27 Septembrie 2008


Nimeni nu ar reusi sa aprecieze mai mult tot ceea ce am si toate sansele pe care viata mi le ofera, ce-i drept si cu un pic de munca din partea mea, decat cineva care n-a avut parte de asa ceva... E unul dintre oamenii pe care ii iubesc cel mai mult in viata asta, si care mi-a oferit tot ceea ce mi-am putut vreodata dori, si mi-a asigurat poate cel mai frumos trai, in comparatie cu al lui, sau cu al multor altora...
Am avut, cred, prima discutie serioasa, cu cineva matur, cel putin mai matur decat mine, despre ceea ce va urma... Si trebuie sa recunosc ca m-a convins, daca nu in totalitate, macar 80%, ca altii si-ar da viata sa aiba parte de ceea ce am eu... Doar ca eu sunt ori nemultumita, ori am fobii aiurea in legatura cu tot felul de lucruri si situatii si mai aiurea... Mi-a deschis ochii inspre a vedea ca sansele mele sunt insutit mai multe decat cele de pe vremea parintilor nostri, spre exemplu, iar optiunile noastre de viitor de asemenea, nelimitate...
Toate astea, la care se adauga si faptul ca in loc sa dorm, azi-noapte, imi repetam in gand crezul meu in viata, pe care mi l-am stabilit pe la 14 ani, si care e inca valabil si va fi mereu, m-au facut sa reflectez si sa compar asupra conditiilor mele de viata, care imi permit sa urmez acel crez, pe care nu am de gand sa-l divulg (doar mama a fost martora la criza mea intelectuala din momentul in care mi l-am stabilit), si ale altora, care traiesc, poate, in colturi uitate de lume, fara energie electrica- inlocuita cu lumanari si lampi cu gaz, privati de dreptul la educatie, din motive financiare, sau mai grav, de sanatate...
Si atunci, daca o luam si o intoarcem- situatia, ma refer, pe-o parte si pe cealalta si inca o data pe dos, de ce n-as incerca sa ma bucur si mai mult de tot ce-mi este oferit pe tava si de ce nu m-as opri din a-mi face tot soiul de probleme inutile, si in final inexistente... De ce-as vrea sa-mi complic viata, asa cum am facut-o cu ceva luni in urma, de ce-as dori mai mult... Mai mult inseamna intodeauna si mai complicat... The more you have, the more you want... Atata timp cat pastrez lucrurile in ordinea aceea pe care o aveam eu strict impusa si de la care nimeni nu ma distragea, totul e in regula...
Si intotdeauna trebuie sa ne amintim- asta nu e numai pentru mine, ca exista loc de mai rau...
Am fost prea serioasa in ceea ce am scris mai sus, dar viitorul trebuie tratat ca atare...
Cum as spune eu, in ultima vreme, viata e frumoasa oricum... Mai sunt doar cateva zile de vacanta... Profit- preconizez o febra musculara pentru ziua de maine(curatenie de toamna prin curte) si niste amigdale mai umflate decat azi...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

De ce îmi vine să sparg televizorul când îl văd pe Berceanu

Itinerariul unei duminici de octombrie