Ultimul răcnet

-

Săptămâna trecută, joi, dacă nu mă înşel (memoria-mi stă foarte prost la capitolul timp şi zilele săptămânii), trebuia să mă întâlnesc cu un domn, pentru a cumpăra nişte chestii trebuincioase tatălui meu.
Toate bune şi frumoase, urc în maşină, îl sun pe domnul cu pricina, ca să stabilim un loc şi o oră, că doar nu ne întâlnim din telepatie. Conversaţia, în câteva rânduri:

- Spuneţi-mi, vă rog, un loc şi un interval orar în care ne putem vedea, în legătură cu...
- Păi, dacă aţi putea veni cam într-un sfert de oră ar fi ideal.
- Da, e mai mult decât bine. Dar un loc?
- La Spiru Haret. Ştiţi unde e?
- (aia e la Cuca Măcăii in Tractoru', te-ai lovit la cap?!) Da, desigur că ştiu. Dar... (acum e cert faptul că te-ai lovit la cap, şi încă cum!!!).
Saluturile de rigoare, call ended.

Am rămas ca proasta încă vreo 2-3 minute ca să mă dezmeticesc. Wait a minute, musiu ăsta mă pune să merg până la capătul oraşului?! Locul ăla e, practic, uzina desfiinţată, şi e peste mână oricui, mai puţin celor care stau în zonă. Mama ei de viaţă.
N-am avut de-ales...

Sper că aţi reţinut esenţialul. Toată tărăşenia cu diplomele ilegale şi fabrica de bani pe bandă rulantă Spiru Haret a transformat sediul din Braşov într-un adevărat punct de atracţie. Acum, dacă vreţi să fiţi cool (ah, ce urăsc cuvântul ăsta!) nu mai ziceţi "ne vedem la Modarom/ în Livada Poştei/ în Piaţa Sfatului". Nici vorbă, trebuie să vă daţi întâlnire la capătul lumii, lângă ruinele Tractorului, la Spirrru Harrret.

Oare se mai suportă?! (Aici a vorbit demodata din mine, care încă mai foloseşte nişte locuri civilizate de întâlnire.)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici
Citeşte mai departe...

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Citeşte mai departe...

Povestea fânului

-
Imagine
     De când se încălzeşte vremea, încet, încet, pajiştile pustiite de frigul iernii se umplu de iarbă şi flori multe. Atât de multe încât la sfârşit de iunie totul devine atât de colorat, presărat cu margarete, garofiţe şi alte sute de plante (se apreciază că în România, graţie metodei tradiţionale de cosire a pajiştilor, avem în jur de 200 de specii de plante/metru pătrat, în vreme ce în restul Europei numărul lor e de doar 2 (!!!)/metru pătrat).   Când toate aceste ierburi înalte şi flori se coc, lumea începe cositul.     Berzele sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare cositul şi întorsul fânului, fiindcă atunci au şansa de a prinde hrană cu uşurinţă :). ...şi pot sta şi la taclale, din varful căpiţelor de fân :).   Buglele de fân sunt lăsate încă o perioadă pe pajişte, ca să se usuce bine de tot, iar mai apoi sunt transportate acasă... ... prin metoda tradiţională- cal şi car...  ...sau prin metode moderne- răsturnarea căpiţelor şi b
Citeşte mai departe...