30 Iunie 2008
Gandindu-ma la ce sa scriu azi, mi-am dat seama ca locul asta, in care pot sa tastez tot ce-mi vine in minte, a devenit un fel de dependenta... Dupa cum se poate vedea, nici macar in timpul BACului nu m-am oprit... Si nu m-am oprit pentru ca imi place... Imi place ca am gasit un loc in care pot sa ma exprim cat de cat liber, unde lumea imi poate citi si intelege, sau nu, tot ce imi trece prin capsor...
Zi obositoare si fara zambete... Nu mi-au iesit nici pe departe 43 de zambete... N-are rost sa mai insist, pentru ca oricum, s-a dus vremea in care depaseam chiar si dublul acestui numar... Cand nu numai ca zambeam, ci radeam... Gata cu zambitul... Nu imi iese si gata...
In plimbarea mea de seara, ce a devenit deja clasica (eu si pensionarii ce ne mai plimbam pe strada aia, nu va zic care) ma gandeam ca ar trebui sa scriu ceva despre cuvinte... Desi e aiurea sa scrii despre ele, pentru ca eu consider ca ele sunt facute pentru a fi rostite... Doar prin rostirea lor le putem da adevaratul sens... Daca totul ar fi scris, nuantele s-ar pierde iar vocile ar deveni ceva inutil... Prin cuvinte ne manifestam... Fie ca suntem fericiti sau iritati, iubim sau detestam, intrebam sau raspundem... Soptim, certam, tipam, discutam, uneori injuram... E in natura noastra... La fel cum Bubu miauna, asa noi vorbim... Cam mult uneori, ce-i drept, si fara noima, dar e singurul fel imediat de a ne arata sentimentele... Daca si stim cum sa ne folosim de el, depinde de fiecare dintre noi...
O parte componenta a cuvintelor, zic eu, o constituie vocea... Dintr-o voce putem ghici mii de sensuri, putem distinge adevarul de minciuna si placerea de dizgratie... O voce placuta face mai mult decat un chip, iar o voce stridenta poate capta mai multa atentie decat o intreaga fiinta... Intotdeauna mi-au placut vocile, si tind sa cred ca am o memorie buna a lor... Nu stiu daca tuturor li se intampla, dar am unele voci pe care le retin si le pastrez ca pe o amintire de neuitat... Si mi-e dor de ele atunci cand ele inceteaza sa-mi mai vorbeasca... Cand acele voci nu mai rostesc cuvinte frumoase, si nici macar cuvinte nepasatoare, imi amintesc fiecare intonatie, fiecare virgula sau fiecare tresarire... Poate sta in caracterul vocilor ca ele sa taca la un moment dat, la fel cum unele simtaminte se disperseaza sau la fel cum viata pune punct...
Nu cred, de fapt sunt sigura ca n-am terminat tot ce aveam in gand pentru blog entry-ul de azi... Dar mai trebuie sa mai beau un ceai, sa ma uit la Tom & Jerry, si sa dorm...
Zi obositoare si fara zambete... Nu mi-au iesit nici pe departe 43 de zambete... N-are rost sa mai insist, pentru ca oricum, s-a dus vremea in care depaseam chiar si dublul acestui numar... Cand nu numai ca zambeam, ci radeam... Gata cu zambitul... Nu imi iese si gata...
In plimbarea mea de seara, ce a devenit deja clasica (eu si pensionarii ce ne mai plimbam pe strada aia, nu va zic care) ma gandeam ca ar trebui sa scriu ceva despre cuvinte... Desi e aiurea sa scrii despre ele, pentru ca eu consider ca ele sunt facute pentru a fi rostite... Doar prin rostirea lor le putem da adevaratul sens... Daca totul ar fi scris, nuantele s-ar pierde iar vocile ar deveni ceva inutil... Prin cuvinte ne manifestam... Fie ca suntem fericiti sau iritati, iubim sau detestam, intrebam sau raspundem... Soptim, certam, tipam, discutam, uneori injuram... E in natura noastra... La fel cum Bubu miauna, asa noi vorbim... Cam mult uneori, ce-i drept, si fara noima, dar e singurul fel imediat de a ne arata sentimentele... Daca si stim cum sa ne folosim de el, depinde de fiecare dintre noi...
O parte componenta a cuvintelor, zic eu, o constituie vocea... Dintr-o voce putem ghici mii de sensuri, putem distinge adevarul de minciuna si placerea de dizgratie... O voce placuta face mai mult decat un chip, iar o voce stridenta poate capta mai multa atentie decat o intreaga fiinta... Intotdeauna mi-au placut vocile, si tind sa cred ca am o memorie buna a lor... Nu stiu daca tuturor li se intampla, dar am unele voci pe care le retin si le pastrez ca pe o amintire de neuitat... Si mi-e dor de ele atunci cand ele inceteaza sa-mi mai vorbeasca... Cand acele voci nu mai rostesc cuvinte frumoase, si nici macar cuvinte nepasatoare, imi amintesc fiecare intonatie, fiecare virgula sau fiecare tresarire... Poate sta in caracterul vocilor ca ele sa taca la un moment dat, la fel cum unele simtaminte se disperseaza sau la fel cum viata pune punct...
Nu cred, de fapt sunt sigura ca n-am terminat tot ce aveam in gand pentru blog entry-ul de azi... Dar mai trebuie sa mai beau un ceai, sa ma uit la Tom & Jerry, si sa dorm...
Comentarii