To be or not to be me - part 3
Săptămâna trecută, vineri seară, cred, eram cu maman în oraş. Ne promenam, sau nici nu mai ştiu exact ce făceam, când zărim pe trotuarul opus două dame. Pe care le cunoşteam, of course.
Una dintre ele o cunoştinţă a unei alte cunoştinţe a unei prietene de-ale lui maman. Aţi înţeles sper:D. Cealaltă- naşa, sau ceva de genul, a celei dintâi. Cunoştinţa asta complicată ne vede şi ea, ne salută, îi răspundem, o lasă pe cealaltă (pe care până să ne fi zărit o ţinea de braţ) baltă pe trotuar, traversează şi se îndreaptă către noi. Îmi zic în minte că i-o fi fost dor de noi, pentru că ştiam că e plecată prin ţările calde (eh, acum nu vă îmbulziţi gândindu-vă la palmieri jamaicani, ci rezumaţi-vă la Spania, Italia, din astea mai modestuţe). Ne pupă (vă daţi seama ce plăcere mi-a făcut, având în vedere că pot număra pe degete persoanele de care nu mi-e silă să le pup!) şi începe: Ce maaaare ai crescut, ce domnişoară te-ai făcut, ce frumoasă eşti, ce bluză ai, ce picioare, ce, ce, ce!!! Eu: (nu credeam că pot fi şi altceva înafară de domnişoară, de crescut n-am mai crescut din clasa a 8a, frumoasă- oi fi, dar deloc ruptă din Rai, bluza- de obicei am gusturi vestimentare:D, picioarele- cam scurte, da' nu-i problemă, fiindcă mă înţeleg bine cu tocurile...) Ah, mulţumesc, vedeţi să nu mă deochiaţi! (şi nu i-am zis deloc aiurea-n tramvai faza cu deochiatul, pentru că am păţit-o de câteva ori urât de tot, şi nu-i doresc nimănui să îi fie rău aşa cum mi-a fost mie, deşi n-am crezut că astfel de chestii băbeşti pot constitui mai mult decât nişte superstiţii nefondate).
Continuă să se mire de mine, turrruieşte încontinuu, o întreabă pe maman cum merg treburile, se plânge că vezi Doamne, la ce sacrificii este supusă ea în Italia/Spania/Tobago/ sau unde-o fi. Când să zic hop c-am scăpat, iată că-mi trânteşte una şi mai şi: Când te măriţi? Eu: (căscând ochii cât cepele- păcat că n-a fost o cameră video ca să-mi filmeze reacţia) Nu mă mărit(nici acum şi nici altădată). Păi de ce nu te măriţi? Te supraveghează maică-ta, te ţine din scurt prea bine, şi d-asta? Eu: (am cea mai tare mamă de pe planetă, şi te bat dacă mai scoţi şi alte inepţii legate de ea pe gura aia mare şi care nu mai tace odată!!!) N-am avut în viaţa mea nicio restricţie, fie ea cât de mică, venită din partea părinţilor. Şi-n plus, am doar 20 de ani (wtf!)... plus că acord mai multă atenţie construirii unei vieţi, nu sunt o fană a funiilor legate de gât, şi nici a... n-am mai continuat, nervoasă din cauza faptului că mai lipsea doar un pic ca viaţa-mi să fie supusă dezbaterii în mijlocul trotuarului.
Am crezut că i-am închis gura. Da' de unde! A început să ne povestească despre fi-su, că are 24 de ani, şi că l-a întrebat de ce nu se însoară, el i-a zis că doar pe la 30, că acum e naşpa pentru că lucrează la patron, bla, bla. Nu mult îmi mai lipsea ca să-i zic că pe fi-su îl văd doar cu ţânce minore, de 15-16 ani, frecând menta la rece cât sunt ziulica şi noaptea de lungi, so why does she complain?!
Ne-am despărţit, nu înainte ca madama să-mi mai arunce încă vreo enşpe complimente şi douăj' de mirări şi exclamaţii... Tocmai treceam pe lângă o biserică, că aşa aş fi zis vreo două în urma ei...
În rest, toate bune şi frumoase. Peste weekend-ul ce-a trecut tot n-am reuşit să găsesc unu' care să mă suporte într-atât încât să mă mărit.
Mai în glumă, mai în serios, sâmbătă şi duminică am fost de meserie musafir. Adică ceea ce urăsc eu cel mai mult să am în preajma-mi.
Azi, luni, penultima din augustul acesta, am fost practic trasă de picioare încă de dimineaţă, pentru că trebuia să plec. Am continuat prin a adresa vreo 3 înjurături, chiar de la prima oră, (co)participanţilor la trafic, a bea o cafea, plimba, merge la couturière, lâncezi şi citi.
