Bunul-simţ dispare odată cu generaţiile

Stând şi meditând, mi-am amintit de un episod "stradal", trăit într-una din săptămânile trecute. Se făcea că mergeam pe un trotuar de prin Braşov, când încă era multă zăpadă îngheţată pe jos.
De-o parte şi de alta a trotuarului, şi-aşa îngust, se găseau mici troiene de zăpadă, iar în mijlocul lor, o cărăruşă care de-abia dacă-ţi cuprindea lăţimea unui picior.
Merg eu ce merg, la un moment dat trebuia să virez dreapta. Din sens opus, venea un bătrânel, care se deplasa anevoios, sprijinindu-se într-un baston. Fiindcă era imposibil să trecem unul pe lângă altul, instinctiv, m-am oprit, făcând un pas în lateral, pentru ca bătrânelul să nu fie nevoit să escaladeze troianul de zăpadă pentru a-şi continua calea. Am rămas uimită când i-am simţit privirea imbiindu-mă să trec eu, bietul de el oprindu-se deja, jumătate sus pe un troian. M-a pus, ca de altfel numeroase gesturi ale bătrânilor, pe gânduri.

Stimabililor ce vă consideraţi bărbaţi adevăraţi, câţi dintre voi mai ştiu să dea întâietate unei femei? Câţi dintre voi îi mai deschid unei doamne uşa, şi câţi dintre voi îi permit să intre pe acea uşa prima? Câţi dintre voi îi ţineţi haina unei femei atunci când se îmbracă? Câţi dintre voi îşi mai amintesc să aşeze scaunul unei doamne? Câţi vă mai amintiţi să îi deschideţi unei doamne portiera maşinii? Şi, câţi dintre voi mai ştiu că primul într-un loc public, spre exemplu un restaurant, intră bărbatul?

Puţini. Mie-mi ajung degetele de la o mână ca să-i număr pe cei care nu dau greş niciodată în astfel de circumstanţe. Veţi spune, probabil, ca în multe alte cazuri, că sunt un pic nebună, dar răspunsul unui bărbat la întrebările de mai sus ar trebui să constituie un criteriu de alegere pentru orice femeie, care se respectă ca femeie. Pentru simplul fapt că mie, una, mi-ar crăpa obrazul să apar însoţită în societate de un om care nu are un bagaj considerabil de bune maniere.
Poate fi considerată o atitudine vetustă, şi în acelaşi timp nedemnă de secolul 21, dar nu doar eu consider că bunele maniere nu se demodează niciodată. Dacă asta s-ar întâmpla, tot progresul social, din preistorie şi până în prezent, ar fi în van.
Se poate lesne observa, cu precădere printre conaţionalii noştri, cam ce dezastru ar însemna caducitatea bunelor maniere. În acest sens, mă limitez la a vă relata şi vouă faptul că ultima dată când am fost la teatru, au existat indivizi, deloc puţini la număr, care nu doar că au intrat în Teatru cu şepci ori căciuli bine trase pe urechi, ba mai mult, şi le-au păstrat pe capete pe toată durata piesei.

Scriind rândurile de mai sus, mi-am amintit cum, într-un speech din cadrul unui concert, maestrul Tudor Gheorghe condamna nu atât lipsa de maniere a bărbaţilor, cât faptul că femeile se complac în situaţia respectivă, aş adăuga eu, doar pentru că ei sunt bărbaţi, iar bărbaţii îşi pot permite orice.
Ca să conchid, mi-ar plăcea să mai spun un lucru, anume acela că nu doar genul masculin suferă de lipsa manierelor, ci şi personajele de gen feminin, care dintr-un motiv sau altul, ori din pricina emancipării, au început să adopte nişte atitudini golăneşti pe cât de neadecvate, pe-atât de deranjante. Aştept încă prilejul ca o "madamă" dintre acestea să mă calce pe coadă, pentru a putea încropi o poveste şi o morală.