A propos de turişti

Pentru că tot făceam ieri urât în legătură cu indicatorul de orientare turistică, menit să ghideze turiştii dornici să viziteze Cetatea Râşnov, astăzi mi-am mai amintit ceva interesant.

Acum vreo săptămână, vară-mea a cumpărat nişte vederi, cu Braşovul, pentru a le trimite în Italia. Şi, vine ea în vizită pe la mine, tot săptămâna trecută, şi mă întreabă unde poate găsi o cutie poştală. Am stat, m-am gândit, şi am dat din umeri a habarnism. Pentru că eu, una, n-am mai văzut o cutie poştală pe vreo stradă a Braşovului, de nici nu mai ştiu când. Cred că de pe vremea când eram în şcoala generală, deci să tot fie vreo 7-8 ani. În prezent, cunoştiinţa mea se rezumă la O cutie, doar UNA singură, în faţa sediului Poştei, de lângă Primărie. I-am spus că acolo poate găsi O cutie.
Astăzi, vorbim la telefon. Îmi spune că a găsit o cutie poştală, în imediata apropiere a Oficiului Poştal de la Complexul Mare (scuzaţi denumirea, da' habar n-am cum i se spune în prezent). Cutie ce de-abia se zărea dintr-o pădurice de buruieni şi bălării. Nu m-ar mira să fii pişcat de degete de o plantă de urzică, în timp ce strecori scrisoarea prin acea despicătură a cutiei. Deci, da, după o săptămână, a găsit o altă cutie înafara celei din Centru.

Nu ştiu dacă aţi sesizat şi voi faptul că străinii au un apetit mult mai mare de a-şi scrie, trimite poze, şi alte minunăţii prin poştă, decât îl avem noi, românii. Noi avem pretenţia modernităţii- ne pălăvragim pe e-mail, pe mess, la telefon, numai prin poştă şi prin porumbei voiajori nu. Străinul, când are de făcut o urare, de Crăciun, Paşte sau aniversări, trimite o felicitare. Când vrea să împartă cu restul neamului/prietenilor locurile pe unde-şi clăteşte ochii, trimite o vedere.

Străin în ţară străină = turist. Aici voiam să ajung. Imaginează-ţi că eşti... francez. Aterizezi (nu la propriu, pentru că n-avem aeroport) la Braşov. Te plimbi, vizitezi muzee, cetăţi, castele şi biserici. Din fiecare loc ai achiziţionat cel puţin câte-o vedere ce imortalizează locul respectiv, cu scopul de a le trimite mamei/iubitei/bunicului/amicului etc. În timp ce le scrii un rând-două, cu salutări cordiale din răcorosul oraş de sub Tâmpa, te gândeşti că poate, la anul, vor fi ei cei care-ţi vor trimite vederi similare. Adică, ceea ce le vei trimite tu va avea un anume impact asupra planurilor lor de vacanţă, şi îi vor determina în cele din urmă să vadă ceea ce ai văzut şi tu anul ăsta. Dar, cu toată atitudinea ta bonomă, stai, te învârţi, te suceşti, să zicem că eşti cazat prin vreun cartier al oraşului, şi nu în buricul târgului, întrebi, şi tot nu găseşti o cutie poştală. Păi nu-ţi vine să iei mănunchiul de vederi şi să le faci fâşii-fâşiuţe?!

Concluzii. Suntem cei mai mari proşti, pentru că nu ştim să ne facem reclamă. Nu ştiu câţi dintre voi nu vor fi de acord cu mine, când afirm că cea mai grozavă promovare a unui loc, fie el oraş, hotel, sau muzeu, se face din vorbă-n vorbă. Potenţialul turist/vizitator al unui astfel de loc poate fi convins mai degrabă de un mic material pe care i-l trimite o rudă/ prieten, ce vizitează meleaguri străine, decât va fi vreodată convins de nişte spoturi de promovare turistică. Pentru că turistul, din moment ce expediază o vedere, va prezenta o garanţie a faptului că şederea în acel loc i-a făcut plăcere. O vedere poate fi privită drept un "come and see for yourself". Un spot, oricâte personalităţi de talie internaţională ar îngloba, e mai curând, un pliant informativ, obiectiv, ce nu poate garanta agrementul.

Şi încălecai pe-o şa, şi uite-aşa, fără cutii poştale mai multe, pe străzi care să nu fie neapărat situate în centrul oraşelor, dăm cu piciorul unei modalităţi eficace, în special în ceea ce priveşte aspectul financiar, de a atrage turişti. E întotdeauna mai uşor să cheltuim bani mulţi, pe efecte puţine.