9 Iulie 2008
Inca de dimineata ma gandeam ca mai sunt 6 zile si trece jumatatea lunii, si jumatatea verii, iar noi inca suntem niste traumatizati, din toate punctele de vedere... Nu am inca putere sa fac nimic, mai ales ca azi mi-am dat seama ca de luni incep inscrierile la facultate si mi-am gasit alt mod de a ma stresa... Am scapat de una, dam imediat de alta... Ce-i drept nu asa de "monstruoasa" ca BACul, dar totusi, we have to do something useful with our lives ...
Mai in gluma, mai in serios, Ralu mi-a spus azi-noapte inainte de culcare ca sunt epuizata psihic... Si cum azi mi-am omorat timpul reflectand la tot soiul de chestii care mi se intampla, cu sau fara voia mea, am concluzionat ca Ralu are dreptate, ca intotdeauna de altfel...
Si da, traiesc o stare de epuizare psihica... Si asta se intampla, daca nu ma insel, de vreo 2 luni bune... Dar acum o resimt, pentru ca nu mai am activitati care sa ma distraga, oameni mai multi care sa ma sustina, dar nici sansa de a ma simti utila prin ceva... Stiti voi expresia aia "tine umbra degeaba pamantului"? Eh... Dupa cum spuneam.... Pana si examenele au fost o sansa de a-mi trata epuizarea psihica... Prin epuizare intelectuala... Pentru ca stateam cu nasul in carti de dimineata pana seara, pana simteam ca nu mai incape nici macar un cuvintel in mintea mea, doar ca sa uit... Sa nu mai am toate acele imagini si senzatii in minte... Sa nu mai sufar si sa nu mai caut raspunsuri fara a adresa intrebari... Pentru ca mi-am canalizat atentia catre ceea ce-mi determina viitorul... Insa nu cred ca a existat zi, la capatul careia, sa nu aloc macar 10 minute unei discutii depresive si unei melodii "sinucigase" ... Pentru ca de 2 luni asa traiesc... Cu un nod in gat, care nu ma lasa sa respir, cu o gramada de idei fara rationament, cu regrete, da, regrete... Cu nemultumiri, chiar daca stiu ca sunt condamnata pentru asta- nu-mi lipseste absolut nimic, desi stiu ca asta i-ar face pe altii extrem de impliniti... Nu am ceea ce vreau... Nu am liniste, nu am un somn linistit- ca si cum n-ar fi fost de-ajuns acum mai am si premonitii in vise... Nu mai am decat o umbra de zambet din ce in ce mai ipocrit si un ras fortat, care nu-mi fac placere deloc... Mai nou, de vreo 3 zile, ma apuca fobiile nocturne... Adica, pe la 12 noaptea, ma apuca o spaima de ceea ce va urma... Pana acum mi-a fost teama sa nu mai pierd si alti oameni la care tin, si de prima zi de facultate, cand va trebui sa ma obisnuiesc cu alte si alte chipuri, mai mult sau mai putin neprietenoase, cand nu voi mai pasi increzatoare pe usa laboratorului de engleza, stiind ca acolo imi voi gasi colegii... Despre alte fobii, in editiile ce urmeaza ...
Desi Vane m-ar condamna pentru asta, continuu sa ma agat de tot ce nu mai e... Si dupa cum am scris mai demult, uneori doar visele ne mai dau speranta si putere ca sa ne luptam cu valurile din marea agitata in care ne ducem existenta...
Mai in gluma, mai in serios, Ralu mi-a spus azi-noapte inainte de culcare ca sunt epuizata psihic... Si cum azi mi-am omorat timpul reflectand la tot soiul de chestii care mi se intampla, cu sau fara voia mea, am concluzionat ca Ralu are dreptate, ca intotdeauna de altfel...
Si da, traiesc o stare de epuizare psihica... Si asta se intampla, daca nu ma insel, de vreo 2 luni bune... Dar acum o resimt, pentru ca nu mai am activitati care sa ma distraga, oameni mai multi care sa ma sustina, dar nici sansa de a ma simti utila prin ceva... Stiti voi expresia aia "tine umbra degeaba pamantului"? Eh... Dupa cum spuneam.... Pana si examenele au fost o sansa de a-mi trata epuizarea psihica... Prin epuizare intelectuala... Pentru ca stateam cu nasul in carti de dimineata pana seara, pana simteam ca nu mai incape nici macar un cuvintel in mintea mea, doar ca sa uit... Sa nu mai am toate acele imagini si senzatii in minte... Sa nu mai sufar si sa nu mai caut raspunsuri fara a adresa intrebari... Pentru ca mi-am canalizat atentia catre ceea ce-mi determina viitorul... Insa nu cred ca a existat zi, la capatul careia, sa nu aloc macar 10 minute unei discutii depresive si unei melodii "sinucigase" ... Pentru ca de 2 luni asa traiesc... Cu un nod in gat, care nu ma lasa sa respir, cu o gramada de idei fara rationament, cu regrete, da, regrete... Cu nemultumiri, chiar daca stiu ca sunt condamnata pentru asta- nu-mi lipseste absolut nimic, desi stiu ca asta i-ar face pe altii extrem de impliniti... Nu am ceea ce vreau... Nu am liniste, nu am un somn linistit- ca si cum n-ar fi fost de-ajuns acum mai am si premonitii in vise... Nu mai am decat o umbra de zambet din ce in ce mai ipocrit si un ras fortat, care nu-mi fac placere deloc... Mai nou, de vreo 3 zile, ma apuca fobiile nocturne... Adica, pe la 12 noaptea, ma apuca o spaima de ceea ce va urma... Pana acum mi-a fost teama sa nu mai pierd si alti oameni la care tin, si de prima zi de facultate, cand va trebui sa ma obisnuiesc cu alte si alte chipuri, mai mult sau mai putin neprietenoase, cand nu voi mai pasi increzatoare pe usa laboratorului de engleza, stiind ca acolo imi voi gasi colegii... Despre alte fobii, in editiile ce urmeaza ...
Desi Vane m-ar condamna pentru asta, continuu sa ma agat de tot ce nu mai e... Si dupa cum am scris mai demult, uneori doar visele ne mai dau speranta si putere ca sa ne luptam cu valurile din marea agitata in care ne ducem existenta...
Comentarii