Cum a început toamna

  ... Exact invers faţă de cum a început vara.

Deprimant, cu vreme urâtă, umezeală care face rău oaselor şi coafurii, cu stropi de ploaie care bat insistent în ferestre, mânaţi de vântul ce sufla mai ceva ca-n Bărăgan.

  

   Ieri, chiar în prima-i zi, toamna m-a plouat. Ieşisem să-mi aerisesc nervii şi să ascult o fântână arteziană- poate-poate mi-i liniştesc- când a început să plouă. Mărunt, rece, dar... neud, dacă mi-e permisă exprimarea. Ploaia nu uda. Neavând umbrelă (ah, urăsc umbrelele!), am ajuns acasă cu doar câţiva stropi, şi aceia pe pielea pantofilor. Presupun că şi ea- apa- era îngheţată.

  Azi, soare, ploaie, soare, nori, ploaie, vânt, muuult vânt zgomotos. Urât de tot, mai ales că la Bâlea a şi nins, ba mai mult, s-a blocat şi Transfăgărăşanul din pricina zăpezii.

   

  După ce că vara asta mi s-a părut incredibil de scurtă şi, pe alocuri, prefăcută, toamna aleargă şi ea. În galop. Pe trotuare am zărit deja frunze. Multe frunze, care arată mai degrabă a frunze de octombrie. Lumea s-a îmbrăcat, gros, poate prea gros şi prea devreme. Să nu uităm că locuim, totuşi, la munte, iar la temperaturi de -20 de grade cu ce ne vom mai îmbrăca?!

  Singurele lucruri bune din începutul ăsta forţat de toamnă sunt portofelele cu dovlecel pe care le-am copt astă-seară. De prezentat nu am cum să vi le prezint, pentru că n-am apucat să le fac nicio poză.

  Toamnă lungă şi frumoasă, dragilor!