Sambata de 13
Azi, ca orice om normal aflat in weekend, dupa o saptamana (relativa) de munca, am vrut sa ma odihnesc... Dar, pentru ca la mine intotdeauna trebuie sa existe un "DAR", traiesc intr-o zona atat de prietenoasa a Brasovului si am niste vecini atat de civilizati, incat de dragul lor n-am putut, si pace...
La noi la romani, cred ca "batutul covoarelor" este deja un obicei ce face parte din modul de viata al oricarui "gospodar" veritabil... Cand eram mica aveam pe maidanul ala nenorocit, care de cativa ani s-a transformat intr-un parc si mai nenorocit, o bara din aceea "speciala", pentru toti harnicii care doreau sa presteze astfel de activitati... Dupa ce s-au pus astia de la amenajari spatii verzi, albastre, roz in dungi sau cum or mai fi ele spatiile astea, pe facut curat prin oras, au disparut si barele alea... Si nu va pot spune cate multumiri i-as fi adus celui care a avut initiativa... Ca orice alta minune, nici asta n-a durat mult- curand niste gospodari au facut rost de o alta bara, niste suporturi, le-au fixat in niste ciment si gata... Pot bubui covoarele in voie... Ati putea spune ca suntem in 2008- da stiu, dar se pare ca ei, gospodarii, n-au aflat... Am mai spus-o si o repet: ador curatenia si imi place sa si fac curatenie... Dar nu deranjandu-i pe altii, si cu atat mai putin iesind in fata blocului cu bratul incarcat de covoare... Nu ca as avea multe, dar na...
Ei bine, azi cand imi era lumea mai draga, ingurgitasem micul-dejun si ma pregateam, cu pofta, sa lenevesc in pat, guess what??? Un nene incepe sa-si bubuie covoarele, de ziceai ca vine sfarsitul lumii... E drept ca si spatiul dintre blocuri produce ecou, dar era de-a dreptul nesimtire, mai ales ca presupun eu, toata lumea are un amarat de aspirator prin casa, cu care poate foarte bine sa curete... Cred ca daca te-ai lua de el replica ar fi: "Nu se compara dom'le aspiratorul cu bataia!" Probabil ca ar trebui sa-i dam dreptate si lui, ca oricarui alt vecin civilizat- celui care aseara la ora 23:00 isi asambla mobila, sau celui de deasupra, care facea stiti voi ce- am mai scris...
Daca am vazut ca nu se poate si nu se poate, m-am trantit dezamagita in pat, dar inspiratia m-a indemnat sa ma uit la ceva ce nu mai revazusem de ceva ani, probabil din comoditate sau neaducere aminte- Michael Flatley, Lord of the Dance... Si uite-asa, am transformat o ora si jumatate in placere... M-am intrebat din primul moment in care l-am vazut, cand eram copil, cum poate sa danseze asa, cum poate toata armata aceea sa creeze o armonie perfecta atat din punct de vedere acustic cat si vizual? Cum poate sa ne faca sa stam cu gura cascata si sa bataim inevitabil din picioare? Cum poate sa creeze perfectiunea, desi sunt sigura ca niciodata nu e multumit si nu crede ca a atins-o? A fost exact ce-mi trebuia pe la 10 dimineata... As vrea sa-i vad live... Si o sa reusesc, imi promit... Aici puteti vedea si voi, daca va face placere, o secventa din spectacol- merita!
La noi la romani, cred ca "batutul covoarelor" este deja un obicei ce face parte din modul de viata al oricarui "gospodar" veritabil... Cand eram mica aveam pe maidanul ala nenorocit, care de cativa ani s-a transformat intr-un parc si mai nenorocit, o bara din aceea "speciala", pentru toti harnicii care doreau sa presteze astfel de activitati... Dupa ce s-au pus astia de la amenajari spatii verzi, albastre, roz in dungi sau cum or mai fi ele spatiile astea, pe facut curat prin oras, au disparut si barele alea... Si nu va pot spune cate multumiri i-as fi adus celui care a avut initiativa... Ca orice alta minune, nici asta n-a durat mult- curand niste gospodari au facut rost de o alta bara, niste suporturi, le-au fixat in niste ciment si gata... Pot bubui covoarele in voie... Ati putea spune ca suntem in 2008- da stiu, dar se pare ca ei, gospodarii, n-au aflat... Am mai spus-o si o repet: ador curatenia si imi place sa si fac curatenie... Dar nu deranjandu-i pe altii, si cu atat mai putin iesind in fata blocului cu bratul incarcat de covoare... Nu ca as avea multe, dar na...
Ei bine, azi cand imi era lumea mai draga, ingurgitasem micul-dejun si ma pregateam, cu pofta, sa lenevesc in pat, guess what??? Un nene incepe sa-si bubuie covoarele, de ziceai ca vine sfarsitul lumii... E drept ca si spatiul dintre blocuri produce ecou, dar era de-a dreptul nesimtire, mai ales ca presupun eu, toata lumea are un amarat de aspirator prin casa, cu care poate foarte bine sa curete... Cred ca daca te-ai lua de el replica ar fi: "Nu se compara dom'le aspiratorul cu bataia!" Probabil ca ar trebui sa-i dam dreptate si lui, ca oricarui alt vecin civilizat- celui care aseara la ora 23:00 isi asambla mobila, sau celui de deasupra, care facea stiti voi ce- am mai scris...
Daca am vazut ca nu se poate si nu se poate, m-am trantit dezamagita in pat, dar inspiratia m-a indemnat sa ma uit la ceva ce nu mai revazusem de ceva ani, probabil din comoditate sau neaducere aminte- Michael Flatley, Lord of the Dance... Si uite-asa, am transformat o ora si jumatate in placere... M-am intrebat din primul moment in care l-am vazut, cand eram copil, cum poate sa danseze asa, cum poate toata armata aceea sa creeze o armonie perfecta atat din punct de vedere acustic cat si vizual? Cum poate sa ne faca sa stam cu gura cascata si sa bataim inevitabil din picioare? Cum poate sa creeze perfectiunea, desi sunt sigura ca niciodata nu e multumit si nu crede ca a atins-o? A fost exact ce-mi trebuia pe la 10 dimineata... As vrea sa-i vad live... Si o sa reusesc, imi promit... Aici puteti vedea si voi, daca va face placere, o secventa din spectacol- merita!
Comentarii