nervi




tremur de nervi.


imi vine sa plang.


sa trantesc tot ce imi pica in mana.


sa ii injur.


sa le spun ca sunt niste nimicuri umane.


niste imbecili care mi-au distrus saptamana inca de luni.


azi- e tot distrusa, orice-as fi incercat eu sa fac.


continuu sa tremur.


imi spun ca punerea in practica a ceea ce-am insiruit mai sus ar fi o injosire pentru mine.


eu pot, vreau, si o sa fac.


n-a fost nimic din ce-am vrut sa am si sa nu am.


o sa le demonstrez, dar nu acum.


stiu ca am dreptate, si imi e suficient, chiar daca unii se incapataneaza sa ma faca sa-mi inghit vorbele.


nu, nu o sa va bucurati de asa ceva. niciodata.


dintotdeauna m-a enervat nesimtirea.


mai mult decat orice altceva pe lumea asta.


mai mult, poate, decat minciuna.


oricum ar sta treburile acum, eu cred in teoria "intoarcerii rotii".


veti ajunge odata si-odata acolo.


nu sunt vinovata eu de proasta voastra gestiune.


e vinovata lipsa voastra de gandire, oricat de minimala ar fi ea.


e vinovata nesimtirea voastra.


si o sa continuu sa va spun nesimtiti pana o sa ma satur.


de voi si de nesimtirea (iar), incultura si vorbaria voastra goala.


nu pareati asa.


ba chiar de treaba.


si chiar hard working pe deasupra.


dar cum se spune, paduchele cand se vede in frunte, se considera rege.


asa si voi.


niste paduchi nesimtiti.


suna urat, dar nu indeajuns de urat pentru cum mi-ati distrus o saptamana intreaga din viata.


mie, si nu numai.


nu credeam sa ajung sa spun ca mi-e sila.


de voi.


de tot ceea ce va poate "produce" mintea aia bolnava si ahtiata dupa bani fara munca, daca s-ar putea.


acum va urasc.


poate nici voi n-aveti cele mai frumoase sentimente fata de mine.


dar macar stiu ca in fata mea nu s-a suflat si nici nu se va sufla vreodata.


amintiti-va doar cand ati incercat sa ma acoperiti in timp ce vorbeam.


suna dictatorial, stiu.


dar cu astfel de specimene, trebuie sa existe si metode potrivite.


deci, nimeni nu sufla, s-a inteles???


Unul dintre cretini: "Ma scuzi..."


V-am scuzat deja prea mult.


Ce-i prea mult, e prea mult.


Si dauneaza.


Nervilor mei.




Gata, acum macar nu mai tremur... Si nici sa plang nu-mi mai vine.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie