Cum să nu te doară capul?!
Atunci când tu te trezeşti (mai mult sau mai puţin conştiincios) la ora 6 dimineaţa, îţi faci cu bunăvoinţă toaleta, bei o cană cu lapte şi cacao, (de-abia) mesteci o feliuţă de cozonac, îţi cotrobăi prin dulap după haine, te machiezi, îţi schimbi poşeta, te coafezi (sau, mă rog, cel puţin încerci să nu se vadă că de-abia te-ai trezit dintre perne!), porneşti spre şcoală, la seminarul pe care îl aveai fixat la ora 7.30 am., şi tâmpa de asistentă binevoieşte să apară de-abia la ora 8, taman când n-ai întârziat nici măcar un minuţel? Mi-a venit o idee- oare prezenţele alea indispensabile pentru examen nu s-or fi putând achiziţiona? Cum totul are un preţ, mă gândesc...
Atunci când vezi peste tot şi oriunde numai proşti deghizaţi în fel de fel de autorităţi? Când vezi proştii cum se simt băgaţi în seamă, şi cum jubilează atunci când simt slăbiciunea celor din jur? Când ai în faţa ta proşti craşi, dar cărora nu le poţi spune câteva în faţă, pentru simplul motiv că pâinea şi cuţitul sunt în mâinile lor?
Când imbecilii de ţânci cărora li s-a dat vacanţă săptămâna asta (căci or fi fost obosiţi deja de-atâta şcoală, bieţii!) urla din toţi rărunchii sub fereastra ta, de parcă s-ar trezi cel puţin în sălbaticie?
Azi n-am putut zâmbi nici plătită. De-abia am reuşit să înghit o pastilă pentru durerea asta cumplită de cap, şi o cană de ceai cu scortişoară, şi parcă simt că îmi pulsează tot capul. La fel ca-n noaptea aceea cumplită, când am crezut că-mi trăiesc sfârşitul.
Mi-e frică. Dacă e ceva pe lumea asta de care îmi e cu adevărat frică, acel ceva e durerea de cap. Care se tot infiltrează în viaţa mea, de o săptămână şi ceva, în fiecare zi, insistentă şi apăsătoare, nedându-mi nicicum pace.
Comentarii