Februarie?
Ştiţi că mai e doar o lună de iarnă?
Ştiţi oare că suntem tot mai aproape de sandalele comode, de rochiţurile flu-flu, şi de pantalonii scurţi?:D
In the mean time, suntem în continuare afundaţi în cizme. Azi-dimineaţă, la cafea, calculam că sunt deja 4 luni de când le port, şi încă una (în cel mai rău caz, două) în care aş mai putea să le port.
Sunt nerăbdătoare să scap de ele, să scot la înaintare papuceii comozi, din piele subţire şi colorată, să dau uitării prin dulapuri toate fularele, mănuşile şi băscuţele, pe care, oricât de feşăn ar fi, NU le mai suport.
De-abia aştept să dau frâu liber crocodilului din mine, ca să stea zile-ntregi să se prăjească la soare, şi să schimbe zeci de straturi de piele. Iar maman să se tot ia de mine că risc să fac insolaţie:D. Degeaba îi tot explic că, la ce relaţie de iubire există între mine şi Soare, ar fi imposibil ca el să-mi facă vreodată vreun rău.
De câteva zile... de fapt, de când ninge cu fulgii ăştia mari de-ţi sparg capul, îmi place să-mi amintesc senzaţia aceea nemaipomenită care te încearcă atunci când afară e caniculă, şi singurul refugiu răcoros pe care îl ai e iarba. Care, după o îndelungă şedere, ţi se lipeşte de pielea spatelui şi de cea a mâinilor, şi îţi lasă dunguliţe reliefate, asemănătoare cu pielea feţei, cea de după somn.
Vine vaaaraaa!!! (Nu poate fi iarnă forever!)
PS. Curios e faptul că aseară admiram fulguiala asta multă şi apoasă, care căpătase o culoare rozalie, nespus de plăcută ochiului, şi că, mă lăudam eu, weekend-ul ăsta mă duc să mă bucur de zăpadă.
M-am decis: nu mă mai duc nicăieri, pentru că, deşi e frumoasă, nu-mi place deloc iarna.
Ştiţi oare că suntem tot mai aproape de sandalele comode, de rochiţurile flu-flu, şi de pantalonii scurţi?:D
In the mean time, suntem în continuare afundaţi în cizme. Azi-dimineaţă, la cafea, calculam că sunt deja 4 luni de când le port, şi încă una (în cel mai rău caz, două) în care aş mai putea să le port.
Sunt nerăbdătoare să scap de ele, să scot la înaintare papuceii comozi, din piele subţire şi colorată, să dau uitării prin dulapuri toate fularele, mănuşile şi băscuţele, pe care, oricât de feşăn ar fi, NU le mai suport.
De-abia aştept să dau frâu liber crocodilului din mine, ca să stea zile-ntregi să se prăjească la soare, şi să schimbe zeci de straturi de piele. Iar maman să se tot ia de mine că risc să fac insolaţie:D. Degeaba îi tot explic că, la ce relaţie de iubire există între mine şi Soare, ar fi imposibil ca el să-mi facă vreodată vreun rău.
De câteva zile... de fapt, de când ninge cu fulgii ăştia mari de-ţi sparg capul, îmi place să-mi amintesc senzaţia aceea nemaipomenită care te încearcă atunci când afară e caniculă, şi singurul refugiu răcoros pe care îl ai e iarba. Care, după o îndelungă şedere, ţi se lipeşte de pielea spatelui şi de cea a mâinilor, şi îţi lasă dunguliţe reliefate, asemănătoare cu pielea feţei, cea de după somn.
Vine vaaaraaa!!! (Nu poate fi iarnă forever!)
PS. Curios e faptul că aseară admiram fulguiala asta multă şi apoasă, care căpătase o culoare rozalie, nespus de plăcută ochiului, şi că, mă lăudam eu, weekend-ul ăsta mă duc să mă bucur de zăpadă.
M-am decis: nu mă mai duc nicăieri, pentru că, deşi e frumoasă, nu-mi place deloc iarna.
Comentarii