8 Septembrie 2008
Cu totii cunoastem senzatia de "nu credeam sa ajung sa traiesc asa ceva"... O avem fie in cele mai nefericite momente, dar si atunci cand nu ne vine a crede ca timpul zboara, si ajungem sa traim senzatii si sa participam la evenimente la care nici nu visam...
Eu n-am crezut niciodata ca o sa-mi vad verisoara, pe Ioana, mireasa... Pur si simplu, traiam cu iluzia ca suntem inca copii... Copii fericiti, care ne jucam la Dobarlau, cu puiul de caprioara... Iarna, parintii ne legau de masina cu sania- ce vremuri, si ce n-as da sa fiu iar atat de inconstienta sa fac asa ceva... Acum, tin prea mult la integritatea corpului meu, ca sa ma mai dau cu sania, cu atat mai putin trasa de masina... Desi mai mare decat mine cu vreo 10 anisori, pot sa spun ca Ioana a constituit mereu un model pentru mine... Model de ambitie, pentru ca n-a fost ceva pe lumea asta care sa-si puna in minte si sa nu obtina, model de reusita, pentru ca dupa ani si ani de scoala si-a construit o cariera la care multi doar viseaza, un model de respect, fata de parinti si fata de toti cei pe care ii iubeste, un model de eleganta si stil, drept pentru care a fost cea mai frumoasa mireasa, si o spun cu mana pe inima, nu doar datorita rochiei de milioane, sau machiajului, ci pentru ceea ce, per total, reprezinta ea...
In ultima vreme, am inceput sa ma axez pe cronica- prima a fost cea a Festivalului de Folclor... Acum, e randul nuntii Ioanei, care macar atata merita- cateva randuri aici... Nici nu prea stiu cum sa incep... Cert e ca niciodata nu am surprins o mireasa in toiul pregatirilor, si mai ales pe punctul de a lesina- am stat vreo cateva ore bune cu spaima de a nu o vedea cazand de pe picioare de emotie... Ceremonia religioasa, care a avut loc la Biserica Sfanta Treime, din Scheii Brasovului, a fost destul de scurta si la obiect... Poze la iesirea din biserica, porumbei albi eliberati din cosulete, catre inaltul cerului, zambete si voie buna inca de acolo... Apoi, am pornit spre celelat capat al orasului, pentru petrecerea de pomina ce avea sa urmeze... Una dintre cele mai mari realizari a fost lipsa desavarsita a manelelor, aceasta fiind a doua nunta la care repertoriul nu a fost contaminat cu astfel de "muzici"... Primul dans, al mirilor, artificii, dansul nuntasilor, bineinteles- picioarele mele nu mai vor sub nicio forma sa mai auda de sarbe si alte invartite- si da, am dansat si pe "Fetele lu’ tata"... Nu ma pot abtine sa nu comentez si despre vestimentatia nuntasilor, pentru ca altfel, nu as fi eu... Cu mici exceptii, lumea a fost imbracata daca nu bine, macar decent... In schimb, la barbati am observat ca a apus moda "padurarului", cum o numesc eu, in speta culoarea kaki, si a aparut o nebunie (nu intocmai placuta din punct de vedere estetic) a culorilor : verde, rosu, portocaliu... Si pentru ca tot am vorbit de moda barbateasca, mirele si nasul au fost cei mai eleganti- costum negru cu rever de matase, camasa alba si papion, respectiv costum bleumarin, camasa alba si papion gri-argintiu- dovada vie ca stilul clasic nu va da gres niciodata... Inca nu am inteles si niciodata in viata asta nu voi intelege ce cauta ciorapii in sandale, accesoriile portocalii la haine galbene, rochitele "Getutza Dizain" la manifestari selecte... Ar mai fi multe altele de "criticat", insa nu are rost, sunt greseli deseori comise, parca dinadins...
Fantana cu ciocolata alba, mancare muuuuulta- la un moment dat simteam ca rochia imi va face "poc", dar sarbele cereau energie...
A fost o zi frumoasa, desi obositoare- am stat 12 ore pe tocuri de 12 cm- deh, doar eram domnisoara de onoare, dar oboseala si nesomnul nu mai conteaza atunci cand ai certitudinea ca ai fost alaturi de niste oameni care merita tot respectul si toata dragostea...
"O nunta nu inseamna numai flori, sunet de clopote, sau lumanari, muzica sau dantela. Nu e nevoie de o mare de oaspeti sau pavilioane luxoase. E nevoie ca doi oameni sa indrazneasca sa lase o viata si sa inceapa alta - increzatori in rabdarea, iubirea si puterea de a rezista incercarilor anilor."
