Câteva precizări

Am început să fiu din ce în ce mai sătulă de oameni ursuzi, care încearcă să-mi strice zilele, cu orice preţ.Dacă vrei să fii prost dispus izolează-te undeva, până revii la sentimente mai bune.
Mă enervează nespus faptul că unora li se pare că le vorbesc ţâfnos, deşi ei nu sunt în stare să adreseze nici măcar un "bună dimineaţa" cu juma' de gură, sau un "ce faci?" formal şi aruncat în silă.
Mă obosesc ideile alea multe şi "fantastice", ale unora, expuse cu mare fast şi mină inteligentă, dar care nu fac nici cât o ceapă degerată.
Mă irită să văd oamenii plângând. Eu n-am mai plâns de vreun an şi jumătate, şi n-am păţit absolut nimic. Nu văd nicio rezolvare sau atenuare a unor probleme serioase printr-o smiorcăială de copil de grădiniţă.
Am început să le închid telefonul în nas unora. Nu de alta, dar şi nervii mei şi puterea de înţelegere şi compătimire au devenit limitate.
Mă exasperează gibonii veniţi, precum ciupercile după ploaie, de la munci, din Italia. N-am nimic cu ei, dar nu e deloc agreabil să fii claxonată, fluierată sau comentată mai ceva ca pe stadion. Sorry, nu aşa văd eu civilizaţia, şi sunt întru totul de acord cu italienii care vor să vă extermine.
Mă indispune faptul că tot mai multe ţări îşi anunţă ieşirea din recesiune (cât o fi de adevărat, sau nu, nu e treaba mea), în vreme ce noi ne numărăm perdelele de la ministerul blondei şi ne privim cu admiraţie oamenii politici pupând icoane, în vreme ce ţara arde de-a binelea. Pentru unii, ce-i drept. Pentru alţii, e doar o ocazie unică de a-şi burduşi buzunarele.

Am început să obosesc de atâta optimism.