Doar 4
Să nu vă mire dacă în zilele următoare nu prea mai dau semne de viaţă. Nu că aş fi dat prea multe în ultima vreme, dar...
Mă deprimă din ce în ce mai mult gândul celor 20 de ani, şi faptul că mai sunt doar 4 zile care mă mai despart de această mirifică varstă. E curios, dar aşa fac în fiecare an- nici măcar nu ştiu cum va fi după, dar mă plâng. Deci să nu vă miraţi nici dacă mă veţi vedea plângând cu lacrimi de crocodil, şi nici dacă mă voi pierde în contemplaţii după cai verzi pe pereţi.
Gata cu auto-deplângerea, că nu-mi stă-n fire.
În schimb, vremea de-afară îmi dă o stare nespus de bună. E drept că nu prea mai am chef de nimic, ci doar de captat raze de soare şi promenat prin aer liber. Nu e nimic mai frumos decât să observi cum se desprimăvărează totul- de la copăcei şi grădinile caselor, până la vestimentaţii şi oameni. Nu îi înţeleg pe cei care n-au renunţat încă la paltoanele lungi până-n pământ şi la cizmele mohorât de îmblănite pentru o vreme atât de simpatică. Nu-i păcat de vânticelul cald de primăvară, să nu-l simţi bătându-ţi măcar un petic cât de mic de piele? E frumoasă trecerea de la culorile aspre şi terne, de iarnă, la cele pastelate şi luminoase, de primăvară. Am zis pastelate şi luminoase, şi nu albe. Am ţinut să precizez asta, pentru că nu de puţine ori mi-a fost dat să vad în ultimele zile, specimene feminine îmbrăcate cu pantaloni de vară, de un alb strălucitor precum dantura de porţelan, înghesuiţi, cu orice preţ, în cizme negre, groase, de iarnă, şi asortaţi cu bluziţe cu buricul la vedere. Iar încep cu cronicile de modă, şi nu-i a bine deloc.
Nu mă mai lungesc cu vorba prea mult, pentru că sunt în picioare de la 6 juma' dimineaţa, şi nu e chiar o plăcere să îmi simt ochii închizându-se de la sine.
De mâine după-amiază e weekend!
Mă deprimă din ce în ce mai mult gândul celor 20 de ani, şi faptul că mai sunt doar 4 zile care mă mai despart de această mirifică varstă. E curios, dar aşa fac în fiecare an- nici măcar nu ştiu cum va fi după, dar mă plâng. Deci să nu vă miraţi nici dacă mă veţi vedea plângând cu lacrimi de crocodil, şi nici dacă mă voi pierde în contemplaţii după cai verzi pe pereţi.
Gata cu auto-deplângerea, că nu-mi stă-n fire.
În schimb, vremea de-afară îmi dă o stare nespus de bună. E drept că nu prea mai am chef de nimic, ci doar de captat raze de soare şi promenat prin aer liber. Nu e nimic mai frumos decât să observi cum se desprimăvărează totul- de la copăcei şi grădinile caselor, până la vestimentaţii şi oameni. Nu îi înţeleg pe cei care n-au renunţat încă la paltoanele lungi până-n pământ şi la cizmele mohorât de îmblănite pentru o vreme atât de simpatică. Nu-i păcat de vânticelul cald de primăvară, să nu-l simţi bătându-ţi măcar un petic cât de mic de piele? E frumoasă trecerea de la culorile aspre şi terne, de iarnă, la cele pastelate şi luminoase, de primăvară. Am zis pastelate şi luminoase, şi nu albe. Am ţinut să precizez asta, pentru că nu de puţine ori mi-a fost dat să vad în ultimele zile, specimene feminine îmbrăcate cu pantaloni de vară, de un alb strălucitor precum dantura de porţelan, înghesuiţi, cu orice preţ, în cizme negre, groase, de iarnă, şi asortaţi cu bluziţe cu buricul la vedere. Iar încep cu cronicile de modă, şi nu-i a bine deloc.
Nu mă mai lungesc cu vorba prea mult, pentru că sunt în picioare de la 6 juma' dimineaţa, şi nu e chiar o plăcere să îmi simt ochii închizându-se de la sine.
De mâine după-amiază e weekend!
Comentarii