Cum am făcut din marţi o sâmbătă
Am început prin a mă trezi la o oră rezonabilă. Deşi azi-noapte a fost Lună plină, am dormit ca un prunc. La cât iubesc Luna, ar fi chiar culmea să-mi provoace insomnii.
Am băut cafeaua, mâncat biscuiţeii, îmbrăcat, nemachiat, îndesat costum de baie în bagaj, cursurile de civil, îmbarcat şi decolat spre Dobârlău.
Prima oprire- bunicii adoptivi, unde e şi Luca, şi Bubu al meu, dar şi un nou locatar- Azorică, un căţelus pripăşit pe-acolo.
Luca e aceeaşi minune cu ochi albaştri şi bucle aurii, momentan retezate de frizer.
Revederea cu Bubu, după aproape 3 săptămâni, a făcut toţi banii. După ce l-am strigat preţ de vreo 10 minute, a apărut de undeva din capătul grădinii, cu blaniţa-i decolorată udă leoarcă de la rouă, sfârâindu-i picioruşele ca să ajungă mai repede în braţele noastre.
Azorică e un norocos. A fost găsit abandonat, în pădurea de vis-a-vis de casă. S-a prins cu dinţii de pantalonii bunicului, şi nu s-a lăsat până n-a cucerit pe toată lumea. Are pernuţe negre:D.
Am plecat spre casă. Ca eu să învăţ, în liniştea ierbii proaspăt cosite, în timp ce ai mei îşi vedeau de ale lor.
Priveliştea, de la nivelul bobului de rouă.
Clipocit de apă rece, de munte, în spatele casei.
Lumea munceşte, că doar suntem în toiul săptămânii.
Tournesol, dans le jardin de ma voisine.
A fost cald. A fost soare adevărat. Mă pişcă doar un pic pielea de pe ceafă. Cu restul mă descurc eu, că şi-aşa am schimbat deja vreo două straturi. A fost linişte. Din aceea care mă face mereu să mă întreb de ce (!?) mai stau în Braşov. Au fost tunete şi câteva fulgere, care nu m-au speriat ca cele de aici. Acolo, în timpul ploii, toată acţiunea şi zgomotul au loc undeva deasupra pădurii. În curte e linişte şi se aude doar apa alunecând pe acoperiş, şi scurgându-se prin scocuri.
Înapoi în Braşov. Dezamăgire totală. Parcul ăla nenorocit nu a dispărut nici azi, şi nici netrebnicii care-şi duc veacul în el.
Am băut cafeaua, mâncat biscuiţeii, îmbrăcat, nemachiat, îndesat costum de baie în bagaj, cursurile de civil, îmbarcat şi decolat spre Dobârlău.
Prima oprire- bunicii adoptivi, unde e şi Luca, şi Bubu al meu, dar şi un nou locatar- Azorică, un căţelus pripăşit pe-acolo.
Luca e aceeaşi minune cu ochi albaştri şi bucle aurii, momentan retezate de frizer.
Revederea cu Bubu, după aproape 3 săptămâni, a făcut toţi banii. După ce l-am strigat preţ de vreo 10 minute, a apărut de undeva din capătul grădinii, cu blaniţa-i decolorată udă leoarcă de la rouă, sfârâindu-i picioruşele ca să ajungă mai repede în braţele noastre.
Azorică e un norocos. A fost găsit abandonat, în pădurea de vis-a-vis de casă. S-a prins cu dinţii de pantalonii bunicului, şi nu s-a lăsat până n-a cucerit pe toată lumea. Are pernuţe negre:D.Am plecat spre casă. Ca eu să învăţ, în liniştea ierbii proaspăt cosite, în timp ce ai mei îşi vedeau de ale lor.
Priveliştea, de la nivelul bobului de rouă.
Clipocit de apă rece, de munte, în spatele casei.
Lumea munceşte, că doar suntem în toiul săptămânii.
Tournesol, dans le jardin de ma voisine.A fost cald. A fost soare adevărat. Mă pişcă doar un pic pielea de pe ceafă. Cu restul mă descurc eu, că şi-aşa am schimbat deja vreo două straturi. A fost linişte. Din aceea care mă face mereu să mă întreb de ce (!?) mai stau în Braşov. Au fost tunete şi câteva fulgere, care nu m-au speriat ca cele de aici. Acolo, în timpul ploii, toată acţiunea şi zgomotul au loc undeva deasupra pădurii. În curte e linişte şi se aude doar apa alunecând pe acoperiş, şi scurgându-se prin scocuri.
Înapoi în Braşov. Dezamăgire totală. Parcul ăla nenorocit nu a dispărut nici azi, şi nici netrebnicii care-şi duc veacul în el.
Comentarii