Cine-mi explică şi mie?

De dimineaţă, m-am trezit înţepenită. Dar înţepenită, de îmi scârţaiau dureros mădularele la cea mai mică mişcare. Am mai adormit preţ de o oră, m-am trezit aproape ca nouă.
Buimacă, dau să intru în baie, când o aud pe mama spunându-mi că s-a stricat nu ştiu ce electrocasnică de prin casă (mai târziu aveam să aflu că era vorba de lada frigorifică). Buuuun. Îmi şterg faţa cu prosopul meu cu elefănţelul Joakim (aşa-l cheamă, ce vreţi?!), merg în bucătărie, îmi prepar cafeaua, reuşesc s-o torn în cană fără s-o vărs pe jumătate, înşfac un pumn de biscuiţei aromaţi, şi mă lipesc de calorifer. Bubu se gudura şi torcea ca un stricat în ceafa mea, timpul trecea, şi ora micului-dejun venea. Na, c-am făcut şi-o rimă. Îngurgitez ceva, mă îmbrac, aplic machiaj peste faţa obosită, căci trebuia să plec. Drum până la capătul oraşului. V-am mai spus eu oare cât de mult îmi plac semafoarele stricate? Ei, dacă nu, vă spun acum, dar nu vă zic şi motivul.

Ajung acasă, cu gânduri mari- trebuia să fac curat, ca mai apoi să am scuză pentru somnul de după-amiază. Treaba mergea, munceam cu drag şi spor, iar pe când ştergeam agale praful de pe birou, îmi vine ideea mai mult decât mirifică de a şterge şi tastatura, bineînţeles, în timp ce computerul mergea. Şterg, scutur, suflu, trântesc, o tastă cu puteri magice este apăsată ca din minune, iar messenger-ul meu intră în comă. Adicătelea se şterg toate nşpe contacte. Să mori, nu alta. Ca şi cum nu era de ajuns, lovesc o cană cu apă, care s-a vărsat maiestuos pe sub birou, pe sub scaun, prelingându-se de-a lungul striaţiilor parchetului până sub calorifer. Alerg după o bucată de ceva, de cârpă sau whatever, care să absoarbă dezastrul. Apa trece, necazul rămâne- după ce reuşesc să adaug aproape toate contactele, cade conexiunea la internetul lu' peşte. Fac mărunţel din buze, îl reconectez, sign in în messenger, ia contactele de unde nu-s. Păi şi nu merită să îi înjuri?!
Cu chiu cu vai, am reuşit să refac în proporţie de 95% lista, şi într-o oarecare măsură m-am bucurat, pentru că am scăpat de persoane inutile. Noroc cu ştersul prafului.

De somn de prânz nici n-a mai putut fi vorba. Am încercat acum vreo oră să aţipesc, dar am starea aceea în care dau încontinuu din picioare. Şi mă foiesc, obosindu-mă mai tare decât eram atunci când m-am aşezat în pat.
Acum, nu ştiu ce-mi mai rezervă ziua, care nu s-a terminat încă.
Mâine, dac-oi fi sănătoasă, trebuie să vă povestesc despre cum urmează să-mi deschid reprezentanţă auto. Daţi-vă bine pe lângă mine, pentru că fac discount-uri substanţiale!

Comentarii

Anonim a spus…
buna Oana

o fi fost doar... una dintre obisnuitele zile proaste... totul e sa nu se intimple prea des... ca oricum se intimpla! :) despre mess... zau ca nu stiu... poate ai apasat pe ceva. sincer, nici nu mai stiu cum functioneaza... al meu e plin de... paianjeni. nu l-am mai deschi de citeva luni. mai sti? daca voi reusi sa-mi reamintesc parola poate voi constata si eu... disparitia listei cu contacte :)

Toate cele bune!
Oana a spus…
@ Flavius: Ştii care e problema? La mine se cam succed zilele proaste. But, you know what they say: life goes on...

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie

Gânduri sub clar de Lună