De ce exista cosmarurile?

-

Azi-noapte am avut un vis pe cat de urat, pe-atat de ciudat... Se facea ca un grup de excursionisti, ce mai tarziu s-au dovedit a fi englezi, si care se plimbau prin fata blocului meu, au intrat in masina, si-au facut poze- pe ea, sub ea, in ea, la volan, etc, etc... Cand am coborat, umblasera prin cd-urile mele, ba chiar cotrobaisera prin torpedou si prin spatiile de depozitare de sub cotiera [unde in mod normal tin maruntisul pentru parcari:))]... S-au linistit ei cu pozele, au plecat foarte entuziasti (nu stiu de ce), si a venit un idiot cu o masina gri, un Renault cred, si mi-a mutat dintr-o miscare masina din loc... Nu mai pomenesc faptul ca mi-a strambat usa de la portbagaj, in vreme ce supercar-ul lui nu patise nimic...

M-am trezit... Broboane de sudoare pe frunte, eram rece, si inima imi batea ca un ceasornic de pe o cladire medievala- intr-un ritm sacadat, dar cu o putere pe care o simteam pana in varful talpilor... Prima reactie n-a fost sa ma uit pe geam, ci sa imi fac cruce... Afara se lumina, m-am intors pe partea cealalta si mi-am continuat, inca destul de speriata, somnul...


Acum cateva luni, m-am visat barbat, de vreo 70 de ani... Semanam cu Valentin Uritescu, actorul... Aveam si o sotie- faceam impreuna salata de ceva verdeturi in bucatarie... Ce-i veni, ce nu-i veni barbatului din mine, dar sotia mea se vazu nevoita sa lase in jos jaluzele ferestrelor bucatariei, ca sa nu fim priviti de vecini... M-am trezit, slava Domnului, inainte ca visul sa inainteze in ceva si mai neplacut decat faptul in sine de a ma vedea barbat... Bineinteles, cateva zile dupa, am trait un pic traumatizata, vrand-nevrand...


De ce toate astea? Nu stiu...

Imi place sa visez- lucruri frumoase... De exemplu, sa visez, cum am facut-o de nenumarate ori, ca mi-am cumparat un Hummer kaki... Sau ca ma bronzez pe o plaja hawaiiana, inconjurata de palmieri ce-mi tin de umbra, si de un pahar inalt, cu un cocktail in 3 culori...


Se spune ca visele sunt un fel de ecou al subconstientului nostru... Dar subconstientul meu nu se vrea sub nicio forma barbat, cu atat mai putin unul la o varsta atat de inaintata... Ca sa nu mai pun la socoteala visul in care mai erau cateva zile pana la propria-mi nunta... Cu cine? Asta nu mai stiu... Cert e ca voiam sa renunt- ceea ce-as face in mod sigur si-n viata reala...


Gata... Nu mai continuu, pentru ca incep sa-mi stric ziua cu toate porcariile astea nocturne... Ar putea cineva sa-mi raspunda la intrebare?

Comentarii

Talus a spus…
de ce cosmaruri? teama de viitor si teama de orice altceva.
12 noiembrie 2008 la 02:17
Oana a spus…
@ Levente: Poate... Dar tind sa cred ca nu ma tem de nimic in viata...
13 noiembrie 2008 la 18:12
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

-
Imagine
Azi, piticotul de Boc a făcut video-conferinţă cu prefecţii din toate judeţele , şi, umflându-se în pene, i-a ameninţat că, de se vor lăsa luaţi pe nepregătite de avalanşele de ninsoare din următoarele zile, iar drumurile vor deveni impracticabile, tot el le va zgâlţâi scaunele până ce se vor trezi pe jos. Nimic rău în luarea asta de atitudine, pentru că şi mie îmi vine să dau cu toate autorităţile de podea când le aud veşnica placă "ne-a luat pe nepregătite", preferând să dea vina pe "şoferii nedotaţi cu lanţuri antiderapante" (de parcă vreo maşină ar putea să parcurgă distanţe de zeci de kilometri cu lanţuri antiderapante!) Dar tare-aş vrea să îl şi văd pe Boc-cel-Viteaz smulgându-le judeţele din palme coleguţilor lui de partid, căci, deh, ştiţi şi voi vorba ceea: Corb la corb nu-şi scoate ochii. În cadrul întâlnirii, de-a dreapta lui Emiluţ (că tare bine îi mai şade cu diminutive!), şedea împăunat domnul Berceanu. N-am apucat niciodată să scriu despre el aici
Citeşte mai departe...

Itinerariul unei duminici de octombrie

-
Imagine
Dacă vreţi ca după o săptămână de muncă, să vă relaxaţi, să vedeţi nişte locuri frumoase, şi să respiraţi aerul îmbibat de mirosul frunzelor uscate de toamnă, vă recomand traseul Braşov-Buneşti. De nu vă veţi lăsa păcăliţi de pâlcurile de ceaţă întâlnite în cale, la o distanţă ce se parcurge uşor în timp de o oră (atenţie la radare, totuşi!), veţi ajunge la Mănăstirea Buneşti, ce poartă hramul Sf. Gheorghe. Ştiam de vreo 2-3 ani despre existenţa lăcaşului de cult, însă duminica trecută am fost pentru a nu ştiu câta oară invitată... şi n-am regretat că am dat curs invitaţiei. Situată într-o vale, la capătul unei şosele şerpuite (reabilitată, of course , de către CJ), mănăstirea (de maici) constă într-o bisericuţă superbă, înconjurată de chilii străjuite de nişte aranjamente florale aparte, toate extrem de bine întreţinute. De linişte... e linişte cât pentru tot Pamântul. Locul e rupt de lume, în jur sunt doar câteva dealuri, pe care s-ar putea să pască nişte oi. În rest, eşti doar tu şi
Citeşte mai departe...

Povestea fânului

-
Imagine
     De când se încălzeşte vremea, încet, încet, pajiştile pustiite de frigul iernii se umplu de iarbă şi flori multe. Atât de multe încât la sfârşit de iunie totul devine atât de colorat, presărat cu margarete, garofiţe şi alte sute de plante (se apreciază că în România, graţie metodei tradiţionale de cosire a pajiştilor, avem în jur de 200 de specii de plante/metru pătrat, în vreme ce în restul Europei numărul lor e de doar 2 (!!!)/metru pătrat).   Când toate aceste ierburi înalte şi flori se coc, lumea începe cositul.     Berzele sunt cele care aşteaptă cu nerăbdare cositul şi întorsul fânului, fiindcă atunci au şansa de a prinde hrană cu uşurinţă :). ...şi pot sta şi la taclale, din varful căpiţelor de fân :).   Buglele de fân sunt lăsate încă o perioadă pe pajişte, ca să se usuce bine de tot, iar mai apoi sunt transportate acasă... ... prin metoda tradiţională- cal şi car...  ...sau prin metode moderne- răsturnarea căpiţelor şi b
Citeşte mai departe...