Îi plăcea părul lui blond, dar rar și mereu deranjat. Ochii lui erau ca două mărgele, sclipind a optimism și mereu zâmbitori, deși viața nu îi dăduse motive de fericire mereu. Îi admira inteligența, dorința de cunoaștere, binele pe care îl făcea pentru semeni, pasiunea pentru artă, dorința de a trece peste trecutul dezamăgitor, felul în care vorbeau pe diferite teme, schimbul de idei și deschiderea către nou. Nu avea mâini frumoase, ca de statuie, dar când îi prindea mâna într-ale lui sau i-o săruta, se simțea în siguranță și liniștită. Căutase liniștea aceea ani în șir, și o găsea în el, în ei. În felul în care îi zâmbea sau o săruta în păr, în felul în care îi purta de grijă și se asigura mereu că îi este bine. În apelul telefonic de bună dimineața și în serile petrecute îmbrățișați, tăcuți sau râzând în hohote, pe canapea. Se temuse mereu că va pierde toate astea, senzația aceea de bine, de simplu și curat, neforțată. Îi era drag chipul acela luminos ca un soare, i se părea frumos
Mă trezesc de dimineaţă devreme, ca să ajung departe. Adică acasă.
Bucurie mare. Au înflorit narcisele din grădină. Săptămâna trecută erau doar 19 boboci. Da, i-am şi numărat.
Mă aşez pe-o băncuţă şi admir una dintre cele trei sălcii plantate de mama săptămâna trecută. Mugurii de-un verde crud au explodat deja, semn că s-au prins.
Toooopoooraşi! De când mă ştiu iubesc floricelele astea, iar anul ăsta parcă sunt mai multe decât am văzut vreodată.
Cu tata pe domenii. Admiraţi-ne doar pe noi, nu şi pe hainele noastre.
Prima şi singura floarea-Paştelui văzută anul ăsta. Mi-a fost milă să o rup. Săptămâna viitoare promit să mai caut.
La întoarcere, oprire obligatorie la izvor, pentru apă rece şi proaspătă de munte.
Comentarii
Frumoase locuri!