Simplu, Oana

De cateva zile mă tot chinui să îmi găsesc dispoziţia necesară de a scrie despre EA. Cine e EA ? E cea mai iluzorie senzaţie, pentru că îţi induce convingerea că poţi ajunge la nori, dar în momentul următor te poate la fel de uşor izbi de pământul pe care credeai că-l părăsiseşi. E ca un soi de alegere pe care o faci din când în când. E cea care îţi poate întipări cel mai frumos zâmbet pe chip, dar şi cea care îţi izvorăşte cele mai aprigi lacrimi sau regrete. E cea care îţi aruncă întreaga fiinţă în ceva ce ţi se pare un vis, dar la fel de patetic (patetic=cu patos) te loveşte de pragul de sus. E cea care îţi poate reda sau întări optimismul, dar te poate şi convinge că lumea se prăbuşeşte. E cea care face timpul să treacă cu atâta repeziciune încât nici nu îţi dai seama când se sfârşeşte totul. O consideri raspunsul tuturor dorinţelor tale, dar pe parcurs poate da naştere la milioane de întrebări sau insinuări. E eternă, atat cât durează- DRAGOSTEA . Ceea ce am scris mai sus e ...

Ce îţi place să faci atât de mult încât ai plăti pentru asta? Să mănânc, să pierd timpul şi să mă plimb. Dacă ai afla azi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine? Lucru clar- m-aş pune cu burta pe carte serios, ca în patru ani să termin facultatea. În al cincilea an aş mai avea timp de nişte profesionalisme reuşite, şi de o escapadă binemeritată cu cineva, undeva. Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum? Bineînţeles, am mai dat de o întrebare similară într-o leapşă anterioară, şi am spus deja că renunţarea la o viaţă normală ar fi cel mai mare snobism de care aş putea da dovadă. Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară? Că am reuşit să fac ceva ce nimeni nu a reuşit până atunci. Doar să nu mă întrebaţi ce anume:D Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară? N-aş vrea să spună nimic, ci să îmi dăruiască câte-o floare, o îmbrăţişare şi-o lacrimă...

Aţi observat că afară e o toamnă din aceea plicticoasă? Cu ploaie multă şi umezeală care te îmbie să stai în casă, la căldură, să pierzi timpul făcând te miri ce. Asta am făcut eu azi, am stat în pat nenumărate ore. În mare parte a fost pentru că nu m-am simţit bine, dar şi din cauza stării de leneveală dată de peisajul deprimant de afară. Oricum, la noapte cred că ninge- la Dobârlau s-a depus deja zăpadă de 2 degete, deşi în weekend de-abia mai găseai un petic de alb, pe marginea văii... Vreţi să vă zic ce-am întreprins eu azi, în timp ce stăteam în pat, bineînţeles? M-am uitat la Gigi. Cum, care Gigi? Iioooo, Gigi Becali . Şi ştiţi ce povestea? Cum dă el de mâncare la oi. La el, hrănitul oilor e un fel de terapie de reenergizare, atunci când se întoarce obosit de la serviciu. Le dă să mănânce morcovi, din ăia mari si sănătoşi, şi neapărat de producţie autohtonă. Ce bă, ăia de dincolo sunt morcovi? Şi mănâncă şi el cu oile- tot morcovi. Apoi, a povestit că el nu cumpără carne ...

Azi, aveam examen la ora 1... Adică, exact când e ora mea de somn pufos, propice pentru visat... Mdea, cumva, cumva, mă conformez. Îmi calc o cămaşă, că doar deh, trebuie să fiu prezentabilă, pentru că în sinea mea intuiam că restul lumii vine în tricou sau în hanorace din alea hidoase cu steluţe şi blană. Groaznic, ştiu! Mă îmbrac, în ritmul meu aşezat, dar destul de repede. Nu ştiu cum se face, dar era deja 12.30 când am ieşit din casă. Şi nu mă gândisem să sun la taxi. Aşa că mă îndrept spre staţia de taxiuri cea mai apropiată. Erau numai Loganuri cu puberi la volan (d-ăia care au permisul de 6 luni şi nici măcar atestatul de taximetrist)... Văd un Laguna, proaspăt spălat- al meu e:)). Când deschid portiera, observ că taximetristul era o ea. În fine, îmi zic că mai rău decât cu un boşorog de 70 de ani care confundă viteza 1 cu a3a nu se poate. Şi pentru că mă grăbeam, ii zic să mă lase la Prefectură, şi dacă poate să o ia peste deal. Madama taximetrista : Apăi, eu nu trec dealul.(cu...

Oare o fi cineva în stare să facă toate cele înşiruite în melodia asta, superbă de altfel? Garou - Pour l’amour d’une femme Quand j’ai croisé son regard Il était déjà trop tard Elle avait le sourire étrange Que les peintres donnent aux anges J’avais l’impression bizarre De l’avoir vue quelque part Par quel “appeal”, quel appel M’a-t-elle attirée vers elle Je l’ai suivie comme une ombre Dans ses nuits d’entre deux mondes Pour l’amour d’une femme Je tombe à genoux Je vendrais mon âme J’irais jusqu’au bout Ainsi je suis né Je suis condamné Condamné à vie A payer le prix Que devra payer Un homme qui se damne Pour l’amour d’une femme Autre part une autre histoire Au hasard d’un “cruising” bar Encore une qui me séduit Et m’invite dans son lit C’est dans une chambre d’hôtel Que je m’éveille avec elle Pour l’amour d’une femme Je tombe à genoux Je vendrais mon âme J’irais jusqu’au bout Pour l’amour d’une femme Pour l’amour d’une femme Longs couloirs de ma mémoire Vous ne menez plus nulle par...

Sunt mai obosită decat aş fi dacă aş face ceva util. Adică aş învăţa. Sau aş citi ceva inteligent. Au trecut câteva zile bune de când încerc să fac orice altceva decât ar trebui. Azi am străbătut juma' de oraş pe jos, aşa, ca să dau ceva grame jos, pentru că sincer, s-au cam depus în ultima vreme. Am fost într-un loc de vază, că doar există de câteva secole, dar unde nu se deschid deloc ferestrele... Unde e o căldura din aceea scârboasă de-a dreptul, dată nu atât de calorifere, cât de respiraţiile divers parfumate ale clienţilor. Gura de aer dintre uşile automate aproape că mi-a smuls părul din cap, iar odată intrată înăuntru am fost întâmpinată de miros de... mi-e şi nu-stiu-cum să scriu- vomă. La câtiva paşi mai încolo, miros de balegă. Da, toate aceste mirosuri amestecate, într-o căldură insuportabil de sufocantă. Noroc că totul a durat mai puţin de 15 minute. Drept relaxare, am continuat prin shopping. Mult. Nu ştiu ce înţelegeţi prin mult, dar mă refer la cantitate, şi nu la t...

Cam aşa a sunat îndemnul care a prevalat în speech-ul superb al lui Barack Obama ... Sunt şi acum atât de entuziastă, încât nici nu ştiu cu ce să încep. Să încep prin a vă spune că azi a fost declarată The Inauguration Day for the 44th President of the US ? De azi, Barack Hussein Obama nu va mai fi pomenit ca "the elected president/ president elect", ci ca " the US President" pe bune . Totul a fost de o grandoare invers proporţională cu dezastrul economic şi social, care domină perioada nefastă pe care o trăim. S-au cheltuit 150 milioane $ pentru organizare, cea mai mare sumă din istoria ceremoniilor de învestitură prezidenţială de până acum. Audienţa la eveniment a fost de asemeni grandioasă- s-a vehiculat o cifră de 4-5 milioane de oameni, care au stat şi îndurat frigul, în faţa Capitoliului din Washington, pentru a-l vedea şi auzi pe cel căruia i-au încredinţat votul de încredere. Au asistat la ceremonie George şi Barbara Bush, precum şi fiul lor, George W. B...

