Am revenit!
Ar trebui să scot din dotare tot arsenalul de expresii licenţioase şi injurii pe care îl posed, la adresa faimoşilor mei Internet providers, care şi-au spus cu ceva zile în urmă că ar cam fi cazul să mă deconecteze de la lumea virtuală, aşa, doar un pic, doar, doar m-or scoate din sărite îndeajuns cât să-i sun pe dispeceri în fiecare zi, de câteva ori. Nu mai e nicio nevoie să spun că îi urăsc cu înverşunare pe oamenii ăia- au o calmitate soră cu nesimţirea şi o nonşalanţă în glas de-ţi vine să scoţi un pumn prin telefon.
Mi-au trimis o echipă de împiedicaţi la domiciliu, în cele din urmă, văzând că nu scapă şi nu scapă de nebuna din mine. Nebună, dar bună, căci în cele din urmă am revenit, sunt aici şi n-am de gând să mai plec prea curând.
Recunosc, mi-a lipsit teribil scrisul, iar în dimineaţa asta cineva îmi spunea că a intrat pe blog, iar eu căutam scuze pentru absenţa mea, îndelungată, dacă e să ne gândim că "păşesc" pe-aici aproape zi de zi.
Săptămâna asta a debutat cu o lene dureros de dulce, asta după ce săptămâna trecută am fost expresia vie a hărniciei şi conştiinciozităţii duse la extrem. De-abia acum îmi dau seama că e miercuri, aproape de ora prânzului, şi realizările mele, înafară de participarea la un curs mai mult decât sforăitor şi deloc interesant, tind spre zero. ZERO, voiam să zic.
Apatia din ultimele zile a fost cauzată, în mare măsură, de vremea deloc prietenoasă şi conformă cu dorinţele mele liber exprimate ori de câte ori am ocazia. Aseară ningea... iar acum e soare de primăvară. Şi nimic nu mă bucură mai mult atunci când, dimineaţă fiind şi deschizând ochii, văd prin spaţiul liber dintre draperii, cerul albastru şi razele de soare bătând dinspre estul din spatele blocului.
N-am scris de atâta timp, iar acum când am scăpat, cum se spune, aş scrie şi despre cum m-am îmbrăcat azi. Apropo de haine, de-abia aştept să scap de fulare şi tot ceea ce înseamnă haine groase, dar mai ales de cizme. Eu iubesc cizmele, mi se par nişte creaţii vestimentare dintre cele mai splendide, dar NU le mai suport... Nu acum, după ce le-am purtat 3 luni la rând.
Urmează sandalele şi tricourile, pantalonii scurţi şi rochiţele.
Şi iarba verde, plină de rouă, ce aşteaptă în fiece dimineaţă să fie strivită sub tălpi.
Urmează fructele- mi se face gura apă numai gândindu-mă la căpşunii din grădină, care fac cele mai aromate fructe. Gata, că vă fac poftă şi oricum n-am atât de multe încât să mai dau şi la alţii.
Sunt binedispusă şi aşa am de gând să rămân. Cel puţin până diseară.
Mi-au trimis o echipă de împiedicaţi la domiciliu, în cele din urmă, văzând că nu scapă şi nu scapă de nebuna din mine. Nebună, dar bună, căci în cele din urmă am revenit, sunt aici şi n-am de gând să mai plec prea curând.
Recunosc, mi-a lipsit teribil scrisul, iar în dimineaţa asta cineva îmi spunea că a intrat pe blog, iar eu căutam scuze pentru absenţa mea, îndelungată, dacă e să ne gândim că "păşesc" pe-aici aproape zi de zi.
Săptămâna asta a debutat cu o lene dureros de dulce, asta după ce săptămâna trecută am fost expresia vie a hărniciei şi conştiinciozităţii duse la extrem. De-abia acum îmi dau seama că e miercuri, aproape de ora prânzului, şi realizările mele, înafară de participarea la un curs mai mult decât sforăitor şi deloc interesant, tind spre zero. ZERO, voiam să zic.
Apatia din ultimele zile a fost cauzată, în mare măsură, de vremea deloc prietenoasă şi conformă cu dorinţele mele liber exprimate ori de câte ori am ocazia. Aseară ningea... iar acum e soare de primăvară. Şi nimic nu mă bucură mai mult atunci când, dimineaţă fiind şi deschizând ochii, văd prin spaţiul liber dintre draperii, cerul albastru şi razele de soare bătând dinspre estul din spatele blocului.
N-am scris de atâta timp, iar acum când am scăpat, cum se spune, aş scrie şi despre cum m-am îmbrăcat azi. Apropo de haine, de-abia aştept să scap de fulare şi tot ceea ce înseamnă haine groase, dar mai ales de cizme. Eu iubesc cizmele, mi se par nişte creaţii vestimentare dintre cele mai splendide, dar NU le mai suport... Nu acum, după ce le-am purtat 3 luni la rând.
Urmează sandalele şi tricourile, pantalonii scurţi şi rochiţele.
Şi iarba verde, plină de rouă, ce aşteaptă în fiece dimineaţă să fie strivită sub tălpi.
Urmează fructele- mi se face gura apă numai gândindu-mă la căpşunii din grădină, care fac cele mai aromate fructe. Gata, că vă fac poftă şi oricum n-am atât de multe încât să mai dau şi la alţii.
Sunt binedispusă şi aşa am de gând să rămân. Cel puţin până diseară.
Comentarii