Trăiesc

Asta e pentru toţi cei care se întrebau dacă mai trăiesc. Well, I've got some pretty bad news for you- I do. Doar netul meu a fost mort zilele astea.
Şi creierul meu va intra în curând în stare de colaps. Dreptul roman dăunează chiar şi geniilor în viaţă. Nu mă mai interesează nimic din ce se întamplă, vreau doar să treacă. Nu sunt stresată, pe cât sunt plictisită. Azi ajunsesem să scriu culcată, practic, pe foi. Întotdeauna am fost de acord cu principiul "Ce-i prea mult, e prea mult." Am o stare ruşinoasă. Nu mai există nimeni în jurul meu. Nu am timp să observ nimic. Până şi activitatea mea bloggeristică s-a dus de râpă. În curând va ajunge pe fundul acesteia. Dar, să fim optimişti- peste 2 săptamâni împlinim un an. Un an de aberaţii de suflet.
Ieri, după un examen pe cât de uşor pe atât de stresant, mi-am dat seama, din nou, dacă mai era nevoie, că am cele mai dragi bunici din lume. Cea maternă mi-a gătit somon, iar cea adoptivă mi-a trimis o tavă cu placintă cu mere şi încă una cu chec. Când le-am mulţumit mi-au spus "că eşti stresată şi trebuie să mănânci bine". Ok, dar m-am cam îngrăşat în ultima vreme. "Nu-i nimic, puiule." De asta le iubesc eu- pentru că sunt unele din persoanele care mă fac să cred că nici măcar un kilogram în plus nu e o catastrofă.
După cum v-aţi dat probabil seama deja, n-am intenţionat să scriu despre nimic concret (nu că aş reuşi vreodată), ci doar să dau un mic semn de viaţă (care e prea scurtă ca să fie tristă). Aşa zic eu. Apropo, e duminică? Eu m-am năucit de tot. Da, e duminică. Mâine am examen, câââh, roman. Tone, la propriu, de materie inutilă. La radio e Norah Jones. Love her...
Vă doresc să aveţi o zi de luni mai uşoară decât a mea, să vă bucuraţi de soare şi să vă reuşească toate.
P.S. Ah, vă rog ceva: mâine la 11 să vă gandiţi că e cineva absolut disperat, şi care are nevoie să-i tineţi pumnii pentru o secundă. Thanks a lot!