Mă laud!

După ce în urmă cu vreo lună, două, zece (că nici nu mai ştiu cât a trecut), am debutat în cariera-mi culinară prin a spăla nişte felii de cărniţă pentru grătar, azi m-am lovit la cap.
Mai exact, ieri am văzut într-o revistă chifle umplute cu şuncă, branză, roşii, ouă, şi alte alea. Cum sunt destul de pofticioasă, chiar de mă vedeţi aşa, de patruşapte de kile, cred că şi azi-noapte le-am visat.

Ieri seară am fost la cumpărături, mi-am cumpărat şuncă- eu, care nu mănânc mezeluri nici să mă baţi. Bine, am mai făcut săptămâna trecută o concesie, cu nişte crenvurşti, pentru că îmi făcuse cineva poftă, dar e clar că pe anul ăsta nu mai pun gura pe aşa ceva.

În urmă cu vreo oră, când mi-am terminat în mod triumfător treburile pe azi, m-am dus în bucătărie, de data asta nu pe post de observator/critic/mâncăcioasă. Ci hotărâtă să tranşez problema- mi-am pus sorţuleţul, am tăiat cu pasiune cubuleţele de roşii şi pe cele de şuncă, am bătut cu patos un ou provenit de la o găină de casă, am scobit chifle, le-am uns cu unt, am presărat brânză de burduf, am încins microundele cuptorului, şi... Deliciul a fost gata de servit!
O să ziceţi că n-arată grozav. Ştiu. Dar gustul a fost bun. Şi n-o zic pentru că le-am făcut eu, ci pentru că sunt foarte pretenţioasă la mâncare, şi chestiile astea au fost chiar comestibile. Nu mă aşteptam nici eu, dar... Până şi lui maman i-au placut.
Data viitoare, şi data cealaltă, şi tot aşa, vor avea un aspect şi un gust şi mai bun.

P.S. La modul cel mai serios, trebuie să însemnez ziua de azi în calendar, pentru că nu se ştie cum şi peste câţi ani mă mai apucă o astfel de hărnicie în bucătărie.