Imaginaţia constituie motivaţia. Mai nou.
De câteva zile, nu ştiu ce-i cu mine, dar n-am starea necesară de a întreprinde nimic util cu adevărat, nici mie, dar nici societăţii. Mă durea tot corpul, cu toate masajele şi cremele din lume, aş fi dormit încontinuu, iar dacă n-aş fi dormit, probabil că aş fi stat cu corpul între perne, cu un castron plin cu salată de fructe, din care să mai gust din când în când.
Cu toate astea, n-am dormit. Am rezistat cu stoicism, pe aste două picioruşe, ba chiar şi cocoţată pe tocuri. Mda, cert e că n-am avut chef de nimic:D.
Azi-noapte, înainte de a adormi, mi-am pus în gând dorinţa ca de azi să mă simt şi eu în stare să fac ceva. Să învăţ, mai precis, pentru că zboară zilele pe lângă mine, fară niciun spor.
Azi-dimineaţă- c'était autre chose déja. M-am trezit hotarâtă- nu se mai putea aşa! Mi-am adus brusc aminte de faptul că îmi doresc ca peste 10-20 de ani să-mi petrec sezonul rece într-o căsuţă situată pe o coastă însorită, căsuţă ce va fi plină cu coşuleţe cu cochilii de scoici, si în a cărei verandă să mă pot odihni în voie, într-un balansoar. Mai pe scurt, să-mi permit luxul de a sta departe de muncă, ţară, şi stres măcar 4 luni pe an.
De dimineaţă şi până acum, am dat gata aproape un sfert din cele 700 de pagini de drepturi reale principale, unde mai pui că le-am învăţat în balcon, într-un fotoliu, la soare, şi m-am bronzat:D.
Concluzie: când simţim că the world is crashing down, că nu mai avem chef să ridicăm niciun deget, că nimeni şi nimic nu ne mai merită, haideţi să ne amintim de cel mai iluzoriu scop al vieţii noastre. Doar aşa ne vom mobiliza ca sa tragem cu dinţii de viaţă, reuşind să îndepărtăm de noi toate episoadele pesimiste şi care ne fac să strâmbăm din nas, şi vom apropia visul nostru de posibilitate.
Staţi şi voi măcar 5 minute la soare, în pat, în scaunul de birou, afară, ori pe unde vă aflaţi- veţi fi (măcar azi) mai optimişti ;) !
Cu toate astea, n-am dormit. Am rezistat cu stoicism, pe aste două picioruşe, ba chiar şi cocoţată pe tocuri. Mda, cert e că n-am avut chef de nimic:D.
Azi-noapte, înainte de a adormi, mi-am pus în gând dorinţa ca de azi să mă simt şi eu în stare să fac ceva. Să învăţ, mai precis, pentru că zboară zilele pe lângă mine, fară niciun spor.
Azi-dimineaţă- c'était autre chose déja. M-am trezit hotarâtă- nu se mai putea aşa! Mi-am adus brusc aminte de faptul că îmi doresc ca peste 10-20 de ani să-mi petrec sezonul rece într-o căsuţă situată pe o coastă însorită, căsuţă ce va fi plină cu coşuleţe cu cochilii de scoici, si în a cărei verandă să mă pot odihni în voie, într-un balansoar. Mai pe scurt, să-mi permit luxul de a sta departe de muncă, ţară, şi stres măcar 4 luni pe an.
De dimineaţă şi până acum, am dat gata aproape un sfert din cele 700 de pagini de drepturi reale principale, unde mai pui că le-am învăţat în balcon, într-un fotoliu, la soare, şi m-am bronzat:D.
Concluzie: când simţim că the world is crashing down, că nu mai avem chef să ridicăm niciun deget, că nimeni şi nimic nu ne mai merită, haideţi să ne amintim de cel mai iluzoriu scop al vieţii noastre. Doar aşa ne vom mobiliza ca sa tragem cu dinţii de viaţă, reuşind să îndepărtăm de noi toate episoadele pesimiste şi care ne fac să strâmbăm din nas, şi vom apropia visul nostru de posibilitate.
Staţi şi voi măcar 5 minute la soare, în pat, în scaunul de birou, afară, ori pe unde vă aflaţi- veţi fi (măcar azi) mai optimişti ;) !
Comentarii