După un weekend destul de plin, în care am fost de la distracţie până la spital, am început o zi de luni destul de optimistă. M-am trezit de dimineaţă cu mutra aia a mea , care îmi spune în oglindă că totul va ieşi bine, dacă îmi păstrez calmul, dar şi indârjirea. Astfel, am reuşit azi tot ce nu-mi reuşise joi. Am avut de-a face cu aceleaşi personaje "pline de viaţă" şi amabile. Parcă mai amabile decât saptamâna trecută. În fine, nu le acord mai multe rânduri decât merită... Mai ţin să spun că am lipsit de aici motivat. Pentru că dragii de internet providers dă la eRDăeS s-au gândit, cum se gandesc de altfel de vreo lună încoace, să îmi taie din nou mâinile şi picioarele. Mda, şi uite-aşa mi-am mai irosit vreo juma' de oră din viaţă certându-mă cu ei la telefon- cu ei, cu dispecerii... Care par cei mai calmi şi pasivi oameni din lume, şi tocmai asta te scoate din minţi, pe tine, cel de la capătul firului. Îţi mulţumesc frumos de nu ştiu câte ori, işi cer scuze, iţi spun...

Reţeta pentru a avea o dimineaţă cât mai reuşită în faţa blocului, step by step: Se ia una bucată gospodar autentic, înfofolit cu training suit , şi vesta de pe vremea când lucra în uzină. Se ia una bucată mătură de curte, fabricată, în general, din crengi. Se deszăpezeşte trotuarul din faţa blocului, pentru ca vecinii ce se vor trezi mai tarziu să nu îşi rupă capul în extazul de a ajunge mai degrabă în zăpadă. După ce se încheie cu trotuarul, se purcede hotărât către parcare, unde stă maşina, împachetată şi ea, de ani de zile chiar, cu o prelată ruptă şi ca vai de ea. Se deszăpezesc capota şi plafonul. Se parcurge conturul lunetei şi se alunecă spre portbagaj. Se ia una bucată Oana drept fotograf de la înălţime, şi se imortalizează momentul. Acum, spuneţi-mi... N-aţi vrea şi voi să încercaţi noul instrument anti-zăpadă, pentru a conferi vopselei maşinii voastre o textură cât mai aparte?

Zilele trecute, Notopic , săritor la nevoie, s-a gândit să dea un mic impuls "carierei" mele bloggeristice, care se afla sub semnul întrebării, şi mi-a "livrat" o leapşă. Despre ce-i vorba? Uite-aici: 9 lucruri care sper să mi se întâmple în 2009 (9 lucruri pe care le vreau...) Să fiu sănătoasă. Asta e condiţia esenţială pentru ca dorinţele ce urmează să poată fi îndeplinite. Să îmi menţin fizicul şi intelectul întregi, aşa cum le-am primit de la natură. Adică, să nu-mi rup capul pe stradă, sau să nu mă apuce vreo pasiune târzie pentru mersul pe bicicletă sau schiat. Şi să nu mă prostesc. Să trec de s(tre)siunea asta. Cu zâmbetul pe buze, şi cu examenele luate. Să începem finisajele la casă. Să ajung să îmi pun cu mânuţa mea, în noua mea cameră, draperia cu lalele roşii şi covoraşul în formă de inimioară, asortate cu pereţii zugraviţi în roşu şi bej, pe care deja le-am cumpărat. Să grădinăresc. Mi-e un dor cumplit de legumele pe care nu le mai am in gradină din cauz...

Azi n-am funcţionat. Şi tocmai d-asta, m-am autonumit în funcţia de minunea zilei . Nimic, dar absolut nimic n-a mers. Am debutat prin a mă arde cu cafea fierbinte. De fapt limba mea e arsă. Eh, no problem, am zis, trecem peste. Trecem, trecem, ne ducem să ne rezolvăm proiectele pe azi. În primul rând, o vizită la un dispensar medical de la capătul lumii, a.k.a campusul universitar al Yale ... Pardon, voiam să spun al Transilvaniei. Trebuia să-mi vizez o nefericită de adeverinţă medicală, din care reiese că coloana mea vertebrală e bucăţi, şi nu poate fi utilizată în scopuri sportive. Am pus pile în mişcare, că făr' de nu se poate, cel puţin nu în România, dar, surpriză! Deşi mă încadram în programul afişat pe uşă, nici urmă de nicio doamnă doctor la care aveam eu pila. În schimb, o droaie de asistente, care stăteau aşezate picior peste picior , hrănindu-se cu o poftă de hipopotam, de pe o măsoaie plină cu bucate. Aşa, unde-i doamna doctor? "Apăăăi, nu ştim. Da' ce treab...

