Nunta la români (gospodari)

Am simţit eu, încă de ieri, ceva mişcări pregătitoare de nuntă, la mine în bloc. La parter mai exact, chiar la "doamna" vecină de care vă povesteam cu patos aici. Cu ramuri de brad masacrate, cu baloane multicolore (ca la serbările de grădiniţă), cu musafiri veniţi de prin cine ştie ce cătune. Nimic interesant, oricum. Dar am promis, totuşi, că de voi fi deranjată azi de dimineaţă, cu noaptea-n cap, din cauza nuntaşilor, chem poliţia. Nu mă interesează că sunt manifestări la care au sau n-au dreptul, eu ştiu doar că e duminică şi că e ziua din săptămână în care mă răsfăţ şi-mi permit să fiu o leneşă, fără mustrări de conştiinţă şi fără să aştept să-mi sune telefonul deşteptarea.

Buuun. Azi dimineaţă, cu greu fac ochi pe la 9 fără câteva minute, probabil şi din cauza stării de sac pe care am avut-o ieri, n-apuc nici măcar să-mi fac cafeaua, că mama deja mă-mbie cu micul dejun. Treacă de la mine, mănânc, iar cafeaua o beau după-amiază (de-abia reduc cantitatea zilnică). Mă satur, mă ridic de la masă, nici nu-mi ajunsese ultimul bol alimentar în stomac, când aud nişte chiuituri, mai ceva ca la ţară. De la nunta vieţii, desigur. Adicătelea de la parter. Iar eu sunt situată la etajul 3, deci închipuiţi-vă ce aptitudini vocale aveau tantile alea. Încerc să nu mă înec, mă uit speriată afară, crezând că o fi cutremur din nou, ori că le taie cineva pe respectivele doamne. Ah, tocma' bine. Sosise "orchestra", care era de fapt un duo- un nene cu un acordeon culcat, practic, pe burta-i imensă, şi încă un nene, în brintex-blue jeans, cu un saxofon la gură. Tra la la la, bagă şi ăia o melodie oarecare, că oricum nu contează, merge orice- în 10 minute nuntaşii sunt cu toţii cu minţile aburite, şi nu mai aud nimic.
Ia uite, şi mai bine. Vine "echipa" de filmare, adică un nene cu cameră video, şi încă un nene fotograf. Nenea cu camera video filmează blestematul de parc- frumoasă amintire de la nuntă, n-am ce zice, păcat că nu e prezentă nicio babă la plajă, cu picioarele-i zbârcite dezgolite şi crăcănate pe-o bancă, aşa, doar pentru a întregi peisajul mirific.
Spăl vesela. Pe scări era un zgomot de ziceai că vine cel puţin sfârşitul lumii. Coardele vocale ale tantilor chiuitoare nu vor cu niciun chip să cedeze, spre disperarea mea. Haosul intră în casă şi prin geamul deschis al bucătăriei. Ud panseluţele din jardinieră. Percep tocmai acordurile pe care mă rugasem cu 5 minute mai inainte să NU le aud- puşca şi cureaua lată. O lălăie vreo 2-3 minute, apoi trece la melodia cu "tot acasă te-ntorci" (nu-mi cereţi mai multe detalii, vă rog).
Fiiinally, se aude alaiul ieşind din bloc. Mai lălăie duo-ul vreo 2-3 acorduri, şi tac. N-am cuvinte să-i mulţumesc Cerului. Arunc o privire. Ginerică are vestă de satin argintie(!!!), cămaşă albă şi pantaloni negri. Bine măcar că nu e costumat în pădurar, asemeni atâtor alţi miri. De socrul mic şi-a bătut joc croitorul- pantalonii îi sunt cu cel puţin 20 de centimetri mai scurţi decât ar fi fost rezonabil- îi recomand să-i folosească mai degrabă la pescuit, decât la ocazii festive. Soacra mare, amica mea, e ok, nimic spectaculos, neaşteptat de ok. Cred că fără să vreau am rămas gură-cască la ei. M-am enervat pe mine. Soacra mare ţipă la nişte vecine agăţate la balcon: Coborâţi jos (mama lui de pleonasm)! Ce staţi ca-n avion?!. Eu- (?!?!?!)Frumos mod de a te adresa nuntaşilor, mai ales că ai şi pretenţia ca diseară, la plecare, să-ţi mai lase şi-un plic consistent.

Mă întorc la ale mele. Încep să mă gândesc la cum ai putea, ca aşa-zis bărbat, să fii de acord ca la propria-ţi nuntă să se cânte melodia aia scârboasă cu puşca şi cureaua. Înţeleg, eşti într-o oarecare masură trist, s-a zis cu copilăria, cu umblatul din floare-n floare- îţi pui ştreangul de gât, mai pe scurt. În câţiva ani o să devii un lifeless, de-abia o să mai vrei s-o vezi pe nevastă-ta în faţa ochilor. Dar de aici, şi până la a ţi se cânta "ce bărbat eram odată", e cale luuungă.
Zic şi eu, nu dau cu parul.

Gata, atât cu nunta, că nu particip. Asta ar fi tot ce mi-ar mai lipsi:))