Mos Nicolae


Printre cele mai frumoase poze care dateaza din copilaria mea, se numara una facuta cu ocazia unui Mos Nicolae, pe cand aveam eu vreo 3-4 anisori... Imi pare extrem de rau acum ca nu pot sa o scanez, dar va explic in cateva cuvinte cam ce surprinde ea: eu- sezand pe scaunelul meu de mic copil, pe care il pastrez si acum, bunicul meu (matern) sezand pe fotoliu, si amandoi lucrand cu sarg la lustruirea cizmulitelor mele, in asteptarea Mosului... Nu imi pot explica de ce, dar poza asta e atat de vie ori de cate ori o privesc, si inseamna atat de mult pentru copilul ce sper ca nu va pleca niciodata dinlauntrul meu, incat acum mi-au dat lacrimile... Oricum e perioada din an in care ma las cuprinsa de fel de fel de sentimentalisme cu iz de bradut, ghetute si globuri fermecate, asa ca nu ma mira...


N-a existat an in viata mea in care Mosii sa nu isi faca aparitia in cizmele sau sub pomul meu de Craciun, si mi-as dori asta pentru fiecare copil din Universul asta... De cand ma stiu, bunicul meu, in fiecare seara ce precede ziua de Sf. Nicolae, suna la usa noastra incarcat cu de toate pentru toti... Si povestea de dinaintea deschiderii pungilor cu daruri e mereu aceeasi: "Ma indreptam spre voi, si pe drum ghici pe cine-am intalnit? Pe Mosu', si m-a rugat sa va impart la fiecare toate acestea, pentru ca el s-ar putea sa fie retinut in alta parte...", dar niciodata plictisitoare... Asta a facut bunicul meu si azi, desi an de an ma astept sa-si fi pierdut din placerea de a ne darui ceva, oricat de mic, dar nu, n-a fost asa... Cand ne asteptam mai putin, a sunat la usa, si cu aceeasi poveste si acelasi zambet, parca imprumutat de la Mos, a indeplinit acelasi ritual de care nu m-as satura niciodata...


Cand a terminat cu impartitul cadourilor, pentru ca niciodata nu uita pe niciunul din noi, mi-am dat seama ca am un subiect superb de scris in seara asta aici... Pe langa asta, mi-am mai dat seama de un lucru- ca sunt multi altii ca mine care nu s-au putut niciodata bucura de prezenta unor bunici, sau i-au pierdut din peisajul vietii lor prematur, asa cum s-a intamplat cu bunica mea paterna... Ca poate uneori ma supara cu cicalelile lor despre iesitul seara in oras, sau a purtarii unor blugi prea stramti, dar macar am in ei un al doilea "set" de parinti, de mica numindu-i mama (Talia) si tata (Litzi)... Ca atunci cand ii sun, in fiecare dimineata, imi raspund senini si iubitori, si ne impartasim din rutina zilnica a fiecaruia dintre noi, fara a ne plictisi vreodata... Se spune ca bunicii isi iubesc nepotii mai ceva decat isi iubesc proprii copii, si poate e adevarat...


Am vrut sa va povestesc toate astea, nu pentru a crea imaginea perfecta a familiei mele, ci pentru a va ajuta sa va dati seama ca bunicii vor fi intotdeauna cei mai frumosi Mosi, cei care ne vor darui cele mai bune bomboane si cele mai gustoase portocale... Ca bunicii sunt un fel de refugiu al nostru, un ajutor neconditionat in orice fel de situatie ne-am afla, ca ei ne vor iubi si darui mereu tot ceea ce au ei mai bun... Iar noi, la randul nostru, le datoram respect, dragoste si recunostiinta pentru tot timpul pe care si l-au petrecut schimbandu-ne scutecele, cantandu-ne sau conducandu-ne la gradinita...


Cat despre Mos Nicolae, desi se spune ca ar trebui sa aduca cate-o varguta fiecaruia dintre noi, pentru toate cele gresite de peste an, eu sper ca el va umple cizmulitele tuturor cu sanatate si indeplinirea celor mai frumoase dorinte ale noastre...

Comentarii

Notopic a spus…
Foarte frumos textul asta...
Ma bucur sa pot spune ca-s unul dintre cei fericiti care inca mai au bunici... Bunici care-l "sacaie" cu sfaturi despre iesitul in oras la 22:00 si intorsul acasa la 04:00 a.m. ...cu " sa inveti mama...sa nu te lasi!! " ...bunici care-l cearta ca " iar ai uitat sa mai dai si pe la noi...macar un telefon tataie...1 minut..." , care-l bat la cap sa manance chiar daca nu-i e foame... Bunici adevarati...iubitori, grijulii ( uneori poate prea..), care sunt mereu acolo cu un sfat si o vorba buna intr-un moment de cumpana...
Mi-ai facut un dor enorm de ei. Acum, dupa ce am citit textul asta...ma simt groaznic... Am fost acasa in week-end si iar n-a fost timp destul pentru toate...niciodata nu e...si iar "am uitat de ei". Vineri merg acasa iar si de data asta n-o sa mai uit...cu siguranta...
--------------------------
M-am perindat ceva prin blog-ul tau Oana...imi place...esti o lectura placuta :) . As vrea, daca-mi permiti, sa te trec in Blogroll ( sa te gasesc mai usor de azi...).
La buna citire!!
O๑n๑ a spus…
@ Notopic: Ma bucur ca mai sunt oameni care isi amintesc de bunicii lor, cu bune si cu rele, cu dragalasenii sau cu sacaieli...
Ma bucur ca ti-a facut placere lectura blogului meu, ba chiar m-as simti onorata sa fiu in blogroll-ul tau;)
cypy a spus…
...buna din intamplare am gasit blog ul tau Oana ! chiar imi place ce scri si de cateva saptamani am urmarit pagina ta!referitor la bunici!trebuie pretuiti!!eu iti recomand o melodie poate o sti cantata de Tinu Verezezan"Dradostea bunicilor" e tare!
..tine o tot asa!

Postări populare