Ajutor, sau prilej de jecmăneală?

Într-una din zilele trecute, un prieten de familie îmi povestea cum, în urmă cu ceva luni, aflându-se în dificultate financiară temporară, pentru că nu îşi primea banii de la beneficiarii serviciilor pe care le presta, a cântărit situaţia, şi a ajuns la concluzia că ar putea să îi ceară ajutorul unui unchi de-ai săi. Ajutor care consta în împrumutul a vreo 3000 de lei.
Unchiul i-a dat banii, toate bune şi frumoase, trece "perioada de creditare" stabilită, unchiul îşi cere banii, nepotul îi pregăteşte, se duce la unchi acasă, ca să îi restituie suma. Scoate banii, îi dă unchiului să îi numere, iar unchiul, cu ochii sticlind a speculă, îi zice răspicat: Tre' să îmi dai şi comisionul de ATM. Când ţi-am dat banii, i-am scos de pe card, şi banca şi-a luat comisionul. Nepotul ce să mai zică, să se pună cu nebunul? A scos alţi bani şi i-a închis gura unchiului.

Acum, haideţi să stăm strâmb şi să judecăm drept. Comisioanele de ATM se încadrează undeva în jurul a 0.15% până la 0.50% din suma retrasă, procentele crescând un pic în cazul valutei. Oricum, nu discutăm sub nicio formă de sume exorbitante, căci altfel nimeni n-ar mai folosi carduri. (Eu nu folosesc, deşi posed.)

L-am şi întrebat pe amicul ăsta- pe unchiul lui îl cheamă cumva Nuţu Cămătaru Hagi Tudose? Eu ştiu că, de vrei să faci o faptă bună ajutând pe cineva, mai ales dacă ţi-e şi rudă, aflat la ananghie, o faci până la capăt, şi îl ajuţi din suflet. Nu ţin minte să fii împrumutat vreodată cuiva bani cu dobândă, d-apoi să îi mai cer şi comision de retragere! E-adevărat şi că s-a întâmplat chiar să nu îi mai iau inapoi, dar cred că asta ţine de bunul-simţ şi de responsablitatea fiecăruia.

Să fie oare criza cea care a semănat o asemenea foame de mărunţiş?