Pentru că e vară

Îmi place să privesc, la 5.30 dimineaţa, când mă trezesc neintenţionat preţ de câteva minute, răsăritul de soare reflectându-se în ferestrele blocurilor de vis-a-vis.
Îmi place răcoarea matinală, din momentul trezirii oficiale, în jurul orei 8.30, şi torsul şi întorsul pe toate părţile ale lui Bubu, deşteptat şi el din deliciosul somn de noapte.
Îmi place să beau lapte rece, şi, mai mult, îmi place să-l transform în îngheţată. Îmi plac dovleceii. Pané. Dacă sunt Patison, culeşi din propria grădină, atunci sunt şi mai buni. Nu rareori spun despre ei că sunt cea mai bună carne de pui. Îmi place să beau 3 in 1-ul de fiecare amiază, cu gheaţă. Şi să privesc cum, în topirea lor, cuburile formează modele şi rotocoale în grăsimea cafelei.
Îmi place să mănânc telemea cu roşii. De-abia aştept să primesc telemea neaoş dobrogeană, din lapte de oaie.
Îmi place să mănânc salată, de preferat din varză, scufundată în ulei de măsline şi piper roşu.
Îmi place să citesc, înainte de somnul de amiază, în lumina difuză ce pătrunde prin lamelele jaluzei de la fereastră.
Îmi place să-mi port nenumăratele perechi de sandale cu tocuri, fără tocuri, colorate, negre, albe.
Îmi place să umblu nemachiată. Nu ştiu nici eu cum şi când s-a întâmplat, dar am renunţat la orice formă de machiaj. Prefer ochelarii de soare.
Îmi place să culeg castane ţepoase.
Îmi place să caut răcoarea într-un pahar cu limonadă.
Îmi place să le duc de mâncare pisoilor de la bloc, în fiecare seară. Şi nu ca să mă umflu în pene că săvârşesc fapte bune şi milostive.
Îmi place să îmi port tricourile, maiourile şi rochiţurile colorate, decoltate, de bumbac sau flu-flu. Cele dintâi împreună cu pantaloni sau fuste cât mai largi şi de culoare cât mai deschisă.
Îmi place să îmi simt buclele răsfirate de vântul uneori sufocant de cald, alteori tăios.
Îmi place mirosul de praf umezit, în preajma fiecărei ploi de vară.
Îmi place să găsesc câte-o străduţă liniştită, cu case ale căror porţi împodobite cu trandafiri căţărători să înmiresmeze aerul încă fierbinte al amurgului.
Îmi place ca înainte de somnul de noapte să număr puţinele stele ce se mai zăresc. În alţi ani, în multitudinea lor, îţi dădeau impresia de cădere. Acum au mai rămas doar foarte puţine, unde mai pui că, de câteva zile, nu mai văd nici Luna. Se încăpăţânează să stea ascunsă după vreun colţ de bloc, parcă dinadins pentru a se bucura, şi ea, de reveneala nopţii.

Pentru că e miez de vară.