Nu se mai poate

Inca de acum cateva luni, eu si ai mei ne-am gandit ca macar o data la cateva saptamani, sa ne alegem o zi pe care sa o declaram, macar pe jumatate, ecologica... Asta pentru ca tot radea un prieten de noi:))... Adica sa ne folosim, pe distante cat de cat mici, de ceea ce ne-a fost dat de la natura, si anume picioarele, pentru a ne deplasa, si nu de alte chestii care produc gazele de esapament ce subtiaza stratul de ozon, incalzesc planeta si ne fac aerul tot mai irespirabil...

Dupa atata timp in care intentiile au ramas doar intentii, azi s-au materializat, pentru ca oricum, nimeni din casa n-avea chef de nimic, cu atat mai putin de plimbari de cursa lunga... Am ales o destinatie la indemana, un cartier care se afla la maxim 20 de minute de casa mea, si pe care eu il stiam destul de civilizat... E drept ca n-am mai dat pe acolo de vreo 2 ani buni, de cand mi-au iesit din program drumetiile pe Tampa, toamna sau primavara, impreuna cu Albi... Cert e ca socul n-a intarziat sa apara... Si n-a fost deloc agreabil...




Cam asta face romanul nostru duminica, pe la pranz... Ca sa-i dea o mana de ajutor sotiei, cu masa de pranz, iese "la padure", sa gateasca un gratar cu mici si halci de carne de porc, printre mormane de gunoi, pet-uri, resturi de tot felul, lasate de binevoitorii din saptamanile trecute...
Am observat la intoarcere, ca gospodarii si mai adevarati isi aduc si nevasta, o posteaza pe un butuc de copac, ea sta precum sperietoarea in lanul cu porumb, in timp ce el descarca dintr-un sac de rafie lemnele adunate cu sarg in timpul saptamanii de pe langa tomberoanele de la capatul blocului... Monteaza picioarele gratarului ruginit ca vai de el, transeaza vreo 2-3 feliute de carne, cat sa le ajunga pe-o masea, ca sa nu depaseasca nivelul indicat al colesterolului, doamna mai curata cate-un catel de usturoi, drept garnitura, si totul decurge ca la carte...




Cam asa arata un "euro"loc pentru depozitarea resturilor menajere... Prin resturi menajere, unii romani inteleg bucati de ziduri, de faianta si gresie, de vasuri de WC, etc- toate aruncate exact pe langa tarcul de depozitare, asa cum ii sade prostului mai bine... Mizeria asta nu mai poate nimeni sa o puna pe seama ursilor care cotrobaie in pubele noapte de noapte- doar daca nu si-or fi echipat, si ei, din punct de vedere sanitar barloagele...



Acestea sunt doua dintre ipostazele dragute surprinse azi... In poza de jos- un puiut de artar, care mi-a placut atat de mult incat mi-am luat doua exemplare, pe care urmeaza sa le plantez la Dobarlau...



Aceasta ultima poza e menita sa incheie maiestuos acest post... Cam asta le place unora sa vada de la etaj, atunci cand privesc in jos... Sau poate cei de pe scara n-au vrut sa fie mai prejos decat sportivii de la Jocurile Olimpice, atunci cand si-au propus sa puna bazele unui nou sport, extrem sau nu, si anume aruncatul cu pet-uri sau direct cu sacul de resturi menajere... Ce-ar fi sa va aruncati si creierul, ca si-asa ocupa loc degeaba in capetele alea?

Dupa mirobolanta plimbare, care m-a dezamagit profund, am stat si m-am gandit ca oamenii care spun ca ne vom face bine, vreodata, ca natie, sunt extrem de optimisti, dar totodata irealisti... Cum sa spui ca evoluam, cand la tot pasul putem zari ceea ce-am surprins in pozele de mai sus? Nu vreau sa fiu luata in nume de rau, dar ne dorim, sau cel putin autoritatile locale isi doresc sa devenim un oras eminamente turistic... ASA???





Comentarii

Postări populare