Pentru mâine

Mă tot uit în calendar şi tot nu prea-mi vine-a crede că au trecut 5(!!!) luni din anul ăsta.

Nu ştiu dacă vouă vi s-a părut puţin, rapid, mult, ori lent, cert e că, pe de-o parte, mie mi-a convenit. Oricum mi se întâmplă doar lucruri rele, şi n-are rost să-mi doresc să le prelungesc. E mai bine că trec (duce-s-ar unde s-or duce...). Pe de-altă parte, tocmai ceea discutam joi seară- a trecut 1 an de facultate. Mai e sesiunea, dar mă refer strict la an ca unitate temporală.
Pe vremea liceului (vorbesc deja ca şi cum ar fi trecut cel putin 100 de ani de-atunci), în prostia noastră, ne doream ca zilele să treacă mai repede, să scăpăm de ceea ce consideram noi pe-atunci ca fiind stresul vieţii noastre. Ni se părea că totul trece prea lent şi eram veşnic nemulţumiţi. Asta până în ultimele luni, când totul a fost atât de plângăcios, frumos, şi zâmbicios în aceeaşi măsură, încât nu ne mai ajungeau orele. Acum am rămas cu dorul. Şi cu pofta să mai gustăm din atmosfera aceea măcar o dată la câteva luni. Gata cu melancoliile de mai, că nu e cazul. Le aveţi fiecare pe-ale voastre.

Începusem să scriu, de fapt, ca să vă spun că mâine e 1 Iunie. E ziua noastră. A celor ce încă păstrăm o firimitură cât de mică de copilărie în noi. A celor ce ţinem, într-un raft al bibliotecii, toate cărţile cu pagini îndoite, rupte, şi îngălbenite ale copilăriei. A celor ce ne dăm uneori în leagăn, sau suflăm într-o păpădie pufoasă, pentru a-i răspândi seminţele.
Eu am primit deja cadouri de 1 Iunie. De la bunici, desigur.

Şi vă spun şi vouă La Mulţi Ani (copilăroşi) pentru mâine!