Azi, luni, despre ieri, duminică

Aseară, când am ajuns acasă, singurele mele scopuri în viaţă erau o baie călduţă, o aspirină, şi un somn de noapte cu vise frumoase, aşa că am amânat postul acesta pentru azi.

Ieri de dimineaţă, obosită de alaltăieri, n-aveam niciun plan. Era duminică, fusese somn puţin noaptea, era cozonac cu lapte, era destul de friguleţ afară, aşa că era ziua ideală pentru citit şi lâncezit în pat. Dar... telefonul a sunat, şi planurile au apărut şi ele. Hai pe Cheia! Hai... am zis eu, convinsă de faptul că îmi place la nebunie peisajul de acolo, şi Mănăstirea.

Am plecat în pantaloni scurţi (fac şi eu ca piţipoancele care se-ntorc de pe litoral şi trebuie să-şi etaleze bronzul). Noroc cu hainele suplimentare din bagaj, că la cele 18 grade câte erau, nu ştiu care-mi era soarta.

Capre la intrarea în Prahova. Dacă stau şi mă gândesc la cât de buuuun e iaurtul din lapte de capră, nici că am fi putut avea parte de o întâmpinare mai placută. Ah, ce-aş fi îndesat o căpriţă bărboasă în portbagaj. Aş fi avut doza zilnică de lapte asigurată:)

De când n-am mai dat pe-acolo, au schimbat porţile Mănăstirii Cheia.

Biserica. Lume... nici multă, nici puţină, însă îndeajuns de binecrescută încât să nu se îmbulzească. Am apucat 10 minute din slujbă, şi episodul în care unei tanti îi luase foc podoaba capilară.

Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult e faptul că n-a apărut niciun călugăr care să mă tragă de mâneci că n-am voie să fotografiez interiorul bisericii. Am pozat şi răspozat în voie tot ce-am vrut:D.

Eh, la mănăstire am fost, am văzut şi am făcut ce era de văzut şi de făcut. Acu' unde mergem? La Muntele Roşu, că e fain, că e mârr, ca e bârr... E drumul bun? Îhîm, e chiar bunicel, că am mai fost noi. No, haideţi!

Aici e Cabana de la Muntele Roşu. Nouă, veche, cum o fi, dar mie mi-a plăcut cum dă în peisaj.

Cealaltă parte a priveliştii. Norii au făcut un adevărat spectacol de umbre, pe brădet şi pe crestele golaşe.

Totul pare frumos nu? Este, este, vă garantez, însă nu la fel de frumos este şi drumul pană sus. Indicatorul din DN1A arată că până la Muntele Roşu sunt 3 kilometri. O nimica toată, veţi spune, câteva serpentine şi gata. Aşa am zis şi eu, mânată de încrederea celorlalţi care mai fuseseră acolo. Un pic de asfalt, vreo 30 de metri să zicem... şi apoi, tragi aer în piept, expiri, şi începi să dai piept hârtoapelor. Am fost elegantă când am zis hârtoape.
Drumul ăla e imposibil, oameni buni!!! Nu sunt gropi, nu sunt hârtoape, sunt şanţuri de juma' de metru săpate până în adâncurile fundaţiei drumului, nu mai vorbesc de faptul că asfaltul de pe vremea când o fi fost construit nici nu se mai vede. Dacă tot mi-am răcit gura cu indicatorul şi cutiile poştale, acum mi-aş dori din inimă să o invit pe Nuţi Udrea să facă un drum până la Muntele Roşu. Şi NU cu un elicopter plătit din banii fraierilor, ci să o ducă cineva cu ultimul hârb de Dacie din lumea asta, pe ea, cu toate veşmintele ei Gucci şi mărgelele-i Bvlgari. Poate reuşeşte şi le înghite din cauza hurducăielilor, şi îşi dă seama, fie şi în ultimul ceas, că TURISMUL ROMÂNESC NU ÎNSEAMNĂ DOAR LITORALUL MĂRII NEGRE.
Îmi pare rău că n-am mai avut nervii necesari să fotografiez drumul, pentru că ar fi meritat să fie văzut de-o ţară întreagă. Nu vă sfătuiesc să mergeţi pe-acolo decât dacă sunteţi în posesia unui Hummer sau a vreunui tanc. În rest, doar cei mai buni scapă.

Focul nostru cel frumos. Toată lumea din jur îl invidia, pentru că lor nu le ţinea figura. Au fost bucureşteni care ne-au cerut reţeta şi toporul. Până la urmă s-au enervat, n-au reuşit nici să mănânce, s-au îmbarcat şi au plecat acasă:)).

Oana, la mare altitudine, îmbrăcată mai ceva ca la Polul Nord. Nu de alta, dar în afara celor 17 grade, bătea un vânt de te lua de pe picioare, la propriu. Mai bine era pe pătură, la nivelul solului, şi la adăpostul maşinii. Curentul care sufla pe sub maşină nu îl mai pomenesc.

Ar mai fi o sută şi ceva de poze. Dar mă opresc aici, pentru că nu mai am nici timp, şi pentru că probabil şi vouă vi s-a acrit cu duminica mea.

Certe sunt următoarele: în cazul în care vă sufocă fiţele oraşului, găsiţi peisaje deosebite şi liniştitoare la doar 60-70 de kilometri de Braşov, unde puteţi să vizitaţi ceva locuri frumoase, să vă grătăruiţi, să vă pozaţi, să savuraţi un pepene, să vă afumaţi şi distraţi.
A doua zi nu vă mai rămâne decât să vă îndopaţi cu pastile şi să daţi o tură până la spălătoria auto;)


L.E. A fost cineva mai iute de picior decât mine, în deplângerea drumului către Muntele Roşu. Detalii aici, la întrebarea nr. 4.