Am tot stat şi m-am gândit, de dimineaţă încoace, daca ar trebui sa postez, sau nu, ceva despre marele Eminescu... Dacă ar părea o făţărnicie, sau încă un mănunchi de rânduri aşternute de cineva care n-ar ajunge nici într-un milion de ani ca el. Şi, brusc mi-am dat seama că eu nu sunt unul din aceia care işi amintesc de Mihai doar de 15 Ianuarie, sau nici măcar atunci. Presupun că le datorez acest fapt, în mare parte, grozavilor oameni care, ani de-a rândul, au stat în faţa mea ca profesori de limba română. Lor le datorez faptul că am deschis o carte de poeme eminesciene nu doar atunci când a trebuit, ci şi atunci când aveam nevoie de o lectură de calitate şi eram în pană de idei. Am ajuns să iubesc Luceafărul, cu strofele sale interminabile, şi să plâng odată ce m-am aflat în faţa bustului său din Parcul Copou, într-o foarte frumoasă zi de astă-vară.

Ieri făceam caz din faptul că nu voi mai trece pe-aici atât de frecvent. Azi nu mi-am putut ţine degetele deoparte de taste. Chiar de-ar fi 10 cuvinte, trebuie să le scriu. Demonstrează, oare, dependenţa mea de blogul ăsta? Oricum ar sta lucrurile, cine m-a văzut azi, plimbându-mi agale fizicul pe stradă, să nu se sperie. Eu eram, deşi aveam o bună dispoziţie ce mi se trage de la vremea aproape primăvăratică ce s-a instalat în ultimele ore la noi în oraş, plus un zâmbet nemotivat şi speranţă în privire. A fost atât de frumos afară încât îmi venea să stau pur şi simplu să privesc Tâmpa- cum zăpada se scurge printre copaci şi dezvăluie negrul frunzelor uscate de toamnă. Până şi Biserica Neagră începuse să redevină neagră, zăpada de pe acoperiş prăvălindu-se încetul cu încetul. N-am stat la şcoală decât preţ de un curs. Unde toată lumea era ursuză. Au unii un stil de a-ţi întuneca ziua, ceva de speriat! Ca să nu mă molipsesc, am luat-o la pas spre casă, pe jos, pe sub streşinile ude şi di...

În privinţa scrisului aici, în următoarea perioadă, nu voi mai avea acelaşi spor, şi cu atât mai puţin aceeaşi înclinaţie către pierdut timpul. Aşadar, cum s-ar zice prin popor, "mai răruţ că-i mai drăguţ". Cum zilele trecute aţi auzit probabil, cu toţii, nişte ştiri nu întocmai din cele mai fericite despre Patrick Swayze, m-am gândit că n-ar fi rău să vedeţi şi voi aceste secvenţe, dintre cele mai plăcute multora dintre noi.

De câtva timp, adică de anul ăsta, mi-am făcut prostul, sau poate bunul obicei, de a nu-mi începe, ca tot românul, săptămâna de-a lunea. Nici vorbă dom'le, eu trebuie să prelungesc weekend-ul, dacă ar fi cu putinţă până în cel viitor... Nici azi n-am făcut excepţie de la noua mea regulă. În loc să fiu conştiincioasă, pentru că ar fi cazul, şi să merg la şcoală, neah- mai bine shopping, primul de pe anul ăsta. Pentru că nu îmi place înghesuiala. Şi cu atât mai puţin perioada de solduri pe care o traversăm. Azi-dimineaţă, când am deschis ochii, am avut o revelaţie: creierul meu e în vacanţă de mai mult de jumătate de an. De asta mi-e greu să mă organizez. De asta stau şi visez cu teancul de cursuri în braţe. Nu, n-am învăţat nimic deocamdată. Aştept să intru în viteze- de obicei, asta se întâmplă cît mai aproape de deadline, dar nu mă agit. Aşa am făcut de când mă ştiu, şi oricum, nu învaţă nimeni în locul meu, tot eu le fac pe toate... De mâine am planuri mari. Reîncep tratamentul c...

