1 MARTIE. ACUM CHIAR E PRIMĂVARĂ!
Am simţit că trebuie să emfatizez venirea ei chiar şi prin majusculele din titlul postării.
O simţim alergând zglobie prin aerul cald pe care îl respirăm, prin vrăbiuţele care ridică rotocoale de praf în zborul lor, prin moţureii de mesteacăn care au înflorit, şi prin mugurii liliecilor ori ai magnoliilor.
Îi simţim vântul pe jumătate cald, pe jumătate rece, pătrunzându-ne prin hainele poate prea subţiri pentru vremea de afară.
A fost primăvară chiar şi în lapoviţa de sâmbătă seara, care s-a topit la fel de repede precum a şi căzut din cer.
E primăvară în toate grădinile, unde, cu mic, cu mare, şi-au făcut apariţia primule multicolore, ghiocei, şi narcise. Cele dintâi cu flori de-a binelea, ultimele doar cu boboci.
E primăvară- s-o lăsăm să ne înverzească sufletele!:)
Comentarii
Sa ai parte de o primavara insorita!