"Impresiile" zilei de 8 Martie
Parcă mai ieri ne agitam cu toţii, la poza-cadou pentru mămici. Eram la grădiniţă, aveam uniforma aceea de un albăstriu îngrozitor de inestetic (aceeaşi uniforma pe care mai apoi am pictat-o). În spate ni se aşeza un panou pe care scria cu litere şi ghiocei decupaţi din hârtie glasată "8 Martie". Mai mult sau mai puţin fotogenici, fie că voiam ori ba, trebuia să facem poză.
O am şi-acum, în albumul cu sutele de poze ale copilăriei. Nu-mi place cum îmi stătea părul, nu-mi place uniforma, nu-mi place panoul din spate. În genere nu-mi plac sabloanele. Ştiţi voi, spontaneitatea e esenţa plăcerii.
Asta însemna pe vremea noastră ziua de 8 Martie. Un omagiu adus femeilor importante din viaţa noastră, adicătelea mămicilor şi bunicilor. Câte-un bucheţel de zambile, un cadouaş, şi un "La Mulţi Ani". Ori am îmbătrânit noi, cei care eram mici pe-atunci, ori s-au întors pe dos vremurile.
Nowadays, femeile sunt atât, dar atât de emancipate, încât bucheţelele de flori nu mai exprimă mare lucru. Nici măcar cadourile din partea soţilor. Nici vorbă. Femeii contemporane îi place să se dea în stambă, ca să vadă lumea cât de evoluată e ea. Tocmai de aceea aranjează ieşiri în grup, la restaurante, coafor, baruri, sau cafenele, în timp ce damele mai open minded se destrăbălează cu un striptis. Făcut de cele mai multe ori de aşa-zişi bărbaţi dizgraţioşi, care-şi spun Cipăndeils, chit că nici n-au trecut pe lângă trupa respectivă. Maimuţoi gelaţi şi umflaţi cu steroizi, care le incită cu nişte... chiloţei sumari (pe care, vorba ceea, îi putem vedea şi pe plajă, fără să mai facă nimeni atâta caz), şi le aruncă pe jos, le călăresc, le... pipăie, le sărută, le trântesc, toate aceste acţiuni având loc în vreme ce ele, doamnele, aruncă cu bani fără număr, fără număr, fără număr. Aruncatul ca aruncatul, deşi e criză, dar ţipatul... Ce ţipat- e puţin spus, răcnete cred că ar descrie cel mai bine... sunetele pe care damele le scot la vederea masculilor uleioşi.
Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar vineri seara, într-un club dintr-a noastră minunată urbe, a avut loc un astfel de eveniment. Atmosfera, pe scurt: public alcătuit din babete, piţipoance, şi minoritar, din fete normale.
Cipăndeii... nimic rupt din Soare, doar că au mişcat din trupuri, au lălăit nişte cover-uri, au jucat roluri de pompieri, muncitori, sau gentlemani. În vecinătatea scaunului unei amice, se găsea o babetă dintre cele multe care alcătuiau audienţa dementă a show-ului. Babeta (o fi căutat-o moartea pe-acasă, şi ea era în club) o întreabă pe amica asta: "Da' ăştia nu traduc?"
Primul impuls e să râzi în hohote. Al doilea e să te întrebi dacă nu cumva femeile astea s-au dus la striptis pentru simplul fapt că asta înţeleg ele prin/din democraţie. Al treilea, să te întrebi dacă nu cumva copiem forme fără fond, ca de atâtea alte ori de-a lungul istoriei. Al patrulea, să încerci să mai găseşti ceva normal la Românica asta.
PS. Sursă foto: Ralu:).
O am şi-acum, în albumul cu sutele de poze ale copilăriei. Nu-mi place cum îmi stătea părul, nu-mi place uniforma, nu-mi place panoul din spate. În genere nu-mi plac sabloanele. Ştiţi voi, spontaneitatea e esenţa plăcerii.
Asta însemna pe vremea noastră ziua de 8 Martie. Un omagiu adus femeilor importante din viaţa noastră, adicătelea mămicilor şi bunicilor. Câte-un bucheţel de zambile, un cadouaş, şi un "La Mulţi Ani". Ori am îmbătrânit noi, cei care eram mici pe-atunci, ori s-au întors pe dos vremurile.
Nowadays, femeile sunt atât, dar atât de emancipate, încât bucheţelele de flori nu mai exprimă mare lucru. Nici măcar cadourile din partea soţilor. Nici vorbă. Femeii contemporane îi place să se dea în stambă, ca să vadă lumea cât de evoluată e ea. Tocmai de aceea aranjează ieşiri în grup, la restaurante, coafor, baruri, sau cafenele, în timp ce damele mai open minded se destrăbălează cu un striptis. Făcut de cele mai multe ori de aşa-zişi bărbaţi dizgraţioşi, care-şi spun Cipăndeils, chit că nici n-au trecut pe lângă trupa respectivă. Maimuţoi gelaţi şi umflaţi cu steroizi, care le incită cu nişte... chiloţei sumari (pe care, vorba ceea, îi putem vedea şi pe plajă, fără să mai facă nimeni atâta caz), şi le aruncă pe jos, le călăresc, le... pipăie, le sărută, le trântesc, toate aceste acţiuni având loc în vreme ce ele, doamnele, aruncă cu bani fără număr, fără număr, fără număr. Aruncatul ca aruncatul, deşi e criză, dar ţipatul... Ce ţipat- e puţin spus, răcnete cred că ar descrie cel mai bine... sunetele pe care damele le scot la vederea masculilor uleioşi.
Nu ştiu dacă sunteţi la curent, dar vineri seara, într-un club dintr-a noastră minunată urbe, a avut loc un astfel de eveniment. Atmosfera, pe scurt: public alcătuit din babete, piţipoance, şi minoritar, din fete normale.
Cipăndeii... nimic rupt din Soare, doar că au mişcat din trupuri, au lălăit nişte cover-uri, au jucat roluri de pompieri, muncitori, sau gentlemani. În vecinătatea scaunului unei amice, se găsea o babetă dintre cele multe care alcătuiau audienţa dementă a show-ului. Babeta (o fi căutat-o moartea pe-acasă, şi ea era în club) o întreabă pe amica asta: "Da' ăştia nu traduc?"
Primul impuls e să râzi în hohote. Al doilea e să te întrebi dacă nu cumva femeile astea s-au dus la striptis pentru simplul fapt că asta înţeleg ele prin/din democraţie. Al treilea, să te întrebi dacă nu cumva copiem forme fără fond, ca de atâtea alte ori de-a lungul istoriei. Al patrulea, să încerci să mai găseşti ceva normal la Românica asta.
PS. Sursă foto: Ralu:).
Comentarii