Sus pe deal e-un cimitir... Valea din spatele casei... Oana la -15°C... Un motan printre galinacee... Căpriţe pe deal... P.S. Faceţi tot posibilul ca diseară să aveţi 5 minute libere pentru a vă îndrepta privirea către Lună. Cei de la NASA spun că va fi cu 14% mai mare decât o lună plină obişnuită, dar şi cu 40% mai strălucitoare.

1. De persoana iubită calcă strâmb, tu ce faţă faci? Nu ştiu de ce ar avea cineva impresia că şi-ar permite să facă aşa ceva. Dar în caz că s-ar întâmpla, la uşa mea n-ar mai avea speranţa să păşească vreodată, iar faţa mea ar fi una senină, pentru ca aş scăpa de un idiot. Mare. 2. Asupra cui se năpusteşte dorinţa ta de păruire? Hm, să mă gândesc un pic... Să fie analfabeţii cu pretenţii? Să fie unii politicieni? Irineii si Monicile de pe la noi? Nu ştiu- aştept până ce violenţa nu va mai fi pedepsită prin lege, şi voi acţiona conform dorinţelor din momentul respectiv. 3. Iubirea ţi-a fost dată simultan la 2 fiinţe? Cam întortocheată întrebarea... Dar nu s-a întâmplat să iubesc pe altcineva înafară de propria-mi fiinţă... Când să spun că da, pwoh!- vraja se spulberă:)) 4. Trece 1/4-ul academic şi cât mai aştepţi după dragostea vieţii tale? În general, stau prost cu răbdarea... Şi oricât de dragostea vieţii mele ar fi, nu suport persoanele care întârzie, chiar şi 5 minute... Mai ales d...

Pentru mine, joia, după sâmbătă şi duminică, e cea mai fericită zi din săptămână. Pentru că sunt liberă, după o zi infernală de miercuri, care ieri nu a fost nici pe departe infernală, ci mai degrabă lejeră, pentru că n-am facut mai nimic. După cum spuneam, joia e frumoasă. Ţin minte că atunci când eram în liceu, dacă era joi, era semn că săptămâna era pe sfârşite. Dacă e joi, mâine e vineri- şi gata. Vine liberul ăla mare , care trece repede. Aşa se întâmplă mereu. Pentru că tot eram liberă şi dormisem bine noaptea (culcându-mă de la 22, mai rău ca babele, cred şi eu!) aveam planuri mari pentru ziua de azi. Voiam, în primul rând, să-mi clarific situaţia la cea de-a doua facultate. Unde am mers şi m-am rugat (aproape cu lacrimi de crocodil în ochii-mi ca murele) să fiu exmatriculată. N-au vrut. Tre' să aştept până la vara, până are rectorul chef. Şi, când probabil n-o să mai am eu chef să le mai dau şi alţi bani. Azi-noapte visasem că ridic (a se citi "zidesc") un zid... ...

De-abia ieri mi-am dat seama că eu nu am voie, ca tot omul, să mă enervez. La fel cum, în urmă cu un an am şocat atunci când am plâns în public, ieri am şocat prin faptul că m-am enervat... De fel, sunt o persoana destul de agitată- a nu se întelege că sar precum o capră, nu. Sunt agitată în sensul în care îmi place să fac totul cât mai bine şi cât mai repede, să iasă totul aşa cum vreau eu, şi nu aşa cum vor alţii, să demonstrez mereu că eu sunt cea care are dreptate etc. Nu se întamplă să îmi pierd cumpătul din orice, ba chiar reuşesc să îmi păstrez calmul până şi atunci când în jurul meu se ţipă. Ieri dimineaţă (a se reţine- dimineaţă de marţi, zi cu 3 ceasuri rele) am început prin faptul că era cât pe ce să îmi fie înfipt în palmă un ditamai cuţitul... Am continuat prin a mă răsti fără să vreau la cineva nevinovat, şi am culminat prin a uita ceva esenţial în birou, fiind nevoită să mă întorc de la o distanţa de 20 de metri de casă. Odată întoarsă, mi-am trântit botinele, geanta, si...