Când unii vorbesc doar ca să nu tacă

Cu ochii doar pe jumătate deschişi, cana de cafea-ntr-o mână şi lene în tot corpul...
Acum vreun sfert de oră mă aflam în preajma radioului, setat pe un post... cel mai comercial şi cel mai "de succes" după spusele celor care dau din gură pe-acolo. Discutabilă chestiunea, dar nu mă pasionează deloc.

Şiii, în emisiunea de dimineaţă, cu cei doi viteji la microfon, iată că o tipă mormăie nişte ştiri. Printre care se număra şi grozava performanţă a unui student din Bucureşti de a scrie cea mai lungă poezie din lume, alcătuită din fragmente de "cugetări" de pe Twitter, care rimează. Totul ok până aici.
Daaar, celor doi destepţi şi viteji din studioul de emisie le vine să zică ceva ce credeau ei că va impresiona prin prezenţă de spirit, şi mai ales, prin nemarginita inteligenţă: "Hă, hă, hă... parcă cea mai lungă poezie era scrisă tot de un român, hă, hă, hă... Parcă Mihai Eminescu, daaa, bă, Eminescu, hă, hă, hă! Celălalt deştept: Hă, hă, hă, aşa-i că şi el tot pe Twitter a scris-o? Aşa-i, hă, hă?! Da, normal că pe Twitter, hă, hă!

Eu nu mai zic nimic, pentru că am rămas mută.
Dacă vă interesează o paralelă între cele două capodopere, cea mai lungă poezie actuală este aici.
Pentru "Luceafărul" lui Eminescu nu mai pun link, că şi-aşa nu se merită (în mintea bolnavă a unora).

Să aveţi o zi frumoasă şi cu soare, dragilor!


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie