Ţepe de România
Într-una din zilele trecute, când trăiam cea mai stresată perioadă din anul ăsta (deocamdată), fusesem plecată prin oraş, shopping, diverse- deşi se presupune că ar fi trebuit să stau cu burta pe carte. Ei, intru în casă, respir adânc, mă pregătesc spiritual pentru contactul cu ştiinţa, şi nu îmi găsesc locul bine (eu trebuie să am o poziţie când invăţ, altfel nu merge, dom'le), că sună la uşă. Zic ceva nu tocmai frumos în gând şi mă duc să deschid. Mi s-a părut curios că n-a sunat prima dată interfonul, dar m-am gândit că vreun ameţit a lăsat uşa de la intrare deschisă. După cum spun, deschid uşa, şi îmi apare în faţa ochilor o doamnă, cu o şapcă în carouri (gen eu şi tot poporul), o geacă de fâş neagră şi destul de lungă, o geantă de lac (mă dor ochii când văd aşa ceva în toiul zilei) şi o foaie destul de mototolită în mână, pe care am zărit un tabel. Îi tremura vocea, şi îmi zice că îi e ruşine să îmi spună, dar are nevoie să intre în casă (!!!) pentru că am primit (eu) ceva de la cineva din Bucureşti... Că e cadru didactic la Şcoala Populară, poa' să imi dovedească, bla bla bla... Îi spun că nu mă interesează, politicos, dar ea continuă... Mă enervez, îi zic la revedere, şi închid uşa. Ah, am uitat să menţionez că prin spaţiul deschis al uşii, ea tot încerca să pătrundă în casă.
Îi mulţumesc cerului că am scăpat de idioată, mă duc în cameră, îmi regăsesc locul, apuc să citesc liniştită 5 rânduri, când iar sună la uşă. Rostesc în gând nişte expresii mai ceva ca intâia oară, ies pe hol, mama deja se îndrepta spre uşă. Aceeaşi individă, cu vocea mai tremurândă, îi spune că îi e ruşine să meargă înapoi la Bucureşti şi să spună că n-am primit ceva. Eu simţeam că o apuc de gât şi o târăsc la Poliţie deja... Îi spune mamei că vine de la Sfatul Popular (mai devreme, cucoană, spuneai că eşti de la Şcoala Populară, iar din câte ştiu eu, instituţia se numeşte Primărie), despre mine că sunt studentă- vedeţi că ştiu? Eu: Ştii pe dracu'! Incearcă să se strecoare în casă. Mama îi spune că n-are timp de prostii, ea îi spune că mai e cineva în Braşov, care a primit acel ceva, cum putem să renunţăm... Mama îi zice, eufemistic, că poate să-şi bage undeva acel ceva, şi îi închide uşa în nas.
Multe ciudăţenii se mai întâmplă la noi în ţară. Îmi aduc aminte, că anul trecut, am ieşit din bloc, şi am întâlnit doi indivizi din aceia cu mape şi hârţoage, care chipurile, colectează bani pentru activităţi caritabile, vorbind ceva de genul: Bravo, bă, hai că am mai fraierit 3 şi-n blocu' ăsta!
Mdea... Să nu uit să menţionez pocăiţii care bat la uşă, ca să îţi ofere ceva de citit... No thanks, foloseşte-le tu, pe post de hârtie igienică!
Sau, mai sunt coloraţii care vând covoare. Ţin minte că, într-o vară, acum vreo 2 ani, eram în curte la Dobârlău... De fapt, mama era în curte, eu eram prin bucătărie, făceam cafea sau ceva de genu'... Mama gradinărea ceva pe la trandafiri, şi când ne dezmeticim noi, un colorată rromă ajunsese până în mijlocul curţii, oferindu-ne covoare (h)originale... Îi spunem că nu dorim; o întrebăm de ce şi-a permis să intre în curte, încercăm s-o scoatem cu frumosul- nu vrea, o ameninţ cu şeful de post, care stă peste drum, şi cumva, cumva, pleacă. Încuiem poarta, şi asta ne-a fost învăţătură de minte.
Cu toţii, cred, avem păţanii din astea. Dar după ce vezi la televizor, în speţă la Stirile de la ora 5, că nişte specimene asemănătoare celor pomenite mai sus, jefuiesc sau chiar omoară, ţi se face pielea de găină instantaneu.
Îi mulţumesc cerului că am scăpat de idioată, mă duc în cameră, îmi regăsesc locul, apuc să citesc liniştită 5 rânduri, când iar sună la uşă. Rostesc în gând nişte expresii mai ceva ca intâia oară, ies pe hol, mama deja se îndrepta spre uşă. Aceeaşi individă, cu vocea mai tremurândă, îi spune că îi e ruşine să meargă înapoi la Bucureşti şi să spună că n-am primit ceva. Eu simţeam că o apuc de gât şi o târăsc la Poliţie deja... Îi spune mamei că vine de la Sfatul Popular (mai devreme, cucoană, spuneai că eşti de la Şcoala Populară, iar din câte ştiu eu, instituţia se numeşte Primărie), despre mine că sunt studentă- vedeţi că ştiu? Eu: Ştii pe dracu'! Incearcă să se strecoare în casă. Mama îi spune că n-are timp de prostii, ea îi spune că mai e cineva în Braşov, care a primit acel ceva, cum putem să renunţăm... Mama îi zice, eufemistic, că poate să-şi bage undeva acel ceva, şi îi închide uşa în nas.
Multe ciudăţenii se mai întâmplă la noi în ţară. Îmi aduc aminte, că anul trecut, am ieşit din bloc, şi am întâlnit doi indivizi din aceia cu mape şi hârţoage, care chipurile, colectează bani pentru activităţi caritabile, vorbind ceva de genul: Bravo, bă, hai că am mai fraierit 3 şi-n blocu' ăsta!
Mdea... Să nu uit să menţionez pocăiţii care bat la uşă, ca să îţi ofere ceva de citit... No thanks, foloseşte-le tu, pe post de hârtie igienică!
Sau, mai sunt coloraţii care vând covoare. Ţin minte că, într-o vară, acum vreo 2 ani, eram în curte la Dobârlău... De fapt, mama era în curte, eu eram prin bucătărie, făceam cafea sau ceva de genu'... Mama gradinărea ceva pe la trandafiri, şi când ne dezmeticim noi, un colorată rromă ajunsese până în mijlocul curţii, oferindu-ne covoare (h)originale... Îi spunem că nu dorim; o întrebăm de ce şi-a permis să intre în curte, încercăm s-o scoatem cu frumosul- nu vrea, o ameninţ cu şeful de post, care stă peste drum, şi cumva, cumva, pleacă. Încuiem poarta, şi asta ne-a fost învăţătură de minte.
Cu toţii, cred, avem păţanii din astea. Dar după ce vezi la televizor, în speţă la Stirile de la ora 5, că nişte specimene asemănătoare celor pomenite mai sus, jefuiesc sau chiar omoară, ţi se face pielea de găină instantaneu.
Comentarii