Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Mă trezesc de dimineaţă devreme, ca să ajung departe. Adică acasă.
Bucurie mare. Au înflorit narcisele din grădină. Săptămâna trecută erau doar 19 boboci. Da, i-am şi numărat.
Mă aşez pe-o băncuţă şi admir una dintre cele trei sălcii plantate de mama săptămâna trecută. Mugurii de-un verde crud au explodat deja, semn că s-au prins.
Toooopoooraşi! De când mă ştiu iubesc floricelele astea, iar anul ăsta parcă sunt mai multe decât am văzut vreodată.
Cu tata pe domenii. Admiraţi-ne doar pe noi, nu şi pe hainele noastre.
Prima şi singura floarea-Paştelui văzută anul ăsta. Mi-a fost milă să o rup. Săptămâna viitoare promit să mai caut.
La întoarcere, oprire obligatorie la izvor, pentru apă rece şi proaspătă de munte.
Comentarii
Frumoase locuri!