3 Iulie 2008
Pe la ora 20 eram decisa sa imi fac obisnuita plimbare, pe strada cu pensionari si casute cu trandafiri si caini care te-ar inhata pe sub porti... Cand sa ma imbrac, imi dau seama ca patul meu tanjeste sa ma odihnesc, cu adevarat, dupa mult timp, in el... Asa ca, in locul plimbarii, am stat vreo ora si m-am gandit aiurea la tot felul de lucruri... Daca as spune ca am meditat, as exagera, iar daca as spune ca am stat degeaba as gresi, pentru ca am gandit...
Azi a avut loc ultima batalie din Razboiul de 2 Saptamani... Nu stiu daca am considerat-o ca fiind cea mai simpatica fiindca a fost ultima sau pentru simplul fapt ca mi-am implicat si intelectul, nu numai memoria... Inca de dimineata nu am mai avut puterea necesara de a ma mai agita... Iar zilele trecute cred ca ne-au demonstrat tuturor ca nu avem de ce...
BACul nu a insemnat nici pe departe ceea ce credeam noi sau se voia sa credem... Dupa cum ar spune Vanessa "am trecut peste unul din cele mai importante praguri din viata mea... Si sincer, I had fun"... Cred ca asta am simtit cu totii, desi nu ne-am dori sa mai trecem inca o data prin tot stresul si sa mai avem toate nodurile acelea inecacioase in gat... Pentru mine, BACul a mai insemnat marea sansa de a-mi revedea fosta doamna invatatoare, fostii profesori din scoala generala, doamna diriginta, de a le impartasi realizarile de pana acum, de a sta cu dumnealor de vorba chiar si pentru 10 minute, in care mi-au dat curaj si mi-au urat succes pe mai departe... Iar faptul ca am avut fete cunoscute in jurul meu, a caror privire imi spunea ca totul va fi bine, a contat enorm in momentele in care pasisem destul de speriata, recunosc, pe coridoarele Sagunei...
BACul ne-a aratat, din nou, ca n-am muncit degeaba timp de 4 ani, si in special in ultima perioada... Era frumos cand noi ieseam cu un zambet pana la urechi pe chip si chicotind de fericire, poate doar pentru faptul ca ne suntem alaturi... Si, ca sa folosesc si o structura argumentativa, in opinia mea, BACul a fost mai mult decat un examen, a fost o stare, un sentiment mai presus de toata agitatia pe care am simtit-o zi si noapte, cand nu puteam dormi... A constituit poate ultima noastra sansa de a fi colegi, in adevaratul sens al cuvantului... Am trait totul poate mai intens decat am fi trait inauntrul lumii noastre uniriste, ne-am strans in brate si ne-am spus "bafta" cu toata sinceritatea si bunavointa din lume... Ne-am aratat si le-am aratat si altora daca mai era nevoie, ca nu degeaba am plans in ultimele saptamani de scoala, ca toata tristetea ultimului clopotel si promisiunile de a ramane un colectiv nu au fost in van...
Tot in timpul meditatiei mele din cadrul patului, mi-am dat seama ca de prin martie incepand, am trait cea mai frumoasa perioada de pana acum... In lunile astea mi-am dat seama ca imi trebuie mai multa vointa si perseverenta, ca imi trebuie mai multa putere sa trec peste toate lucrurile, bune sau rele, zambicioase sau lacrimogene...Am avut parte de prietenii, de fericirea pe care o caut cu ardoare, de iubiri mai mult sau mai putin realizabile, despartiri si distractii... Am trait cea mai frumoasa atmosfera in clasa, am impartasit Gaudeamusul de la Simon, banchetul si in special BACul... Nu credeam ca BACul, care prin definitia lui de examen suna anost si plictisitor, ma poate face sa apreciez si mai mult existenta oamenilor din viata mea, dar si propria-mi viata... Ma declar mandra ca am scapat cu bine, macar pana azi, de tot ce a fost greu...
Azi nici nu mai stiu ce simt... Este, poate, continuarea fireasca a tuturor lucrurilor amintite mai sus... Multumire- nu ma pot pronunta pana nu aflu rezultatele finale, inclusiv admiterea... Tristete- nu ma pot plange, pentru ca ce-a fost mai greu a trecut... Lene- vreau sa ma las in bratele ei si sa-mi toropesc energia la soare, bronzandu-ma... Fericire- inca nu pot afirma ca o traiesc, atata timp cat, desi examenele au trecut, alte aspecte existentiale si multe intrebari ma framanta zilnic...
