Oraşul tuturor posibilităţilor - part 2

M-am dus, cu întârziere, ce-i drept, având ca scop parada ecvestră. Dar, fiindcă restul căluţilor nu au stat să aştepte după VIPa din mine, poneiul acesta e singura urmă cabalină pe care am zărit-o pe-acolo.

Şi deschise-i sunt porţile. Înauntru, lume multă, destul de civilizată, după părerea mea, care se plimba pe cele câteva alei, ori stătea la mese şi se intoxica... pardon, mânca mici şi bea bere. N-am văzut niciun om beat împleticindu-se pe acolo, fapt ce m-a încântat.

Nespus de multă lume dornică să ajungă la simbolul oraşului.

Same old, same old, but never boring...

Toată lumea pune poze cu panorama oraşului. Eu am ales-o pe aceasta. Less is more:)

Ele. Cele mai frumoase. Am mai pozat câteva, dar ele chiar au fost speciale. Ceea ce mi-a plăcut a fost felul în care au acceptat să le fac o fotografie, cum s-au aranjat după înălţime, şi plăcerea sinceră ce se poate lesne observa în privirile lor.

Ei. Nici pe departe atât de frumoşi ca ele, dar conservatori în vestimentaţie. Mi-a luat destul de mult ca să dibuiesc în toată mulţimea, nişte băieţi care să poarte iţari veritabili, şi nu colanţi de bumbac, albi, consacraţi mai degrabă de Banbu-pitzipoance, decât de componenţi ai unor ansambluri folclorice. Deci da, ei au iţari pe bune.

Nişte domni şi doamne cântăcioşi/oase (anonimi, în ceea ce mă priveşte), acompaniaţi de o mini-orchestră, pe scenă, interpretând muzică ce aminteşte de nunţi, sub privirile celor câţiva gură-cască.
Partea amuzantă e că, la momentul sosirii noastre, pe scenă erau doar două-trei boxe care emiteau muzică rezonabilă. Spun rezonabilă, pentru că era un soi de populară, şi NU manele. Sus, pe dealul Cetăţii, se auzeau acorduri de muzică medievală, dinăuntrul zidurilor. Nu reuşesc bine să savurez câteva acorduri, când, de undeva din Valea Cetăţii, adică locul unde avea loc tot bâlciul de mai sus, răsună nişte versuri, din care am reţinut atât: "haideţi sus pe mese, fără să ne pese". Nu mai e nevoie, sper, de alte detalii.

Drept încheiere, vreau să vă prezint indicatorul de orientare turistică, ce şade de-a dreapta barierei de acces către drumul Cetăţii. Pe această cale, aş dori să vă rog, doamnă Nuţi Udrea cea cu pretenţii de ministresă, ca, în calitatea dumneavoastră de aprigă susţinătoare şi promoteră a turismului naţional, să daţi de pomană din super-bugetul ministerului pe care cu broboane de sudoare pe frunte îl conduceţi, o bucată de hârtie abrazivă (aka şmirghel), o găletuşă cu vopsea de ulei, şi o pensulă. Că ne speriem turiştii încă dinainte de a intra!!!
Sunt fată faină că n-am menţionat şi pubela care şade de-a spatele indicatorului, şi din care curg tot felul de alea-alea;)