La Mulţi Ani!

Mai sunt 12 ore pînă schimbăm anul... Dimineaţa, cînd am deschis ochii, am crezut că visez... Nu prea-mi vine a crede că au mai trecut atîtea şi atîtea zile din viată...

Agitatia lumii continuă... Vecinii mei asamblează mobila- da, pană şi astăzi, bat sniţele, repară ţevi- fiecare cînd poate, şi cînd îl duce capul... Oricum, atmosfera e de vis, întocmai aşa cum mi-o imaginam... Îmi place să fac haz de necaz, nu mă mai agit:)) Mi-e silă să ies din casă, pentru că în momentul deschiderii uşii de la intrare, te loveşte un miros de friptură- carne, adică, şi eu nu suport carnea...

Eu sunt liniştită- mi-am băut cafeaua, am stat cu Bubu la căldură, am făcut revista presei, şi acum aştept ca mama să termine prăjitura...

Mi-am promis aseară să fac bilanţul anului, pentru că viaţa noastră e exact ca şi o firmă- trebuie să-i analizăm evoluţia, sau involuţia în anumite cazuri, spre a stabili ce investiţii sau schimbări să facem...

N-o sa analizez situaţia pe luni, pentru că pur şi simplu daca mă-ntrebi ce-am făcut în ianuarie, nu mai ştiu...

Prin februarie m-a apucat boala blogului, deoarece pe parcurs chiar a devenit o boală- nu ştiu daca e bine sau rău să fii atît de addicted to something so virtual, but... Oricum, cred că şi acum e cazul să VA MULTUMESC vouă, celor care din cînd în cînd aveţi răbdarea necesară de a-mi citi divagările mai mult sau mai puţin utile, sfaturile "preţioase", poveştile, nemulţumirile, pasiunile, nervii scrişi, şi chiar visele de noapte... [Iar am visat azi noapte persoana aia care merită palma, cred că se apropie momentul în care o va primi... Can't wait!]... Despre blog o să scriu mai multe peste 2 luni, pentru că va merita cîteva laude, aşa, ca de aniversare:)

Mai tîrziu, îmi doream să mă trezesc din starea de nepăsare ce mă caracterizează, şi să mişc mai multe în legătură cu şcoala, asta bineînţeles, în cazul în care îmi doream să iau BACul... Am tot stat şi sucit situaţia, şi cred că BACul a fost cel mai bun lucru care s-a întamplat anul asta, de fapt chiar o realizare...

Tot în prima jumătate a anului, am renunţat, dintr-o prostească curiozitate, sau nici nu mai ştiu ce-a fost, la principiul meu de viaţa privind burlăcia... Nu ştiu nici acum dacă a fost rău sau bine, esenţialul e că a fost... Şi parcă era şi vorba aceea "să nu regreţi niciodată ceva ce-ai făcut, ci numai ceva ce n-ai făcut"... Ghidîndu-mă după asta, spun că e bine cum a fost, şi punct.

Burlacă am fost, burlacă sunt şi acum, dacă se întreabă cineva mai curios de fel, şi burlacă voi rămîne- ca-n justiţie, pînă la proba contrară...

Vara a fost frumoasă- pentru că am respirat liniştită, intrasem la 2 facultăţi, îmi îndeplinisem un vis care data chiar din perioada şcolii generale... Aerul era cald, iarba înalta, bzz-bzz de insecte peste tot, praf cît cuprinde, floricele pe cîmpuri, plimbări lungi şi per pedes, după care plîng cu ardoare de cîtva timp...

Ah, era să declar o mare inepţie... Una din cele mai mari realizări, pe lînga BAC, este casa... Casa mea, casa noastră, locul pe care de-abia aştept să-l numesc acasă, ca să pot pleca din blocul ăsta nenorocit, unde trebuie să ascult tot felul de mizerii şi să suport tot felul de muzici de care mi-e silă... Dacă mă întreabă cineva, o pot descrie cum şi-ar descrie cineva copilul- e cea mai frumoasă, cea mai mare din Dobîrlau, cu cel mai original acoperiş din zonă:)), a fost numită de localnici "Casa Albă", şi tot ce pot spune e că sunt mîndră- suntem, de fapt, cu toţii mîndri... A înghiţit mulţi nervi, şi mai mulţi bani, iar finisajele vor înghiţi şi mai şi... Am ajuns la concluzia că pentru un astfel de lucru se merită să te lupţi şi să îţi iroseşti energiile... Nu pentru oameni- care te dezamăgesc un-doi, nu pentru alte chestii efemere... Deci da, pot declara cu mîna pe inimă, că e o mare realizare a lui 2008...

