Cine-mi explică şi mie?
De dimineaţă, m-am trezit înţepenită. Dar înţepenită, de îmi scârţaiau dureros mădularele la cea mai mică mişcare. Am mai adormit preţ de o oră, m-am trezit aproape ca nouă.
Buimacă, dau să intru în baie, când o aud pe mama spunându-mi că s-a stricat nu ştiu ce electrocasnică de prin casă (mai târziu aveam să aflu că era vorba de lada frigorifică). Buuuun. Îmi şterg faţa cu prosopul meu cu elefănţelul Joakim (aşa-l cheamă, ce vreţi?!), merg în bucătărie, îmi prepar cafeaua, reuşesc s-o torn în cană fără s-o vărs pe jumătate, înşfac un pumn de biscuiţei aromaţi, şi mă lipesc de calorifer. Bubu se gudura şi torcea ca un stricat în ceafa mea, timpul trecea, şi ora micului-dejun venea. Na, c-am făcut şi-o rimă. Îngurgitez ceva, mă îmbrac, aplic machiaj peste faţa obosită, căci trebuia să plec. Drum până la capătul oraşului. V-am mai spus eu oare cât de mult îmi plac semafoarele stricate? Ei, dacă nu, vă spun acum, dar nu vă zic şi motivul.
Ajung acasă, cu gânduri mari- trebuia să fac curat, ca mai apoi să am scuză pentru somnul de după-amiază. Treaba mergea, munceam cu drag şi spor, iar pe când ştergeam agale praful de pe birou, îmi vine ideea mai mult decât mirifică de a şterge şi tastatura, bineînţeles, în timp ce computerul mergea. Şterg, scutur, suflu, trântesc, o tastă cu puteri magice este apăsată ca din minune, iar messenger-ul meu intră în comă. Adicătelea se şterg toate nşpe contacte. Să mori, nu alta. Ca şi cum nu era de ajuns, lovesc o cană cu apă, care s-a vărsat maiestuos pe sub birou, pe sub scaun, prelingându-se de-a lungul striaţiilor parchetului până sub calorifer. Alerg după o bucată de ceva, de cârpă sau whatever, care să absoarbă dezastrul. Apa trece, necazul rămâne- după ce reuşesc să adaug aproape toate contactele, cade conexiunea la internetul lu' peşte. Fac mărunţel din buze, îl reconectez, sign in în messenger, ia contactele de unde nu-s. Păi şi nu merită să îi înjuri?!
Cu chiu cu vai, am reuşit să refac în proporţie de 95% lista, şi într-o oarecare măsură m-am bucurat, pentru că am scăpat de persoane inutile. Noroc cu ştersul prafului.
De somn de prânz nici n-a mai putut fi vorba. Am încercat acum vreo oră să aţipesc, dar am starea aceea în care dau încontinuu din picioare. Şi mă foiesc, obosindu-mă mai tare decât eram atunci când m-am aşezat în pat.
Acum, nu ştiu ce-mi mai rezervă ziua, care nu s-a terminat încă.
Mâine, dac-oi fi sănătoasă, trebuie să vă povestesc despre cum urmează să-mi deschid reprezentanţă auto. Daţi-vă bine pe lângă mine, pentru că fac discount-uri substanţiale!
Buimacă, dau să intru în baie, când o aud pe mama spunându-mi că s-a stricat nu ştiu ce electrocasnică de prin casă (mai târziu aveam să aflu că era vorba de lada frigorifică). Buuuun. Îmi şterg faţa cu prosopul meu cu elefănţelul Joakim (aşa-l cheamă, ce vreţi?!), merg în bucătărie, îmi prepar cafeaua, reuşesc s-o torn în cană fără s-o vărs pe jumătate, înşfac un pumn de biscuiţei aromaţi, şi mă lipesc de calorifer. Bubu se gudura şi torcea ca un stricat în ceafa mea, timpul trecea, şi ora micului-dejun venea. Na, c-am făcut şi-o rimă. Îngurgitez ceva, mă îmbrac, aplic machiaj peste faţa obosită, căci trebuia să plec. Drum până la capătul oraşului. V-am mai spus eu oare cât de mult îmi plac semafoarele stricate? Ei, dacă nu, vă spun acum, dar nu vă zic şi motivul.
Ajung acasă, cu gânduri mari- trebuia să fac curat, ca mai apoi să am scuză pentru somnul de după-amiază. Treaba mergea, munceam cu drag şi spor, iar pe când ştergeam agale praful de pe birou, îmi vine ideea mai mult decât mirifică de a şterge şi tastatura, bineînţeles, în timp ce computerul mergea. Şterg, scutur, suflu, trântesc, o tastă cu puteri magice este apăsată ca din minune, iar messenger-ul meu intră în comă. Adicătelea se şterg toate nşpe contacte. Să mori, nu alta. Ca şi cum nu era de ajuns, lovesc o cană cu apă, care s-a vărsat maiestuos pe sub birou, pe sub scaun, prelingându-se de-a lungul striaţiilor parchetului până sub calorifer. Alerg după o bucată de ceva, de cârpă sau whatever, care să absoarbă dezastrul. Apa trece, necazul rămâne- după ce reuşesc să adaug aproape toate contactele, cade conexiunea la internetul lu' peşte. Fac mărunţel din buze, îl reconectez, sign in în messenger, ia contactele de unde nu-s. Păi şi nu merită să îi înjuri?!
Cu chiu cu vai, am reuşit să refac în proporţie de 95% lista, şi într-o oarecare măsură m-am bucurat, pentru că am scăpat de persoane inutile. Noroc cu ştersul prafului.
De somn de prânz nici n-a mai putut fi vorba. Am încercat acum vreo oră să aţipesc, dar am starea aceea în care dau încontinuu din picioare. Şi mă foiesc, obosindu-mă mai tare decât eram atunci când m-am aşezat în pat.
Acum, nu ştiu ce-mi mai rezervă ziua, care nu s-a terminat încă.
Mâine, dac-oi fi sănătoasă, trebuie să vă povestesc despre cum urmează să-mi deschid reprezentanţă auto. Daţi-vă bine pe lângă mine, pentru că fac discount-uri substanţiale!
Comentarii
o fi fost doar... una dintre obisnuitele zile proaste... totul e sa nu se intimple prea des... ca oricum se intimpla! :) despre mess... zau ca nu stiu... poate ai apasat pe ceva. sincer, nici nu mai stiu cum functioneaza... al meu e plin de... paianjeni. nu l-am mai deschi de citeva luni. mai sti? daca voi reusi sa-mi reamintesc parola poate voi constata si eu... disparitia listei cu contacte :)
Toate cele bune!