"I thought we'd be simple together...
Azi a avut loc ultima batalie din Razboiul de 2 Saptamani... Nu stiu daca am considerat-o ca fiind cea mai simpatica fiindca a fost ultima sau pentru simplul fapt ca mi-am implicat si intelectul, nu numai memoria... Inca de dimineata nu am mai avut puterea necesara de a ma mai agita... Iar zilele trecute cred ca ne-au demonstrat tuturor ca nu avem de ce...
BACul nu a insemnat nici pe departe ceea ce credeam noi sau se voia sa credem... Dupa cum ar spune Vanessa "am trecut peste unul din cele mai importante praguri din viata mea... Si sincer, I had fun"... Cred ca asta am simtit cu totii, desi nu ne-am dori sa mai trecem inca o data prin tot stresul si sa mai avem toate nodurile acelea inecacioase in gat... Pentru mine, BACul a mai insemnat marea sansa de a-mi revedea fosta doamna invatatoare, fostii profesori din scoala generala, doamna diriginta, de a le impartasi realizarile de pana acum, de a sta cu dumnealor de vorba chiar si pentru 10 minute, in care mi-au dat curaj si mi-au urat succes pe mai departe... Iar faptul ca am avut fete cunoscute in jurul meu, a caror privire imi spunea ca totul va fi bine, a contat enorm in momentele in care pasisem destul de speriata, recunosc, pe coridoarele Sagunei...
BACul ne-a aratat, din nou, ca n-am muncit degeaba timp de 4 ani, si in special in ultima perioada... Era frumos cand noi ieseam cu un zambet pana la urechi pe chip si chicotind de fericire, poate doar pentru faptul ca ne suntem alaturi... Si, ca sa folosesc si o structura argumentativa, in opinia mea, BACul a fost mai mult decat un examen, a fost o stare, un sentiment mai presus de toata agitatia pe care am simtit-o zi si noapte, cand nu puteam dormi... A constituit poate ultima noastra sansa de a fi colegi, in adevaratul sens al cuvantului... Am trait totul poate mai intens decat am fi trait inauntrul lumii noastre uniriste, ne-am strans in brate si ne-am spus "bafta" cu toata sinceritatea si bunavointa din lume... Ne-am aratat si le-am aratat si altora daca mai era nevoie, ca nu degeaba am plans in ultimele saptamani de scoala, ca toata tristetea ultimului clopotel si promisiunile de a ramane un colectiv nu au fost in van...
Tot in timpul meditatiei mele din cadrul patului, mi-am dat seama ca de prin martie incepand, am trait cea mai frumoasa perioada de pana acum... In lunile astea mi-am dat seama ca imi trebuie mai multa vointa si perseverenta, ca imi trebuie mai multa putere sa trec peste toate lucrurile, bune sau rele, zambicioase sau lacrimogene...Am avut parte de prietenii, de fericirea pe care o caut cu ardoare, de iubiri mai mult sau mai putin realizabile, despartiri si distractii... Am trait cea mai frumoasa atmosfera in clasa, am impartasit Gaudeamusul de la Simon, banchetul si in special BACul... Nu credeam ca BACul, care prin definitia lui de examen suna anost si plictisitor, ma poate face sa apreciez si mai mult existenta oamenilor din viata mea, dar si propria-mi viata... Ma declar mandra ca am scapat cu bine, macar pana azi, de tot ce a fost greu...
Azi nici nu mai stiu ce simt... Este, poate, continuarea fireasca a tuturor lucrurilor amintite mai sus... Multumire- nu ma pot pronunta pana nu aflu rezultatele finale, inclusiv admiterea... Tristete- nu ma pot plange, pentru ca ce-a fost mai greu a trecut... Lene- vreau sa ma las in bratele ei si sa-mi toropesc energia la soare, bronzandu-ma... Fericire- inca nu pot afirma ca o traiesc, atata timp cat, desi examenele au trecut, alte aspecte existentiale si multe intrebari ma framanta zilnic...
"I thought we'd be simple together...
I thought we'd be happy together...
I thought we'd be limitless together...
I thought we'd be precious together...
I thought we'd be genius together...
I thought we'd be genius together...
I thought we'd be healing together...
I thought we'd be growing together...
I thought we'd be adventurous together...
I thought we'd be family together..."
And we were, indeed, my dear 12D classmates...
And we were, indeed, my dear 12D classmates...
Comentarii