Unde rămăsesem...? Am reuşit să conserv prietenii, să îmi alung fobiile prosteşti care mă năpădisera acum vreo juma' de an... Am avut cel mai frumos banchet din cîte vor exista, am fost la nunţi, am dansat sîrbe, şi-am îngurgitat colesterol...

Am început o nouă şcoală, despre care nu mă pot hotarî încă dacă e ceea ce visez sau nu... Într-o zi mi se pare cea mai cea, într-o altă zi se gaseşte cineva care să demonstreze reversul...

Din părţile mai puţin plăcute ale anului au făcut parte accidentul tatălui meu, care putea să fie la 2 metri sub pămînt la ora actuală (pe această cale, le "mulţumesc" celor care abandonează cai nevinovaţi pe cîmpurile din vecinătatea şoselelor); moartea lui Maxxi, de care mi-e dor în fiecare zi, şi la care mă gîndesc neîncetat; inundaţia apartamentului, venită la fix 6 luni după renovări capitale, pentru care le sunt pe deplin "recunoscătoare" vecinilor de deasupra; "urările" de bine venite din partea unor persoane care trăiesc extrem de bine de pe urma alor mei; ultimele săptămîni, în care s-au întamplat atîtea lucruri neplăcute şi întortocheate, încat nici nu vreau să-mi aduc aminte...

Cel mai mult rău se poate face din ambiţii prosteşti... Cel mai mult rău se poate face fără intenţie... Cel mai dureros rău se poate face prin dezămagire... Cel mai eficient rău se poate face cu neîndeplinirea promisiunilor... Cam asta am concluzionat, şi nu vreau să intru în mai multe detalii...

Îmi place ca la fiecare sfarşit de an să le mulţumesc celor care mă suportă zi de zi, fiindcă ştiu că sunt dificilă uneori... Le mulţumesc Taniei şi Ralucăi, pentru că s-au ţinut de cuvînt, şi mi-au demonstrat că teoriile mele pesimiste sunt nefondate...

Mie nu ştiu dacă ar trebui să-mi mulţumesc pentru ceva- poate doar creierului meu, care n-a cedat nici în acest an; vorbăriei mele lungi, care se transformă în fiecare zi, aproape, într-un post pe blog; încăpăţînării mele, fără de care n-aş putea să merg înainte; şi laturii mele sensibile, care m-a ajutat să plîng anul ăsta mai mult decît am plîns în toată viaţa mea de pînă acum:))

Ar mai fi atît de multe lucruri, care mi-au trecut prin cap ieri, dar mi-e greu să mi le amintesc în întregime, mai ales cînd privesc în sus şi văd că iar am scris 200 de rînduri, vorba lui Alex, şi prefer să mă opresc aici cu bilanţul...

Rămîne să citesc de cîteva ori, şi să decid dacă "firma" vieţii mele e rentabilă, sau merge în pierderi... Acum cîteva săptămîni, cînd totul părea dărîmat, nu-mi doream altceva decît să treacă anul, pentru că îl consideram unul groaznic, însă acum, cînd a mai rămas doar atît de puţin timp, mă simt exact ca de fiecare aniversare... Să mai ţină doar un pic...

Vouă vă doresc să aveţi un An Nou mai bun, mai promiţător şi mai senin decît acesta, să nu uitaţi să priviţi puţin şi la ceea ce lăsaţi în urmă... Să facem cu toţii, din fiecare an ce trece, înca o treaptă către eternitate! [asta n-a spus-o nimeni, am zis-o eu, inspirată de mirosul de ouă umplute ce vine din bucătărie:))]

La Mulţi Ani, dragii mei!