le-am văzut goale, şi, pot spune că, înspre ruşinea mea, am crezut că maman şi papa au uitat de copilul din mine. Pe jumătate dezamăgită, pe jumătate amuzată de accesele mele de răzgâială copilărească, am intrat în dormitor. Pe pat, un maldăr de haine curate, le ridic, ca să le împăturesc, şi... dedesubt găsesc un alt maldăr. De dulciuri. Şi cosmeticale. Toate pentru copilul din mine:D.
Niciodată nu e prea târziu pentru a te bucura de Moş Nicolae. Şi nici de Moş Crăciun. Toţi cei care spun că Moşii nu există sunt nişte mincinoşi, şi nişte adulţi plictisiţi, urâţi, fără spirit de sărbătoare, ori capacitate de a se bucura de mărunţişuri sentimentale.
Voi ce-aţi primit de la Moş?:D
PS. De azi, vă puteţi delecta cu melodii de sezon. Le găsiţi în sidebar;)
Vremea a trecut. Bunicul meu nu mă mai ajută la ghetuţe, dar nu ratează niciun Moş. Tot anul trecut v-am povestit şi despre ritualul lui de Moş. Nici anul ăsta nu s-a dezis. De parcă ar ştii ce bucurie îmi aduce în suflet...
Eu mi-am pregătit toate cizmele încă de marţi sau miercuri. Nu de alta, dar sunt multe, şi cred că Moşul m-ar fi prins seara tot lustruind de zor la ele. Când am terminat, le-am aşezat în hol, de-a lungul unui perete, aşa, ca la expoziţie, după lungimea carâmbului, cu toc, fără toc, pe culori, botinuţe. M-am simţit foarte mândră de mine:)).
E-adevărat că au trecut ceva ani de când nu-mi mai doresc lucruri neapărat materiale, plus că niciodată nu mi-au plăcut extravaganţele astea de sărbătoare, cu vrafuri de cadouri până în tavan. Prefer ceva mic, drăguţ, şi useful. Sau sănătate, că-i mai bună decât toate.
Aseară, mă uitam la teve, şi îi vedeam pe ţânci cum se dădeau în spectacol prin faţa camerelor video, cu pretenţii şi ifose, de păpuşi de nu-ştiu-câte milioane, cu dulciuri, cu excavatoare de jucărie, şi câte şi mai câte.
Şi brusc mi-am amintit că şi eu îl aştept pe Moş. Cizmele mele îl aşteptau încă de la începutul săptămânii. Mi-am terminat plăcinta cu mere, fierbinte, baked by maman, şi m-am îndreptat către şirul de cizme. M-am uitat înspre ele cu coada ochiului, le-am văzut goale, şi, pot spune că, înspre ruşinea mea, am crezut că maman şi papa au uitat de copilul din mine. Pe jumătate dezamăgită, pe jumătate amuzată de accesele mele de răzgâială copilărească, am intrat în dormitor. Pe pat, un maldăr de haine curate, le ridic, ca să le împăturesc, şi... dedesubt găsesc un alt maldăr. De dulciuri. Şi cosmeticale. Toate pentru copilul din mine:D.
Niciodată nu e prea târziu pentru a te bucura de Moş Nicolae. Şi nici de Moş Crăciun. Toţi cei care spun că Moşii nu există sunt nişte mincinoşi, şi nişte adulţi plictisiţi, urâţi, fără spirit de sărbătoare, ori capacitate de a se bucura de mărunţişuri sentimentale.
Voi ce-aţi primit de la Moş?:D
PS. De azi, vă puteţi delecta cu melodii de sezon. Le găsiţi în sidebar;)
Comentarii