Nu promit nici că fac nunta până diseară.
Una dintre ele o cunoştinţă a unei alte cunoştinţe a unei prietene de-ale lui maman. Aţi înţeles sper:D. Cealaltă- naşa, sau ceva de genul, a celei dintâi. Cunoştinţa asta complicată ne vede şi ea, ne salută, îi răspundem, o lasă pe cealaltă (pe care până să ne fi zărit o ţinea de braţ) baltă pe trotuar, traversează şi se îndreaptă către noi. Îmi zic în minte că i-o fi fost dor de noi, pentru că ştiam că e plecată prin ţările calde (eh, acum nu vă îmbulziţi gândindu-vă la palmieri jamaicani, ci rezumaţi-vă la Spania, Italia, din astea mai modestuţe). Ne pupă (vă daţi seama ce plăcere mi-a făcut, având în vedere că pot număra pe degete persoanele de care nu mi-e silă să le pup!) şi începe: Ce maaaare ai crescut, ce domnişoară te-ai făcut, ce frumoasă eşti, ce bluză ai, ce picioare, ce, ce, ce!!! Eu: (nu credeam că pot fi şi altceva înafară de domnişoară, de crescut n-am mai crescut din clasa a 8a, frumoasă- oi fi, dar deloc ruptă din Rai, bluza- de obicei am gusturi vestimentare:D, picioarele- cam scurte, da' nu-i problemă, fiindcă mă înţeleg bine cu tocurile...) Ah, mulţumesc, vedeţi să nu mă deochiaţi! (şi nu i-am zis deloc aiurea-n tramvai faza cu deochiatul, pentru că am păţit-o de câteva ori urât de tot, şi nu-i doresc nimănui să îi fie rău aşa cum mi-a fost mie, deşi n-am crezut că astfel de chestii băbeşti pot constitui mai mult decât nişte superstiţii nefondate).
Continuă să se mire de mine, turrruieşte încontinuu, o întreabă pe maman cum merg treburile, se plânge că vezi Doamne, la ce sacrificii este supusă ea în Italia/Spania/Tobago/ sau unde-o fi. Când să zic hop c-am scăpat, iată că-mi trânteşte una şi mai şi: Când te măriţi? Eu: (căscând ochii cât cepele- păcat că n-a fost o cameră video ca să-mi filmeze reacţia) Nu mă mărit(nici acum şi nici altădată). Păi de ce nu te măriţi? Te supraveghează maică-ta, te ţine din scurt prea bine, şi d-asta? Eu: (am cea mai tare mamă de pe planetă, şi te bat dacă mai scoţi şi alte inepţii legate de ea pe gura aia mare şi care nu mai tace odată!!!) N-am avut în viaţa mea nicio restricţie, fie ea cât de mică, venită din partea părinţilor. Şi-n plus, am doar 20 de ani (wtf!)... plus că acord mai multă atenţie construirii unei vieţi, nu sunt o fană a funiilor legate de gât, şi nici a... n-am mai continuat, nervoasă din cauza faptului că mai lipsea doar un pic ca viaţa-mi să fie supusă dezbaterii în mijlocul trotuarului.
Am crezut că i-am închis gura. Da' de unde! A început să ne povestească despre fi-su, că are 24 de ani, şi că l-a întrebat de ce nu se însoară, el i-a zis că doar pe la 30, că acum e naşpa pentru că lucrează la patron, bla, bla. Nu mult îmi mai lipsea ca să-i zic că pe fi-su îl văd doar cu ţânce minore, de 15-16 ani, frecând menta la rece cât sunt ziulica şi noaptea de lungi, so why does she complain?!
Ne-am despărţit, nu înainte ca madama să-mi mai arunce încă vreo enşpe complimente şi douăj' de mirări şi exclamaţii... Tocmai treceam pe lângă o biserică, că aşa aş fi zis vreo două în urma ei...
În rest, toate bune şi frumoase. Peste weekend-ul ce-a trecut tot n-am reuşit să găsesc unu' care să mă suporte într-atât încât să mă mărit.
Mai în glumă, mai în serios, sâmbătă şi duminică am fost de meserie musafir. Adică ceea ce urăsc eu cel mai mult să am în preajma-mi.
Azi, luni, penultima din augustul acesta, am fost practic trasă de picioare încă de dimineaţă, pentru că trebuia să plec. Am continuat prin a adresa vreo 3 înjurături, chiar de la prima oră, (co)participanţilor la trafic, a bea o cafea, plimba, merge la couturière, lâncezi şi citi.
Nu promit nici că fac nunta până diseară.
Comentarii