Casa de Piatra!!!
Eu n-am crezut niciodata ca o sa-mi vad verisoara, pe Ioana, mireasa... Pur si simplu, traiam cu iluzia ca suntem inca copii... Copii fericiti, care ne jucam la Dobarlau, cu puiul de caprioara... Iarna, parintii ne legau de masina cu sania- ce vremuri, si ce n-as da sa fiu iar atat de inconstienta sa fac asa ceva... Acum, tin prea mult la integritatea corpului meu, ca sa ma mai dau cu sania, cu atat mai putin trasa de masina... Desi mai mare decat mine cu vreo 10 anisori, pot sa spun ca Ioana a constituit mereu un model pentru mine... Model de ambitie, pentru ca n-a fost ceva pe lumea asta care sa-si puna in minte si sa nu obtina, model de reusita, pentru ca dupa ani si ani de scoala si-a construit o cariera la care multi doar viseaza, un model de respect, fata de parinti si fata de toti cei pe care ii iubeste, un model de eleganta si stil, drept pentru care a fost cea mai frumoasa mireasa, si o spun cu mana pe inima, nu doar datorita rochiei de milioane, sau machiajului, ci pentru ceea ce, per total, reprezinta ea...
In ultima vreme, am inceput sa ma axez pe cronica- prima a fost cea a Festivalului de Folclor... Acum, e randul nuntii Ioanei, care macar atata merita- cateva randuri aici... Nici nu prea stiu cum sa incep... Cert e ca niciodata nu am surprins o mireasa in toiul pregatirilor, si mai ales pe punctul de a lesina- am stat vreo cateva ore bune cu spaima de a nu o vedea cazand de pe picioare de emotie... Ceremonia religioasa, care a avut loc la Biserica Sfanta Treime, din Scheii Brasovului, a fost destul de scurta si la obiect... Poze la iesirea din biserica, porumbei albi eliberati din cosulete, catre inaltul cerului, zambete si voie buna inca de acolo... Apoi, am pornit spre celelat capat al orasului, pentru petrecerea de pomina ce avea sa urmeze... Una dintre cele mai mari realizari a fost lipsa desavarsita a manelelor, aceasta fiind a doua nunta la care repertoriul nu a fost contaminat cu astfel de "muzici"... Primul dans, al mirilor, artificii, dansul nuntasilor, bineinteles- picioarele mele nu mai vor sub nicio forma sa mai auda de sarbe si alte invartite- si da, am dansat si pe "Fetele lu’ tata"... Nu ma pot abtine sa nu comentez si despre vestimentatia nuntasilor, pentru ca altfel, nu as fi eu... Cu mici exceptii, lumea a fost imbracata daca nu bine, macar decent... In schimb, la barbati am observat ca a apus moda "padurarului", cum o numesc eu, in speta culoarea kaki, si a aparut o nebunie (nu intocmai placuta din punct de vedere estetic) a culorilor : verde, rosu, portocaliu... Si pentru ca tot am vorbit de moda barbateasca, mirele si nasul au fost cei mai eleganti- costum negru cu rever de matase, camasa alba si papion, respectiv costum bleumarin, camasa alba si papion gri-argintiu- dovada vie ca stilul clasic nu va da gres niciodata... Inca nu am inteles si niciodata in viata asta nu voi intelege ce cauta ciorapii in sandale, accesoriile portocalii la haine galbene, rochitele "Getutza Dizain" la manifestari selecte... Ar mai fi multe altele de "criticat", insa nu are rost, sunt greseli deseori comise, parca dinadins...
Fantana cu ciocolata alba, mancare muuuuulta- la un moment dat simteam ca rochia imi va face "poc", dar sarbele cereau energie...
A fost o zi frumoasa, desi obositoare- am stat 12 ore pe tocuri de 12 cm- deh, doar eram domnisoara de onoare, dar oboseala si nesomnul nu mai conteaza atunci cand ai certitudinea ca ai fost alaturi de niste oameni care merita tot respectul si toata dragostea...
"O nunta nu inseamna numai flori, sunet de clopote, sau lumanari, muzica sau dantela. Nu e nevoie de o mare de oaspeti sau pavilioane luxoase. E nevoie ca doi oameni sa indrazneasca sa lase o viata si sa inceapa alta - increzatori in rabdarea, iubirea si puterea de a rezista incercarilor anilor."
Casa de Piatra!!!
Comentarii