De sezon

Printre atâtea preocupări şi activităţi meschine, am uitat că în urmă cu aproape un an, am primit în dar, de la nişte oameni absolut valoroşi, un tablou la fel de valoros, care întruchipează un lan de grâu auriu, imediat după ploaie.



Darul m-a lăsat fără cuvinte, mai ales datorită faptului că tabloul acesta constituise un fel de etalon al artei plastice de-a lungul copilăriei mele. Ba chiar cu câteva săptămâni înainte de a-l primi, l-am visat. Alături de celelalte care îi şedeau alături- unul având drept temă iarna, iar un altul cu nişte lăutari. Cel cu lăutarii este atât de vechi, încât drept protecţie împotriva umidităţii aerului, ce provoacă descuamarea vopselei în ulei, stă un geam de sticlă.


Ca să îl pot aduce în Braşov, tocmai din Iaşi, a fost nevoie ca rama să îi fie scoasă. Oricum nu se ridică la rangul tabloului, aşa că am promis să îl duc la un atelier specializat, imediat ce voi ajunge acasă. Cum aţi mers voi, aşa am mers şi eu. Acum, tabloul zace, la propriu, înfăşurat cu grijă intr-o folie menită să-l ferească de praf, rezemat de un perete, şi pitit după un dulap. Să zicem că îşi păstrează sublimul ascuns de ochii lumii.

Sunt o nesimţită nerecunoscătoare. Dacă fac la fel şi cu celelalte tablouri pe care urmează să le primesc, merit să mă autodispreţuiesc toată viaţa.